Aşezământul românesc din Ierihon este o construcţie de dată recentă, care se adaugă celorlalte două lăcaşuri româneşti aflate în pământul Ţării Sfinte: Aşezământul românesc de la Ierusalim şi Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan. Ierihonul are o istorie biblică, este primul oraş cucerit de evrei după întoarcerea lor din Egipt. Este amintit în cărţile Numeri, Deuteronom şi Iosua ale Vechiului Testament.
Numit şi cetatea palmierilor din cauza întinselor plantaţii cu acest arbore tropical, Ierihonul este situat în Valea Iordanului, la aproximativ 10 km nord de Marea Moartă şi la aproximativ 8 km vest de Iordan. Este una dintre primele aşezări umane din Orientul Mijlociu. Pe parcursul secolelor, oraşul a fost rezidit de mai multe ori, în locuri diferite, după asediile care s-au abătut asupra lui, după cutremurele de pământ şi alte catastrofe.
Ierihonul este amintit frecvent şi în Noul Testament. Aici locuia Zaheu, mai marele vameşilor în a cărui casă a poposit Iisus. Tot aici s-a petrecut şi minunea vindecării celor doi orbi (Matei 20, 27 ; Marcu 10, 46). Din Faptele Apostolilor 9, 10, se cunoaşte că noua religie creştină a prins rădăcini puternice în acest oraş. De asemenea, Sfântul Apostol Petru a petrecut aici ceva timp.
În acest loc minunat a fost ridicat, la „cumpăna” mileniilor, aşa cum spunea arhimandritul Ieronim Creţu, superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă (1994-2014), într-un interviu pentru revista Lumea Credinţei (nr. 10 Octombrie 2005), Aşezământul Românesc de la Ierihon.
Construcţia a început pe un teren care aparţinea Patriarhiei Române şi care a fost donat de o familie de români venită în Ierihon, în anul 1933. Membrii acestei familii, Samoilă, au lăsat Patriarhiei Române, după decesul lor un teren de circa 1.000 mp şi două rânduri de case, „cu scopul de a servi ca metoc” al Aşezămintelor româneşti. Pentru că terenul nu era suficient pentru realizarea proiectului propus, s-au făcut în timp demersuri pentru achiziţionarea altor terenuri limitrofe, ajungându-se la o suprafaţă de aproape 3.000 mp Între anii 2007-2009, cu sprijinul Guvernului român, aşezământul a mai dobândit 6.300 mp.
Încă din 1994, Reprezentanţa Patriarhiei Române la Sfintele Locuri a făcut susţinute demersuri, pentru întemeierea unui aşezământ românesc la Ierihon, atât de necesar pentru nevoile spirituale şi de cazare tot mai crescânde în ultimul timp, arăta arhimandritul Ieronim Creţu, în interviul menţionat. După întocmirea planurilor aşezământului de către arhitecţii Sorin Ilie Vasilescu şi Horea Gavriş, de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, planuri aprobate de patriarhul Teoctist în 1997, lucrările de construcţie au început în iunie 1999.
În ianuarie 2000, s-a pus piatra de temelie la casa de pelerini şi tot atunci, s-au sfinţit prestolurile (Sfintele Mese) bisericii mari şi paraclisului, având hramurile „Naşterea Domnului şi Toţi Sfinţii Români” şi, respectiv, „Toţi Sfinţii din Palestina”.
Lucrările de construcţie la Ierihon au început în urma acordului dintre patriarhul Diodor al Ierusalimului şi patriarhul Teoctist al BOR, care urma să fie formulat într-un document oficial. În lipsa acestui document, Patriarhia Ierusalimului a hotărât în 2011 ruptura comuniunii cu Biserica Ortodxă Română invocându-se faptul că Patriarhia Română a construit un aşezământ la Ierihon fără încuviinţarea canonică a Patriarhiei Ierusalimului, sub jurisdicţia căreia se află Ţara Sfântă. Restabilirea comuniunii bisericeşti între cele două patriarhii a avut loc în februarie 2014, prin semnarea unui acord de către întâistătătorul Biserici Ortodoxe Române, Daniel, şi de patriarhul Teofil al III-lea.
Astăzi, Aşezământul românesc de la Ierihon este un complex arhitectonic în centrul căruia se află biserica, care impresionează prin frumuseţea şi eleganţa stilului specific bizantin. Împrejurul bisericii se află paraclisul, clopotniţa, corpul casei pentru pelerini şi egumenia. Corpul casei pentru pelerini se desfăşoară pe trei niveluri care sunt urmate de o terasă. De pe această terasă se poate vedea tot Ierihonul. De asemenea, se pot vedea munţii dimprejur şi de dincolo de Iordan până la Marea Moartă.
La parter se află un salon de protocol, bucătăria, sala de mese pentru pelerini, egumenia şi o terasă. Grupul de camere de la parter, numit „egumenia”, este rezervat pentru chiliile monahilor şi monahiilor care au în grijă serviciul liturgic şi treburile administrative ale aşezământului. La etajul I se află 20 de camere, iar la etajele II şi III câte 15 camere pentru pelerini. La subsolul acestui complex de clădiri se află cel de-al doilea paraclis, cu hramul Sfântul Prooroc Daniel şi Sfânta Cuvioasă Paraschiva, finalizat în anul 2009. Aici se mai află biblioteca, cu sală de studiu, o sală de conferinţe, magazia, precum şi cripta.
Actualul superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă este părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, care a fost instalat în această funcţie la începutul anului 2015, în Biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române din Ierusalim.
„În istoria aşezămintelor româneşti la Locurile Sfinte, istorie care a început odată cu zidirea bisericii româneşti de la Ierusalim şi a celei de la Iordan în anul 1935, superiorul acestor aşezăminte s-a îngrijit de pelerinii care au ajuns în Ţara Sfântă, a avut permanent din încredinţarea Patriarhului României legături cu Patriarhia Apostolică a Ierusalimului şi a fost permanent prezent la toate evenimentele importante desfăşurate atât în Biserica Sfântului Mormânt sau în Biserica Învierii, cât şi în celelalte locuri importante de închinare ale Patriarhiei Ierusalimului”, arăta episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, cu prilejul instalării noului superior.
Sfintele Aşezăminte de la Ierusalim şi Iordan, pe lângă misiunea lor statutară, au primit şi rolul de Reprezentanţă a Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului, prin decizia patriarhului Nicodim (1939-1948). În istoricul funcţiei de superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă s-au succedat rând, pe rând: arhim. Victorin Ursache, numit superior al Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte, în 1946; părintele Lucian Florea, numit la 5 martie 1963, ridicat la rangul de arhimandrit în acelaşi an; arhimandritului Vasile Costin, numit superior în 1974.
Au urmat ca superiori: arhim. Vasile Cornilă (1980-1982), arhim. Teofil Panait (1982-1985), arhim. Irineu Ilie (1986-1988), arhim. Irineu Chiorbeja (1988-1989); arhim. Irineu Pop (1989-1990); arhim. Vincenţiu Grifoni ales în 1990, urmat din 1994, de arhimandritul Ioan Selejan, care a fost numit în acelaşi an episcop al Eparhiei Covasnei şi Harghitei. În postul rămas vacant a fost numit la 5 august 1994, arhimandritul Ieronim Creţu, urmat în 2014 de arhimandrit Timotei Aioanei. (Text: Agerpres, Foto: patriarhia.ro, basilica.ro, Video: youtube.com)
