Mănăstirea Negru Vodă, centru monastic, istoric şi cultural al vechii Curţi Domneşti a Basarabilor, este aşezată la marginea oraşului Câmpulung Muscel, pe drumul european ce leagă Braşovul de Piteşti.
Potrivit tradiţiei, Mănăstirea Negru Vodă a fost ctitorită în anul 1215 de Radu Negru Voievod, fiind apoi rezidită de Basarab I şi fiul său, Nicolae Alexandru Basarab. A fost reconstruită în întregime, pe aceeaşi temelie şi cu pietrele ctitoriei iniţiale, în 1635, de Matei Basarab, aceasta fiind surpată după un puternic cutremur din 1628. În 1827, arhiereul Filaret Beldiman, cu ajutorul domnitorului Grigorie Ghica, o reface pentru a treia oară şi o târnoseşte în 1832.
Biserica Mănăstirii Negru Vodă este necropolă domnească şi păstrează un document epigrafic însemnat, cea mai veche lespede de mormânt voievodal, scrisă în limba slavonă, aparţinând lui Nicolae Alexandru Basarab.
Actualul complex monastic cuprinde turnul clopotniţă, paraclisul domnesc, casa domnească şi anexa acesteia, casa egumenească, biserica bolniţă şi chiliile.
Turnul clopotniţă este unul dintre cele mai înalte turnuri de clopotniţă din România – 35 de metri, care, în plus, nu a fost dărâmat niciodată. Gangul boltit păstrează şi astăzi masivele porţi de stejar din 1749. Casa domnească a lui Matei Basarab a fost ridicată în secolul al XVII-lea, constituind locul unde a funcţionat şi prima tiparniţă din Ţara Românească. Casa egumenească a fost ridicată în trei etape, între secolele XVII-XVIII, ultima dată fiind modificată în stil brâncovenesc. În 1987 a fost restaurată prin purtarea de grijă a patriarhului Iustin Moisescu.
În extremitatea estică a curţii domneşti se află Biserica Bolniţă, ridicată în anul 1714 de descendenţii familiei brâncoveneşti. Ansamblul Negru Vodă a avut o împrejmuire în palisadă (bârne groase din lemn cu pământ bătut) ridicată în timpul domniei lui Matei Basarab, apoi în 1712, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, împrejmuirea a fost refăcută din zid masiv. În anul 1985, în cadrul restaurării generale a mânăstirii, împrejmuirea a fost refăcută pe toate laturile din zid de piatră.
Din ansamblul de la Negru Vodă a mai făcut parte şi marele han al mănăstirii. Acesta a fost construit în anul 1647, fiind realizat după moda orientală cu prăvălii la parter şi încăperi pentru călători la etaj. Avea funcţionalitate de bazar şi depozit pentru mărfurile aduse în Câmpulung de negustori cu ocazia marelui bâlci al Câmpulungului. Hanul a funcţionat până în jurul anului 1746.
Numele Mănăstirii Negru Vodă se leagă de legenda întâiului descălecător în Ţara Românească, Negru Vodă. Date despre ctitoria întemeietorului de ţară, Negru Vodă, se regăsesc şi în pisania pusă de domnitorul Matei Basarab (1636) pe biserica de la Negru Vodă: „s-a zidit şi s-a săvârşit această biserică de prea milostivul creştin Radu Negru Voevod, care a fost din început descălicătorul Ţării Româneşti, când a fost în cursul anilor de la Adam 6723 (=1215)”.
Mănăstirea a fost rezidită de Basarab I şi fiul său Nicolae Alexandru Basarab. Biserica a fost zidită din piatră cioplită în formă dreptunghiulară sau pătrată. Sub domnia lui Basarab I, scaunul domnesc a fost stabilit la Câmpulung. În anul 1352, Basarab I a murit şi a fost îngropat în biserica domnească din Câmpulung începută în timpul domniei lui şi terminată de fiul său Nicolae Alexandru Basarab. Din păcate, mormântul lui Basarab I nu a fost descoperit.
În noiembrie 1364, Nicolae Alexandru Voievod moare şi este înmormântat în biserica mânăstirii. Pe mormântul său se află o piatră funerară inscripţionată în limba slavonă: „În luna Noemvrie 16 zile, a răposat marele şi singur stăpânitorul Domn Io Nicolae Alexandru Voevod, fiul Marelui Basarab, în anul 6873 (=1364) indictionul 3. Veşnica lui pomenire”. Lespedea se află acum în biserica mare a Mănăstirii Negru Vodă şi constituie documentul epigrafic cel mai vechi din ţară.
