Biserica Domnească de la Curtea de Argeş, ridicată în urmă cu peste şase secole şi jumătate, este unul dintre cele mai importante monumente ale arhitecturii medievale de la sud de Carpaţi, fiind cea mai veche ctitorie voievodală din Ţara Românească.
În ciuda valorii sale istorice, biserica din incinta fostei curţi domneşti este mai puţin cunoscută publicului şi mai puţin vizitată decât ctitoria lui Neagoe Basarab de la Mănăstirea Curtea de Argeş.
Arhitectura bisericii este una de inspiraţie bizantină, planul fiind în cruce greacă înscrisă, de tip complex. Pronaosul este îngust şi boltit, având în mijloc o cupolă, iar naosul este pătrat, boltit şi de dimensiuni foarte mari, bolta fiind susţinută de patru stâlpi peste care se înalţă turla.
Actuala biserică, închinată Sfântului Nicolae, a fost zidită pe locul uneia mai vechi, din secolul XIII, care avea dimensiuni mai mici. Concepută ca edificiu de cult şi loc de îngropăciune pentru domnitori, biserica trebuia să aibă o arhitectură monumentală şi să întrunească toate calităţile artistice care să exprime dorinţa de afirmare a unei domnii independente. Din acest motiv, ctitorii au apelat la meşteri de la sud de Dunăre, din ţinuturile în care se dezvoltase vechea artă bizantină.
Ridicarea lăcaşului de cult a început în timpul domniei lui Basarab I (1310-1352). O inscripţie descoperită la începutul secolului trecut pe zidul nordic al naosului menţionează moartea domnitorului la Câmpulung, în 1352, ceea ce demonstrează că la acel moment zidirea bisericii era terminată şi se lucra la tencuirea ei.
Biserica a fost finalizată sub domnia lui Nicolae Alexandru (1352-1364), în timp ce pictura interioară, în stil bizantin, datează din vremea lui Vladislav Vlaicu (1364-1377).
În timpul domniei lui Nicolae Alexandru, aici şi-a avut reşedinţa prima Mitropolie a Ţării Româneşti, după ce, în anul 1359, Patriarhia din Constantinopol a recunoscut Mitropolia Ungrovlahiei şi primului mitropolit, Iachint de Vicina.
Cele peste 300 de scene ale picturii originale din secolul al XIV-lea reprezintă, conform opiniei specialiştilor, unul dintre cele mai valoroase exemple de artă bizantină din sud-estul Europei, fără a putea fi integrate într-o şcoală şi un curent particular. Pe unul dintre pereţi există o pictură unică în lume, care o reprezintă pe Maica Domnului însărcinată.
Unele dintre fresce prezintă scene din viaţa Sfintei Filofteia, ale cărei moaşte au fost aduse la Biserica Domnească în anul 1396. Moaştele au rămas în lăcaşul de cult până în 1894, când au fost mutate la Mănăstirea Curtea de Argeş.
Vreme de mai multe decenii, biserica a fost şi necropolă a domnitorilor munteni, aici fiind îngropaţi Vladislav Vlaicu şi Radu I Basarab. Mormântul celui din urmă este expus sub sticlă, aici putând fi văzute câteva resturi din veşmântul împodobit cu ornamente de aur şi pietre preţioase. În interiorul mormintelor au fost găsite şi obiecte de podoabă, care se află astăzi la Muzeul Naţional de Istorie al României.
Datorită picturilor interioare, dar şi valorii ei arhitecturale şi istorice, biserica este inclusă pe lista monumentelor istorice şi în Lista Indicativă UNESCO.
Pe lângă biserică, au mai reuşit să reziste trecerii timpului fundaţiile caselor domneşti, construite de Basarab I în secolul al XIV-lea şi de Neagoe Basarab în secolul al XVI-lea, clopotniţa cu poarta de acces din secolul al XIX-lea, fundaţiile primei biserici domneşti din secolul al XIII-lea, precum şi zidul de incintă din secolul al XVIII-lea.
***
Ctitoria voievodală de la Argeş a fost afectată de trecerea timpului, astfel că a trecut prin mai multe etape de restaurare. În 1746, după un incendiu, mitropolitul Neofit s-a ocupat de refacerea unei porţiuni de zid şi de construirea unei pardoseli de cărămidă, iar în 1751, meşterul Radu Zugravul din Târgovişte a restaurat pictura.
În 1838 a fost ridicată actuala clopotniţă, iar în 1847, domnitorul Gheorghe Bibescu a finanţat o nouă restaurare a picturii.
La începutul secolului trecut, biserica ajunsese din nou într-o stare jalnică, fiind, după cum aprecia marele istoric Nicolae Iorga, o clădire pe care doar istoria şi câţiva localnici nu o uitaseră. Monumentul fusese desfigurat prin înălţarea a doua turnuleţe de lemn şi tablă deasupra pronaosului şi prin adăugarea unui pridvor inestetic, iar pictura bizantină era acoperită de zugrăveli ulterioare lipsite de valoare.
Biserica a fost reconsolidată începând din 1911 de către arhitectul Grigore Cerchez, iar lucrările au durat circa un deceniu. Şi frescele au fost restaurate, în aceeaşi perioadă, de către pictorul Dumitru Norocea.
Sarcofagul lui Vladislav Vlaicu
Alte lucrări de restaurare şi conservare au fost făcute în ultimele două decenii ale secolului trecut, fiind încheiate în anul 2002.
Ansamblul medieval a fost inclus, în anul 2011, într-un proiect de promovare turistică intitulat „Curtea domnească de Argeş – capitală a turismului românesc”. Proiectul a urmărit promovarea patrimoniului natural şi cultural al municipiului, prin valorificarea conceptului de turism cultural şi prin dezvoltarea unui brand de impact. (Text: Agerpres, Foto: monumenteromania.ro)
