Anna Lesko: „Când am ajuns în România nu cunoşteam deloc limba”

anna-lesko-02

Anna Lesko s-a născut la 10 ianuarie 1979, în Chişinău, Republica Moldova. În copilărie îi plăcea să pună în scenă piese de teatru, poveşti din folclorul rusesc, iar lumea se aduna s-o vadă recitând, cântând, dansând, după cum povesteşte artista pe site-ul personal, www.annalesko.ro.

”Când am ajuns în România nu cunoşteam deloc limba iar acest lucru a fost un mare avantaj. Asta pentru că eu am învăţat să vorbesc româneşte în România, de la o româncă”, mărturiseşte Anna.

A învăţat limba română în trei luni, intensiv, cu exerciţii de gramatică, vocabular şi multe dictări. A intrat la facultatea de drept într-un program special pentru basarabeni.

Debutul ei a fost cu single-ul ”Ard în flăcări” (2002), care a beneficiat de un videoclip ce a impus-o pe frumoasa tânără în peisajul muzical. Mizând pe senzualitate şi melodii consistente puse pe ritmuri simple, Anna a continuat cu hit-uri precum ”Inseparabili” sau ”Inocenta”, care i-au consolidat poziţia în playlist-urile posturilor de radio şi ale televiziunilor muzicale, clipurile ei fiind programate în heavy rotation. Între timp a lansat şi două albume cu record de vânzări, premiate cu discuri de aur.

Tranziţia de la imaginea de pe ecran şi vocea de la radio către artista de show s-a produs în 2005, odată cu lansarea piesei ”Anicyka Maya”, prima în care solista s-a întors la originile ei, exploatând la maximum moştenirea culturală şi artistică. Anna a creat un show de scenă care a făcut ca în scurt timp să devină una dintre cele mai solicitate artiste în spectacole cu public. Au urmat ”24”, ”1001 Dorinţe” şi ”Balalaika”, toate în acelaşi stil, dar unice în felul lor.

În 2010 a lansat ”In My Bedroom”, iar în 2011, ”Get It”. A urmat single-ul ”Wake up” în care Anna Lesko a reuşit să transforme o matrioska într-o apariţie sexy prin simplul fapt că a luat-o lângă ea pe scenă.

În 2012 a revenit cu un nou single, ”Go Crazy”, dar şi cu un videoclip în care şi-a găsit cadrul ideal care să-i pună în valoare calităţile fizice şi artistice. Anna şi regizorul Alex Ceauşu au filmat trei zile la Bangkok şi alte cinci zile în insulele thailandeze, culminând cu câteva cadre trase în Phi Phi Island.

anna-lesko-03

Anna Lesko a lansat la sfârşitul anului 2012 clipul mega-hit-ului „Ia-mă”. Filmat în Cuba, „Ia-mă” este un clip de imagine. Echipa numeroasă cu care s-a lucrat este o combinaţie inedită între români şi cubanezi, fiind coordonată de regizorul Alex Ceauşu, acelaşi cu care a lucrat şi la „Wake Up” sau „Go Crazy”.

„Am filmat cât pentru un scurt metraj şi cred că am reuşit să concentrăm cele mai frumoase cadre în cele câteva minute ale clipului’‘, declara Anna, conform site-ului său.

În martie 2013, Anna Lesko a lansat un nou single — ”ANA”, produs de Connect-R şi echipa Rappin’On Production, precizează pagina de Facebook a artistei, www.facebook.com/pg/annalesko. Piesa începe senzual, devenind jucăuşă câteva secunde mai târziu, ca apoi să explodeze într-un refern ce aduce aminte de filmele indiene ale copilăriei. Ritmuri de club cu uşoare accente orientale, dar şi un pasaj rap apar în această piesă.

La scurt timp, Anna Lesko a revenit cu un nou single produs în colaborare cu HaHaHa Production. „L’amour” e o piesă de dragoste, dance, pe care vocea Annei Lesko pune nişte nuanţe calde.

La sfârşitul anului 2013, Anna Lesko şi Pavel Stratan au lansat videoclipul piesei ”Leagănă barca”, regizat de Alex Ceauşu. Acesta a reprezentat o triplă premieră: prima colaborare a celor doi artişti, prima exprimare în grai moldovenesc a Annei şi prima apariţie ca rapper a lui Stratan.

După ce a devenit mamă, Anna a revenit în 2014 cu un single nou, „Sub soare”. În octombrie acelaşi an a lansat piesa „Foc şi scrum”, însoţită de un videoclip alb-negru, în care domină eleganţa. Single-ul „Foc şi scrum” a fost produs în studio-urile Fly Records iar videoclipul aduce o schimbare în ceea ce priveşte stilul vestimentar al artistei. La finalul anului, a lansat piesa „Iarna fermecată”, un colind compus de Adrian Neniţă, care s-a bucurat de un real succes.

Cea mai recentă piesă a Annei, care beneficiază de un videoclip original, se numeşte ”Davai”.

anna-lesko-01

Din discografia artistei amintim albumele: ”Flăcări” (2002), ”Inseparabili” (2003), ”Pentru tine” (2004), ”Ispita” (2006), ”24” (2007), ”Jocul seducţiei” (2010).

Annei Lesko îi place să picteze, a studiat cu maeştri ai genului iar tablourile sale se află în colecţii particulare din România şi străinătate. Îi place să călătorească, oraşele preferate fiind Paris, Londra şi Veneţia. Se ocupă personal de garderoba ei de scenă, dar şi de cea de zi cu zi. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ Anna Lesko, Video: youtube.com)