După moartea lui Nicolae Alexandru Voievod, scaunul domnesc a fost mutat de la Câmpulung la Curtea de Argeş. Două documente din 1369 şi 1372 confirmă acest fapt.
În 1628, biserica Negru Vodă s-a surpat din cauza unui cutremur puternic. Matei Basarab o reconstruieşte în perioada 1635-1636. Biserica a fost reconstruită pe locul celei vechi, folosindu-se pietrele cioplite de la prima zidire. Matei Basarab i-a schimbat destinaţia din biserică de mir în mănăstire de călugări, dându-i organizare proprie.
Când a vizitat această biserică, în 1746, mitropolitul Neofit I reproduce în impresiile sale de călătorie cele două pisanii şi menţionează că în biserică erau zugrăviţi Negru Voievod, fiul său Dan Voievod, Nicolae Alexandru Voievod, Matei Basarab Voievod şi doamna lui Ilina. Toate aceste chipuri au fost zugrăvite în 1636 când a fost terminată biserica.
Biserica va rămâne aşa până în 1827, când arhiereul Filaret Beldiman, cu ajutorul domnitorului Grigorie Ghica, o reface pentru a treia oară şi o târnoseşte în 1832.
În 1864, după secularizarea averilor mănăstireşti, Mănăstirea Negru Vodă a rămas doar cu terenul din jur, ulterior mănăstirea a fost transformată în biserică de mir, având ca slujitori preoţi mireni. A rămas totuşi catedrala oraşului unde se oficiau slujbele solemne la care luau parte şi autorităţile.
Rămasă fără avere şi transformată în biserică de mir, a început să se ruineze. Astfel că, la începutul secolului al XX-lea, construcţiile erau o ruină. În 1920 a început construirea clădirii Orfelinatului, pe vechile ruine ale chiliilor, iar la 1 septembrie 1922 a fost inaugurat aici Seminarul Orfanilor de Război „Patriarhul Miron”. Elevii au fost, la început numai orfani de război din toată ţara, mai târziu s-au admis şi fii de invalizi şi de preoţi.
În 1934, Seminarul deschis la Câmpulung s-a desfiinţat. Un eveniment dureros pentru mănăstire a fost incendiul din 8 mai 1934, când au ars o parte din seminar, stăreţia cu muzeul, turla sau cupola cea mare şi învelişul clopotniţei. Clădirile au fost refăcute în scurt timp, regele Carol al II-lea donând un clopot de circa 1.000 kg, ce a înlocuit clopotele distruse în incendiu.
În 1928, patriarhul Miron Cristea a transformat acest lăcaş din nou în mănăstire, totodată mănăstirea fiind împroprietărită cu 250 ha pădure în muntele Berevoiescu Mic. În 1959 mănăstirea este desfiinţată şi transformată în biserică de enorie.
Mănăstirea Negru Vodă cu viaţă de obşte a fost reînfiinţată în 1989 prin purtarea de grijă a episcopului Argeşului şi Muscelului, Calinic.
Mănăstirea Negru Vodă adăposteşte sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, un renumit schimonah din Valea Chiliilor, din Munţii Făgăraş, care a pustnicit în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Timp de 30 de ani s-a nevoit într-o peşteră pe care a săpat-o singur într-un perete abrupt al muntelui. O singură dată pe săptămână, un ucenic îi aducea sfântului cuvios o pâine şi puţină apă, pe care le cobora până la gura peşterii cu o frânghie. Din timp în timp, egumenul Mănăstirii Negru Vodă îi trimitea, pe aceeaşi cale, Sfintele Taine.
Pentru multa sa nevoinţă şi rugăciune, Dumnezeu l-a învrednicit să-şi cunoască timpul mutării la Domnul, timp pe care l-a săpat în piatra de deasupra mormântului, „Ioanichie Schimonah, 1638”. Moaştele sfântului au rămas neatinse până în 1944, când arhimandritul Pimen, de la Mănăstirea Negru Vodă, s-a coborât cu o frânghie în peşteră şi a descoperit pe un pat de piatră osemintele întregi, galbene şi bine mirositoare ale marelui sihastru din Valea Chiliilor.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în 2009, canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeş), cu ziua de prăznuire la 26 iulie. Din 1990, odoarele sfinte au fost păstrate în biserica rupestră a Mănăstirii Cetăţuia. În 20 ianuarie 2013, sfintele moaşte au fost mutate la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel. (Text: Agerpres, Foto: argesulortodox.ro, Video: youtube.com)
