Soprana Angela Gheorghiu a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că, dacă ar fi să îşi evalueze cei 25 de ani de carieră, nu ar schimba nimic, ar face, din punct de vedere profesional, aceleaşi alegeri ca şi până acum.
„Chiar dacă în tinereţe n-am avut experienţă, am avut instincte bune şi destul curaj de la bun început. Nu am multe sfaturi să-i dau Angelei Gheorghiu de acum 25 de ani – până în ziua de azi nu mă împac bine cu sfaturile altora, prefer să mă bazez pe mine. În viaţa profesională, aş face exact cum am făcut de la 6 ani până astăzi. Nimic nu aş schimba. Din punct de vedere profesional, este imposibil să reuşeşti mai bine, să ajungi la un nivel artistic mai înalt decât cel la care, prin ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns”, a afirmat soprana.
Artista mărturiseşte că a învăţat să îşi aleagă proiectele în care este implicată în măsura în care acestea pot deveni „spectacole de referinţă, de respect aproape religios faţă de stilul poveştii şi cel componistic”.
Soprana mai vorbeşte, în interviu, despre colecţia aniversară de discuri pe care Warner Classics o va lansa, în onoarea sa, pe 6 aprilie, despre prietenii săi, Franco Zeffirelli şi Virginia Zeani, despre opera „Werther” în care interpretează rolul Charlotte, pe scena Operei de Stat din Viena, dar şi despre turneul programat, în premieră, în Australia, anul acesta.
AGERPRES: Anul acesta celebraţi 25 de ani de carieră. Puteţi să îmi descrieţi momentul în care aţi ştiut că pe scenă este locul dumneavoastră?
Angela Gheorghiu: Am simţit de mică valoarea harului pe care l-am primit. Vocea mea se făcea auzită şi ascultată încă din casa părinţilor, Ion şi Ioana Burlacu, şi, mai apoi, la grădiniţă, la Adjud. Îmi aduc aminte de educatoarea mea, doamna Margareta Roşca, de învăţătoare, doamna Nistor, de profesorul de muzică, domnul Armencea.
Primul cântec pe care l-am cântat nu a fost una dintre melodiile copilăreşti, ci „Guten Abend, Gute Nacht”. Vedeam în reacţiile celor din jurul meu că, de câte ori cântam, produceam o impresie profundă şi înţelegeam că asta e ceva neobişnuit. Nu exista spectacol în Adjud sau mic concurs în Moldova la care să nu fiu prezentă pe scenă, cântând muzică clasică, singură sau în duet cu sora mea, Elena. Şi, cum îmi plăcea să simt că transmit o emoţie şi că lumea mă apreciază pentru asta, mi-a fost clar destul de devreme că acesta va fi destinul meu, că vocea mea îmi va defini viaţa.
AGERPRES: Dacă Angela Gheorghiu de acum ar putea să îi dea un sfat sau câteva sfaturi Angelei Gheorghiu de acum 25 de ani, care ar fi ele?
Angela Gheorghiu: Chiar dacă în tinereţe n-am avut experienţă, am avut instincte bune şi destul curaj de la bun început. Nu am multe sfaturi să-i dau Angelei Gheorghiu de acum 25 de ani – până în ziua de azi nu mă împac bine cu sfaturile altora, prefer să mă bazez pe mine. În viaţa profesională, aş face exact cum am făcut de la 6 ani până astăzi. Nimic nu aş schimba.
Din punct de vedere profesional, este imposibil să reuşeşti mai bine, să ajungi la un nivel artistic mai înalt decât cel la care, prin ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns. Doar din punct de vedere personal am greşit să accept un soţ, francez de origine italiană, care mi-a adus destulă suferinţă şi, cu bună ştiinţă, timp de 20 de ani, a trebuit să nu recunosc durerile prin care treceam, pentru a nu influenţa negativ cariera artistică. Chestiune de destin şi de noroc….
