Ateneul Grand Splendid: o frumoasă librărie într-un fost teatru

Ateneul-Grand-Splendid-01

Găzduit într-un fost teatru magnific de la începutul secolului XX, Ateneul Grand Splendid din Buenos Aires, Argentina, este una dintre cele mai mari librării din America de Sud, şi, graţie viziunii arhitecţilor Pero şi Torres Armengol, este acum una dintre cele mai frumoase librării din lume.

Ateneul-Grand-Splendid-03

Ateneul-Grand-Splendid-02

Clădirea a găzduit iniţial, în anii 1920, teatrul Grand Splendid, în care au avut loc spectacole celebre, inclusiv ale vestiţilor cântăreţi de tango Carlos Gardel şi Corsini Ignacio.

Mai târziu, a fost transformată în cinematograf, în care au rulat primele filme cu sonor din Argentina. Grand Splendid a fost din nou transformat, pentru scurt timp, din nou în teatru şi apoi iar în cinematograf. După ultimul film rulat în 1991, situaţia economică precară a forţat cinematograful să se închidă.

Ateneul-Grand-Splendid-05

Ateneul-Grand-Splendid-04

Era programat pentru demolare, până când a intervenit Grupul Ilhsa, proprietarul editurii El Ateneo. Acesta a cumpărat clădirea, în 2000, şi ulterior a renovat-o şi transformat-o într-un magazin de carte şi muzică. Librăria a câştigat repede recunoaşterea ca fiind una dintre cele mai maiestuoase librării din lume.

Ateneul-Grand-Splendid-07

Ateneul-Grand-Splendid-06

În timpul renovărilor, scaunele de cinema au fost îndepărtate şi înlocuite cu rafturi pentru carţi, dar cele mai originale detalii arhitecturale de interior au fost păstrate, inclusiv plafoanele geniale, cu fresce pictate de artistul italian Nazareno Orlandi şi cariatidele sculptate de Troiano Troiani.

Ateneul-Grand-Splendid-10

Ateneul-Grand-Splendid-08

Ateneul-Grand-Splendid-09

Încă intacte sunt elegantele balcoane rotunjite, cu balustrade lucrate minuţios, sistemul de iluminare şi draperia roşie de pluş. Lojele ornate, echipate cu scaune confortabile, permit clienţilor să se relaxeze citind dintr-o carte înainte de a o achiziţiona. În spatele a ceea ce a fost odinioară scena există acum o cafenea. După-amiaza, un pianist cântă pe scenă şi, datorită acusticii speciale, poate fi auzit în întregul magazin.

Ateneul-Grand-Splendid-12

Ateneul-Grand-Splendid-11

Ateneul Grand Splendid este doar un magazin dintr-un lanţ de librării aflate în 40 de locuri din întreaga ţară. Inutil să mai spunem, cea din Buenos Aires este cea mai mare dintre toate. Este, de asemenea, una dintre cele mai populare librăriile din oraş, cu mai mult de un milion de vizitatori care îi trec anual pragul şi îi admiră arhitectura.

Ateneul-Grand-Splendid-13

Grand Splendid oferă mai ales titluri în spaniolă, dar şi o mică colecţie de cărţi în limba engleză. De asemenea, găzduieşte un magazin de muzică, cu o selecţie decentă. (Traducere şi adaptare după amusingplanet.com, Foto: flickr.com, en.wikipedia.org)