Trupa dance Animal X a avut prima apariţie oficială în mai 1999, la un post de televiziune constănţean, şi era alcătuită din Laurenţiu Mihai Penca (Vierme), Şerban Miron Copoţ (Hienă) şi Alexandru Sebastian Şalaman (Şopârlă).
Prima piesă a trupei a fost compusă de Laurenţiu Duţă, care le-a compus, apoi, tot materialul discografic de pe EP-ul „Animal X”, apărut în 2000. Single-ul promovat de pe album a fost ”N-am crezut”, primul single românesc care a stat în Top 100 timp de 18 săptămâni. În acelaşi an, a avut loc turneul ”Mileniul 3”, care a străbătut 21 de oraşe. Un nou single al trupei a urcat imediat în topuri — ”Iubirea mea”, urmat de al doilea turneu, ”Generaţia Internet”, desfăşurat în 36 de oraşe.
Anul 2001 aduce un nou album — ”Level 2”, iar single-ul ”Pentru ea” rămâne pe primul loc în RT100 timp de nouă săptămâni. Animal X obţine mai multe premii în acest an — premiul ”Cea mai bună trupă dance” la Festivalul Mamaia, premiile ”Cel mai bun artist dance” şi ”The masters of house music” la Premiile Industriei Muzicale.
În acelaşi an apare EP-ul ”Virtual”, iar melodia ”Să pot ierta” este primul single românesc care stă 23 de săptămâni în topurile radiourilor.
Următorul album lansat a fost ”Revolution”, în 2002, când trupa a primit premiul ”Cea mai bună trupă dance” la Premiile Industriei Muzicale şi premiul ”Best Romanian act” la EMA Barcelona, primul de acest fel din România. De un succes deosebit s-a bucurat ”Turneul Muzical Antidrog”, la care au participat trupele Animal X, 3 Sud Est şi Cristiana Răduţă, desfăşurat în 34 de oraşe, având peste 2,2 milioane de spectatori. CNN afirma la acel moment că ”este cea mai mare campanie de tip social din Europa de Est”.
În 2003, Animal X a avut patru nominalizări şi a câştigat premiul pentru ”Cel mai bun album” la premiile MTV România. Un an mai târziu trupa lansează albumul ”FunRaptor”.
Anul 2005 aduce noutăţi în trupă, celor trei membri de bază alăturându-li-se trei instrumentişti — George Valentin Belu (Martzianu) — chitară, Lazăr Cercel (King Tzapu) — bass şi Tzetze la tobe. În această formulă apare videoclipul „Băieţi derbedei”. În acelaşi an, Animal X reprezintă România la „Festivalul European Chinez” la Opera Română din Bucureşti, transmis în direct de CC TV şi Shanghai TV. De asemenea, trupa primeşte premiul ”Best feat.” la Romanian Top Hits şi participă la festivalul internaţional de muzică urbană ”Zaragoza Global”, Spania. Cei şase membri ai trupei fondează ONG-ul ”Generaţia Verde”.
În 2006, a fost lansat albumul ”Derbedei”, iar anul următor a apărut primul album ”Best of” al trupei. Tot în 2007 trupa a primit premiul ”Best rock” la Romanian Top Hits. Casa de discuri Novamusic a acordat formaţiei cinci discuri de diamant pentru vânzări excepţionale în întreaga carieră şi un disc de aur pentru albumul ”Best of”.
De la începutul anului 2008, noul baterist al trupei a devenit Alexandru Ivănuş (Greiere). În octombrie acelaşi an, apare al optulea album al trupei, ”Sâmbure de drac”, de pe care este promovat single-ul ”Nisip purtat de vânt”.
În 2010, Şopârlă părăseşte trupa şi este lansat single-ul ”Love philosophy”. Din primăvara acestui an, Animal X colaborează timp de trei luni cu Circ & variete Globus, în cadrul spectacolului „4U’ într-o serie de 69 de concerte.
Au urmat single-uri noi în fiecare an — „Unii dintre noi”, featuring cu J.Yolo, „Star Collision” (2011), ”Doar tu şi eu”, „Povestea noastră” (2012), „Let it go”, o colaborare cu Sonny Flame, „Strălucesc la fel” (2013).
În primăvara anului 2014, Animal X a susţinut un moment special în cadrul ZU Music Awards, sărbătorind astfel 15 ani de existenţă a trupei.
În 2016, la 17 ani de la înfiinţarea trupei, Animal X a lansat piesa „Poate ţine cu noi”, o colaborare în premieră cu Marius Moga şi What’s UP. (Text: Agerpres, Foto: mtv.ro, Video: youtube.com)