Arcul geodezic Struve constituie un lanţ de triangulaţii, ce se întinde din Hammerfest, Norvegia, până la Marea Neagră, trecând prin zece state, pe o distanţă de 2.820 km. Punctele de observaţie din cadrul acestui sistem de măsurare, fixate între anii 1816 şi 1855, de către astronomul Friedrich Georg Wilhelm Struve, au ajutat la prima determinare exactă a mărimii şi formei planetei.
Dintre cele rămase până în zilele noastre, unul se află în apropierea satului Rudi, raionul Soroca, din Republica Moldova, fiind unicul monument din ţară inclus de UNESCO în lista atracţiilor culturale şi naturale mondiale.
Sistemul geodezic Struve, inclus, în 2005, în Lista Patrimoniului UNESCO în categoria siturilor culturale, reprezintă un exemplu extraordinar de colaborare ştiinţifică între oamenii de ştiinţă din mai multe ţări şi de cooperare între monarhii şi conducătorii statelor de la acea vreme pentru o cauză ştiinţifică – notează fişa de prezentare a obiectivului pe site-ul UNESCO. Arcul original cuprindea 258 de triunghiuri principale cu 265 de puncte de observaţie principale, pe teritoriile statelor Norvegia, Suedia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina şi Moldova. În prezent, situl UNESCO include 34 dintre punctele originale, marcate sub diferite forme.
Înscrierea în patrimoniul mondial UNESCO a fost justificată prin îndeplinirea mai multor criterii. În primul rând, organizaţia internaţională evidenţiază că prima măsurătoare precisă a unui segment lung de meridian, ce a ajutat la determinarea mărimii exacte şi a formei Pământului, a reprezentat un pas important în dezvoltarea ştiinţelor planetei, atins printr-un schimb de valori umane şi colaborare ştiinţifică, prin colaborarea între conducători cu diferite puteri. În al doilea rând, Arcul Geodezic Struve este, fără îndoială, un exemplu remarcabil de ansamblu tehnologic. Nu în ultimul rând, măsurarea facilitată de acest arc şi rezultatele sale au fost direct asociate cu întrebările omului despre lumea în care trăieşte, despre forma şi mărimea sa. Sistemul rezultat a fost legat de teoria fizicianului Isaac Newton, potrivit căreia Pământul nu are forma unei sfere perfecte.
Încă din jurul anului 500 î.Hr. se ştia că Pământul nu este plat, ci are o formă sferică. În secolul al III-lea î.Hr., tehnica de cercetare topografică şi teoria de determinare a mărimii Pământului au fost dezvoltate de Eratostene. Această teorie a fost utilizată până în era geodeziei satelitare. În secolul al XVII-lea, s-au dezvoltat instrumente de măsurare mai precise, alături de metoda triangulaţiilor. Potrivit acestei metode, o linie mult mai scurtă putea fi măsurată cu precizie, în timp de distanţele lungi erau acoperite de un lanţ de triunghiuri. Triunghiurile acopereau distanţe de sute de kilometri, fiecare latură având lungimea ce putea atinge şi 100 km, iar fiecare triunghi din lanţ avea o bază comună cu cel puţin un încă triunghi şi două colţuri (staţii de observaţie) comune cu alt triunghi.
Metoda triangulaţiei a ajutat la stabilirea, între 1730 şi 1740 a formei adevărate a Terrei, cu ajutorul unor arce lungi din Peru şi Laponia. Însă, problema mărimii Pământului a rămas nerezolvată şi a devenit şi mai complicată, odată ce se ştia că nu este o sferă perfectă. Arcele trasate la început în Franţa, Peru, Laponia, Italia, Africa de Sud şi Austria prezentau anumite deficienţe, care împiedicau găsirea unei soluţii precise. Evenimente, precum înfrângerea lui Napoleon, apoi Congresul de la Viena şi decizia din 1815 de a stabili graniţe agreate la nivel internaţional, în Europa, exercitau o presiune pentru întocmirea unei cartografieri exacte.
Aceste constrângeri s-au făcut puternic simţite în Rusia, unde Ţarul Alexandru I i-a furnizat astronomului de origine germană Georg Wilhelm Struve (1792, Altona, Holstein – 1864, Pulkovo, Rusia) toate resursele necesare pentru proiectul unui nou arc geodezic pe o distanţă mare.
Un arc foarte lung, finalizat în 1840, a fost măsurat, în India, de către William Lambton şi George Everest, iar unul mai scurt, a fost măsurat în Lituania, de către Carl Tenner. Struve, care lucra la Universitatea Dorpat din Estonia de astăzi, a decis că arcul pe care îl va trasa va urmări o linie de longitudine (meridian), care să treacă prin observatorul universităţii. Noul arc, cunoscut, mai târziu, sub numele de Arcul Struve, a fost finalizat, în cele din urmă, prin conectarea unor arce vechi, mai scurte, la cel sudic, măsurat de Tenner, şi extinderea lor către nord şi sud. Astfel, arcul a acoperit o linie trasată din Fuglenas, lângă Hammerfest, în extremitatea din nord a părţii continentale, de-a lungul a 2.800 km, până în localitatea Stara-Nekrasovka (Ucraina).
Obiectivul UNESCO cuprinde 34 dintre punctele iniţiale, fixate de Struve şi colegii săi timp de 35 de ani: patru în Norvegia, patru în Suedia, şase în Finlanda, unul în Rusia, trei în Estonia, două în Letonia, trei în Lituania, cinci în Belarus, unul în Moldova şi patru în Ucraina. Marcajele punctelor de observaţie, devenite monumente, au diferite reprezentări: mici găuri forate în piatră, unele umplute cu grafit; structuri asemănătoare bornelor de hotar, cu o piatră sau o cărămidă centrală sau monumente construite special pentru a marca punctul din arc.
Pentru Republica Moldova, includerea acestui obiectiv transfrontalier în patrimoniul UNESCO a reprezentat şi momentul intrării statului în familia UNESCO. În timpul pregătirilor pentru înaintarea proiectului, Moldova a ratificat decizia de a deveni membru UNESCO, acest monument devenind primul din ţară de pe lista organizaţiei. (Text: Agerpres, Foto: en.wikipedia.org, Video: youtube.com)
