Alexandru Giugaru, un genial actor de comedie

Alexandru Giugaru-01

Alexandru Giugaru, unul dintre cei mai mari actori de comedie români, s-a născut la Huşi, judeţul Vaslui, la 23 iunie 1897.

A urmat cursurile Liceului Cuza Vodă din oraşul natal. În 1926, a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti.

A interpretat, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, personaje comice, multe din repertoriul marelui dramaturg I.L. Caragiale sau din opera lui Carlo Goldoni.

Printre piesele în care a smuls ropote de aplauze pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti s-au numărat, conform site-ului www.biografii.famouswhy.ro, trilogia satirică a lui I.L. Caragiale, în regia lui Sică Alexandrescu, adică ”O scrisoare pierdută”, ”O noapte furtunoasă”, ”D’ale carnavalului”, în care i-a avut parteneri de scenă pe Grigore Vasiliu Birlic, Ion Finteşteanu, Radu Beligan, Elvira Godeanu.

Cu ”Revizorul” de Gogol a mers în turneu la Moscova, cu ”Bădăranii” de Carlo Goldoni — în turneu la Veneţia.

Unul din multele sale roluri memorabile a fost cel din piesa ”Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, interpretată în travesti alături de Grigore Vasiliu Birlic. S-a remarcat şi în piesa de teatru ”Coana Chiriţa” de Tudor Muşatescu, în ”Take, Ianke şi Cadâr” regizată de Ion Finteşteanu, ”Nevestele vesele din Windsor” etc.

Vocea sa inconfundabilă şi jocul extrem de natural l-au recomandat şi pentru roluri în filme.

Prima peliculă în care a apărut a fost „Legenda celor două cruci” (1925), în regia lui Ghiţă Popescu şi a lui Eftimie Vasilescu, notează Cristina Corciovescu şi Bujor T. Rîpeanu în volumul ”1234 cineaşti români”, Editura Știinţifică, 1996.

Alexandru Giugaru-02

A mai jucat în filme precum „Păcală şi Tândală la Bucureşti” (1925), „Venea o moară pe Siret” (1929), „O noapte furtunoasă” (1942), „O scrisoare pierdută” (1953), „Două lozuri” (1957), „D’ale carnavalului” (1958), „Post-restant” (1961), „Haiducii” (1965).

Ultimul film în care a fost distribuit, alături de Toma Caragiu şi Marga Barbu, a fost „Răpirea fecioarelor” (1967), în regia lui Dinu Cocea.

Unul din memorabilele sale filme a fost ”Directorul nostru”, din anul 1954, în care a jucat alături de Grigore Vasiliu Birlic.

În anul 1964, a obţinut titlul de ”Actor emerit” şi ”Premiul de Stat”. Casa de Cultură din Huşi îi poartă numele.

A fost căsătorit şi a avut doi copii, un fiu şi o fiică. A murit la Bucureşti, la 15 martie 1986. (Text: Agerpres, Foto: aarc.ro, Video: youtube.com)