AGERPRES: Pe 6 aprilie, Warner Classics lansează o colecţie de discuri ce vă este dedicată dumneavoastră şi celor 25 de ani de carieră ai dumneavoastră. Cum au fost selectate înregistrările incluse în această colecţie aniversară?
Angela Gheorghiu: Am încercat să cuprind cât mai multe faţete din discografia uriaşă pe care o am şi pe care am reuşit cu multă atenţie să o săvârşesc din 1995, în cele mai bune condiţii posibile. Trebuie să ştiţi că aceste înregistrări aparţin unei singure case de discuri – EMI, astăzi Warner Classics – dar eu am o discografie extinsă şi la Decca şi la Deutsche Grammophon-Universal. Am avut un contract exclusiv mai întâi cu Decca şi mai apoi cu EMI, astăzi Warner.
AGERPRES: De asemenea, în această colecţie, este inclus şi un mesaj al lui Franco Zeffirelli în onoarea dumneavoastră. Vă amintiţi momentul în care l-aţi cunoscut? Puteţi descrie acel moment?
Angela Gheorghiu: Da, interviul cu Franco Zeffirelli este realizat de bunul meu prieten, regizorul Paul Cozighian, care, timp de 10 ani, m-a filmat în întreaga lume. Am strâns un material preţios, din care extrag astăzi acest interviu. Pe marele regizor Franco Zeffirelli l-am cunoscut pentru o nouă producţie cu „Carmen”, la Metropolitan Opera House, în 1995. De atunci, am făcut foarte multe spectacole la Metropolitan în New York, la Royal Opera House-Covent Garden din Londra, la Opera din Viena, la Scala din Milano, la Operele din Los Angeles, Roma. Am lucrat împreună la mai multe titluri: „Traviata”, „Turandot”, „I Pagliacci”, „La Boheme”, „Carmen”.
Din primul moment ne-am simpatizat, o stare nu prea comună pentru Franco. Îmi aduc aminte că toţi colegii mă puneau în gardă, cum că el nu se înţelege prea bine cu sopranele şi că este foarte dur, dar, dacă te adoră, prietenia lui va fi pentru toată viaţa şi va însemna foarte mult. Am avut noroc, în cazul meu a fost o adoraţie pentru toată viaţa. M-a onorat şi ultima oară când ne-am văzut, el venind pe scena teatrului La Scala, din Milano, şi oferindu-mi un cadou extrem de preţios, creat special pentru mine.
Franco, salutând publicul împreună cu mine, după spectacolul cu „La Boheme”, în acest teatru italian, într-o producţie de aproape 50 de ani, m-a onorat imens. În interviul pe care o să-l vedeţi, lucram la o nouă producţie cu „Traviata”, la Roma, şi îi eram prin preajmă, invitată fiind la vila sa de la Roma. Îi mulţumesc din toată inima pentru modul sincer cu care a făcut acest interviu. Îl ador pe Franco pentru că este Maestrul Maeştrilor în materie de regie de operă – inegalabil în istoria teatrelor, ca şi în istoria filmului.
Mă consider cel mai norocos artist, pentru că am avut şansa de a-i cunoaşte pe cei mai buni dintre cei mai buni. Lecţia cea mai preţioasă primită de la ei este aceea de a respecta o partitură lirică, fenomen ce nu e prea des întâlnit la mulţi regizori. Toţi încearcă să fie părtaşi la modificarea sau distrugerea subiectului sau stilului unei partituri de operă, fără să cunoască suficient muzica, textul sau stilul unei lucrări definite deja de două genii: scriitorul şi compozitorul.
AGERPRES: Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-aţi învăţat de la Franco Zeffirelli, pentru cariera dumneavoastră?
Angela Gheorghiu: Să am grijă ca toate spectacolele în care mă implic să facă, într-un fel sau altul, istorie. Să fie spectacole de referinţă, de respect aproape religios faţă de stilul poveştii şi cel componistic. Una nu se poate separa de alta. Experienţele să le fac doar dacă mă conving sau, dacă nu, să le las definitiv studenţilor.
