La 13 iunie se marchează Ziua internaţională de sensibilizare cu privire la albinism, însă oamenii cu această particularitate continuă să fie marginalizaţi şi chiar hăituiţi în Africa din cauza superstiţiilor.
Albinoşii sunt adesea numiţi „albii săraci” sau „falşii albi” şi sunt ucişi pentru a li se vinde oasele vracilor pentru presupusele lor puteri supranaturale. De asemenea, albinoşii pot fi stigmatizaţi, fiind consideraţi strigoi, spirite sau blesteme ale Domnului, relatează EFE.
Albinoşii sunt mai ales hăituiţi în Malawi, ţara care înregistrează cel mai mare număr de omucideri în rândul celor care s-au născut cu această tulburare genetică. „Ignoranţa cu privire la albinism duce la mituri şi stereotipuri. Lumea crede că nu este vorba de oameni, că sunt strigoi şi că părţi ale trupurilor lor au puteri curative sau aduc noroc”, a declarat pentru EFE, Simeon Mawanza, autor al unui raport recent realizat pe Amnesty International (AI).
Cel puţin 18 persoane albinoase au fost ucise în Malawi din noiembrie 2014 şi alte 5 sunt date dispărute după ce au fost răpite. Fletcher Masina, 38 de ani, a fost asasinată la 24 mai în centrul ţării de un grup de indivizi necunoscuţi care i-au smuls braţele şi picioarele.
Aceeaşi soartă a avut şi Jenifer Namusiyo, 30 de ani, care a fost găsită moartă la 30 aprilie cu sânii măcelăriţi şi ochii scoşi din orbită, la o săptămână după ce fusese răpit şi adolescentul David Fletcher Machinjiri, ale cărui oase, braţe şi picioare au fost găsite ulterior în ţara vecină Mozambic. Alte două persoane au fost omorâte cu bestialitate din cauza pielii lor depigmentate în aprilie, cea mai violentă luna de când au început să fie denunţate astfel de incidente.
„S-a înregistrat o creştere a atacurilor, dar este o problemă care durează de secole„, a declarat Mawanza, care precizează că astfel de cazuri s-au înregistrat şi în Tanzania, Mozambic, Africa de Sud şi în alte ţări ale continentului, avertizând că numărul morţilor ar putea fi mult mai mare decât cazurile contabilizate.
Unul dintre obiectivele raportului este de a transforma Malawi într-o experienţă pilot pentru întreaga Africă, cu o dezbatere publică privind persecutarea populaţiei albinoase, care să determine conştientizarea acestei probleme şi în alte ţări.
Din noiembrie 2014, poliţia a înregistrat 39 de cazuri de persoane surprinse în posesia unor rămăşiţe umane. Potrivit anchetatorilor, toate proveneau din profanări de morminte, o altă modalitate de aprovizionare a vracilor, însă Amnesty International este de părere că unele ar fi putut fi obţinute prin crime. „Am cerut să fie redeschise cazurile”, a spus raportorul AI.
El a prezentat autorităţilor din Malawi o petiţie semnată de 100.000 de persoane pentru a fi luată în serios problema persecuţiilor împotriva albinoşilor, care se petrec uneori cu complicitatea rudelor victimelor.
O parte importantă a strategiei este educarea populaţiei cu privire la această tulburare genetică şi adoptarea de măsuri pentru a combate efectele acestei tulburări. Mulţi albinoşi mor de tineri din cauza cancerului de piele, o realitate necunoscută de mulţi şi care ar putea fi evitată dacă sunt sfătuiţi să nu se expună la soare şi să folosească creme de protecţie.
Albinismul provoacă şi probleme de vedere în rândul copiilor care devin astfel subiect de hărţuire în şcoli. Femeile albinoase sunt de asemenea mai expuse violului, deoarece se crede că raporturile sexuale cu ele poate vindeca SIDA.
În septembrie 2015, un profesor a fost arestat şi condamnat la 6 ani de închisoare pentru a fi încercat să vândă cu 10.000 de dolari o fată albinoasă, în vârstă de 17 ani, unui om de afaceri din Tanzania. Amnesty International a înregistrat şi alte cazuri de bărbaţi care menţin relaţii sentimentale cu tinere care suferă de albinism cu scopul de a le ucide şi a vinde apoi părţi din trupurile lor. (Text: Agerpres, Foto: albinism-in-africa.com)