David Ben-Gurion (David Josef Grün) a fost primul prim-ministru al Israelului (1948-1954 şi 1955-1963) şi este considerat arhitectul statului modern al Israelului, potrivit site-ului www.knesset.gov.il.
S-a născut în localitatea Plonsk, Polonia, la 16 octombrie 1886, şi a primit educaţie într-o şcoală evreiască înfiinţată de tatăl său, Avigdor Grün, unul dintre fondatorii mişcării sioniste, „Hovevei Tzion”, din Polonia.
Ca adolescent, David Grün, a înfiinţat grupul de tineret „Ezra” pentru educaţie sionistă şi pentru reînnoirea limbii ebraice vorbite. La vârsta de 18 ani, s-a mutat la Varşovia, unde a predat într-o şcoală evreiască.
În 1906, David Grün a ajuns la Jaffa, Palestina. Acolo a activat în partidul sionist-socialist „Poalei-Tzion”. Timp de mai mulţi ani, a lucrat în agricultură în Petach-Tikva, Kfar Saba, Rishon Letzion, Rechovot şi Sejera.
În 1910, la cea de-a şasea Conferinţă a „Poalei-Tzion” David Grün a devenit membru al consiliului editorial al publicaţiei partidului. A semnat primul său articol cu noul său nume, Ben-Gurion, luat de la unul dintre generalii evrei care au luptat împotriva legiunilor romane în timpul răscoalei antiromane din secolul al II-lea, conduse de Simon Bar Kochba.
În 1915, Ben-Gurion a călătorit la New York, unde a participat la fondarea Congresului Evreiesc. Doi ani mai târziu, în 1917, s-a căsătorit cu Paula Monbesz (1896-1968), născută la Minsk, Rusia, emigrantă în Statele Unite.
Ben-Gurion a activat pentru unificarea diferitelor mişcări de muncă israeliene. În 1920 a participat la formarea Histadrut, Federaţia Sionistă a Muncii din Palestina, al cărei secretar general a fost din 1921 până în 1935.
Încă de la Conferinţa sionistă mondială, care a avut loc în 1920 la Londra, până la înfiinţarea statului Israel, Ben-Gurion a participat la toate deciziile importante ale mişcării sioniste: ca delegat la congresele sioniste, în calitate de membru al diferitelor comitete, precum şi în calitate de preşedinte al Agenţiei Evreieşti din Ierusalim, instituţia care a preluat prerogativele executive ale Organizaţiei Sioniste Mondiale.
În 1937, împreună cu Haim Weizmann şi Moshe Sharett, Ben-Gurion a sprijinit planul comisiei „Peel”, care propunea împărţirea Palestinei în două state. Aceasta era soluţia comisiei regale prezidată de lordul Peel pentru rezolvarea conflictului arabo-evreiesc. Liderii arabi au respins planul, iar evreii l-au acceptat. De fapt, o parte a arabilor era în favoarea acceptării propunerii ţinând seama de realităţile momentului, dar dorea modificarea graniţelor propuse şi o administraţie arabă în regiunea neutră.
În urma rezoluţiei Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state, unul evreu şi altul arab, rezoluţie votată la 29 noiembrie 1947, a fost înfiinţat statul independent Israel.
Noul stat a fost proclamat la 14 mai 1948, ziua în care mandatul britanic asupra Palestinei a luat sfârşit. Chaim Weizmann a devenit primul preşedinte, iar David Ben-Gurion, primul şef al guvernului.
Statele membre ale Ligii Arabe, Egiptul, Transiordania, Siria, Liban şi Irak, au refuzat să accepte planul de împărţire al ONU şi au declarat război Israelului, procedând imediat la invadarea teritoriului Palestinei. Primul conflict arabo-israelian s-a încheiat în 1949, prin acorduri bilaterale de armistiţiu.
În acei primi ani de statalitate, Ben-Gurion s-a situat în centrul acţiunilor pentru absorbirea imigraţiei masive şi în vederea ridicării economice în condiţii dificile. În calitate de prim-ministru, Ben-Gurion a susţinut stabilirea Ierusalimului drept capitală a Israelului. Acest fapt ar fi descurajat, în viziunea lui Ben-Gurion, demersurile pentru internaţionalizarea Ierusalimului. La 9 decembrie 1949, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia privind internaţionalizarea oraşului Ierusalim. Israelul a respins rezoluţia şi în 1950, Knesset-ul (Parlamentul) l-a proclamat capitala ţării.
În anii mandatului său de prim-ministru, Ben-Gurion a demisionat de mai multe ori. În 1953, a demisionat din guvern, explicând că demisia sa a fost motivată de probleme personale, inclusiv incapacitatea sa de a rezista la stres emoţional.
În 1955, Ben-Gurion a revenit la postul de prim-ministru. Un an mai târziu, Ben-Gurion a stat în fruntea „Operaţiunea Kadesh”, un alt episod din cadrul conflictului arabo-israelian.
Ben-Gurion a demisionat din nou din funcţia de prim-ministru în 1963. Deşi a explicat această demisie ca fiind „din motive personale”, se pare că a fost constrâns să plece, când şi-a dat seama că liniile sale directoare privind afacerile externe şi de securitate nu sunt susţinute de colegii săi politici. Dezacordurile priveau mai multe aspecte printre care dezvoltarea unei opţiuni nucleare a Israelului şi legăturile diplomatice cu Germania.
În vara anului 1963, Ben-Gurion şi-a anunţat demisia din Guvern şi Knesset. La scurt timp, şi-a modificat decizia şi a rămas membru al Knesset-ului.
În iunie 1970, la vârsta de 84 de ani, Ben-Gurion a demisionat din Knesset şi s-a retras din viaţa politică. A murit 1 decembrie 1973.
David Ben-Gurion a publicat zeci de cărţi, cele mai multe dintre ele colecţii de articole şi discursuri. (Text: Agerpres, Foto: pinterest.com)