AGERPRES: Şi, pentru că vorbim de 25 de ani pe scenă, care apreciaţi că este aspectul pe care un artist îl poate câştiga doar odată cu timpul, în cariera sa?
Angela Gheorghiu: Cu timpul câştigi experienţă, maturitate, dar, după părerea mea, cel mai important pentru un artist liric este să-şi păstreze curăţenia şi claritatea vocii. Tinereţea vocală este primordială. Nu sunt de acord să încerci cu orice preţ să îţi sune vocea la fel de matur ca şi corpul tău. Spun asta cu o logică.
Toate personajele, în majoritatea operelor, sunt tinere sau foarte tinere. Trebuie avut grijă ca tinereţea vocală, a personajului, să meargă mână în mână cu cea fizică sau mentală. Imaginaţi-vă cum ar suna Mimi cu o voce îmbătrânită, matură? Se înţelege, fără exagerare şi fără să devenim ridicoli, dar, cum muzica de operă este bazată pe cele două mici corzi vocale, trebuie să avem maximă grijă pentru a fi capabili să producem sunete frumoase şi cu multă expresivitate, cât mai mult timp posibil.
AGERPRES: La fiecare concert sau recital, cântaţi, de obicei, o piesă românească. Care este prima piesă românească şi care este cea mai recentă piesă românească pe care aţi cântat-o pe scenele lumii?
Angela Gheorghiu: Prima cred că a fost o arie dintr-o operetă românească de George Grigoriu, „Muzica”, apoi lista compozitorilor români începe cu Anton Pann, cu influenţele otomane, până la Enescu, Caudella, Brediceanu şi până astăzi, la compozitorul cel mai tânăr, Andrei Tudor. Am cântat toate tipurile de muzică românească în concerte, gale, recitaluri, filmări şi înregistrări – muzică ortodoxă românească, muzică populară, muzică de Crăciun, corală, contemporană, pop-rock… Nu am în muzica vocală o limită. Dacă o partitură m-a convins cu o emoţie, voi face orice e posibil ca totul să sune plăcut şi bine.
Sunt primul artist căruia i s-a orchestrat muzica pe care o auzim în bisericile ortodoxe române. Am înregistrat-o pe un CD pentru casa de discuri Decca. Am luptat să aduc corul Madrigal la Londra şi să am alături, de asemenea, pe unul dintre cei mai importanţi dirijori români, cu o adevărată carieră internaţională, maestrul Ion Marin. CD-ul respectiv poartă numele de „Mysterium”. Cu această ocazie, BBC a făcut un reportaj excepţional în România – „Angela Gheorghiu’ s Romanian Journey”.
AGERPRES: În prezent, interpretaţi rolul Charlotte, din „Werther”, o partitură de mezzosoprană. Cum v-aţi pregătit pentru acest rol, considerat, să îi spunem „simplu”, tehnic vorbind, pentru o mezzosoprană?
Angela Gheorghiu: Într-adevăr, rolul Charlottei este o partitură simplă pentru o mezzosoprană – nu cânt nici prea mult, nici prea sus şi, sincer, nu-mi aduce satisfacţiile unei partituri de soprană. Asta mi-a permis, pe de altă parte, să construiesc mai mult rolul, să mizez pe expresivitatea muzicală, pe spectacol. În istoria operei, extrem de rar o soprană a avut curajul de a aborda o partitură de mezzosoprană. Primul nume care îmi vine în minte este fantastica şi unica mea prietenă, Virginia Zeani.
Partitura o cunoşteam, am înregistrat-o cu câţiva ani în urmă, dar m-a atras ideea de a o interpreta pe scenă, mai ales la Viena, unde a avut loc şi premiera absolută a acestei opere. Recunosc că a fost şi un subiectivism la mijloc: regia este semnată de către Andrei Şerban. În acelaşi timp, pot să recunosc că îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-a înzestrat să fiu soprană.
Tehnic vorbind, în muzica italiană, soprana are rolurile tinere, în timp ce mezzosopranele au, datorită culorii mai grave, mai sumbre a vocii, rolurile mai mature sau pe cele negative. Doar în muzica franceză avem roluri tinere pentru mezzosoprane, cele mai cunoscute fiind Carmen şi Charlotte din „Werther”. Ambele roluri le-am înregistrat. Tot tehnic vorbind, vocile de tenori sunt pentru personajele mai tinere, în timp ce cele de bariton şi bas, datorită culorilor mai grave, sunt rezervate personajelor mai mature sau comice. Mă refer, desigur, la o majoritate. Componistic, există şi excepţii.
AGERPRES: Dacă ar fi să vă descrieţi cariera de până acum cu o replică a unui personaj de operă, care ar fi acea replică?
Angela Gheorghiu: Simplu – „Vissi d’arte, vissi d’amore, non feci mai male ad anima viva”. „Am trăit pentru artă, am trăit pentru iubire, nu am făcut niciun rău vreunei fiinţe vreodată”. Sunt primele versuri ale ariei din „Tosca”, de Puccini, comandată de compatrioata şi prima mea mare colegă, Hariclea Darclee. Datorită ei, sopranele lumii îşi cântă, de atunci, imnul acesta care caracterizează o adevărată Divă!
AGERPRES: În luna mai, veţi avea o serie de concerte sub bagheta maestrului Tiberiu Soare. Puteţi da mai multe detalii despre aceste concerte?
Angela Gheorghiu: Colaborez foarte bine şi de multă vreme cu maestrul Tiberiu Soare şi, de aceea, aleg să lucrez şi cu el pentru multe dintre concertele mele. Concertele sunt întâlniri de gală cu publicul meu, în cadrul lor am ocazia să cânt arii şi piese la care ţin şi care înseamnă mult pentru mine şi astfel se creează o emoţie autentică, o relaţie în care muzica şi expresivitatea vocală primează. Ca totul să iasă perfect, ca magia să se creeze, am nevoie de „complicitatea” unui dirijor. Tiberiu este un partener de scenă excelent, datorită capacităţii sale cameleonice de a se adapta oricărui stil impus într-un concert.
AGERPRES: Anul acesta veţi mai avea o premieră, cu „Adriana Lecouvreur” la Paris şi apoi veţi cânta „Tosca”, la Metropolitan Opera din New York. Ce înseamnă pentru dumneavoastră întoarcerea pe scenele acestor faimoase opere?
Angela Gheorghiu: Anul acesta nu este diferit de oricare alt an din cariera mea. Voi încerca, pentru fiecare spectacol, să îi fac pe spectatori să viseze, să vibreze împreună cu mine pentru personajele pe care îmi propun să le interpretez. Niciodată nu fac diferenţe între teatre – fie că sunt americane, asiatice, europene. Publicul trebuie onorat oriunde şi eu îmi doresc să îl conving de misiunea şi darul primit, adică vocea umană.
AGERPRES: Aveţi programat, în toamnă, un turneu în premieră în Australia. Cum s-a născut ideea acestui turneu şi de ce aţi decis să mergeţi în Australia acum?
Angela Gheorghiu: Nu decid eu întotdeauna cu exactitate unde, ce şi cum. Câteodată primesc invitaţii ca şi acestea, venite de pe continentul australian, şi se poate întâmpla să nu fiu liberă. În acest an, m-au convins să fac un voiaj atât de lung într-o ţară cu o istorie extrem de importantă în materie de operă. Am mari emoţii şi de abia aştept să vă spun cum a fost.
***
Soprana Angela Gheorghiu a cântat pe toate marile scene din lume, între care New York, Philadelphia, Londra, Paris, Milano, Salzburg, Berlin, Barcelona, Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zurich, Viena, Shanghai. Pentru cariera sa, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor şi Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordate de Guvernul francez.
Angela Gheorghiu este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi şi al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În 2010, a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor, iar doi ani mai târziu a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/angelagheorghiuofficial)
