Turismul oenologic cu infrastructura specifică poate reprezenta una dintre alternativele din oferta turistică a judeţului Alba, care dispune de un potenţial vitivinicol foarte important, cu tradiţii îndelungate.
Autorităţile din Alba apreciază că, funcţionând ca vector de imagine în strategia de promovare turistică a judeţului, ca zonă vitivinicolă „premium” a României, vinurile vor fi esenţiale pentru definirea identităţii acestuia.
În urmă cu şapte ani, în Alba s-a constituit Asociaţia „Ţara Vinului”, principalul scop al acesteia fiind promovarea turistică a judeţului prin impulsionarea vitiviniculturii. După modelul „Drumului vinului” iniţiat de Ansamblul Regiunilor Europene Vitivinicole, autorităţile din Alba au realizat un lucru similar, un instrument prin care terenurile viticole şi producţiile viticole să poată fi cunoscute, comercializate şi îmbinate într-o formă de ofertă turistică.
„Drumul vinului” este un traseu semnalat prin panouri speciale, de-a lungul cărora se insistă pe valorile naturale, culturale şi de mediu, vii şi exploatări agricole individuale sau asociate deschise publicului.
Preşedintele Asociaţiei „Ţara Vinului”, Ioan Stanciu, care susţine că cele mai bune vinuri albe se fac, datorită condiţiilor naturale, în Alba, apreciază că, în doi-trei ani, în tot judeţul vor fi pivniţe şi crame bine amenajate în care să poată fi primiţi turişti. În prezent, vin foarte mulţi turişti din Ungaria la cramele micilor producători din zona Aiudului, a menţionat el.
„Cei mai bine pregătiţi (cu crame amenajate – n.r.) la ora actuală sunt cei din Ciumbrud”, a declarat preşedintele Asociaţiei „Ţara Vinului”.
În urmă cu câţiva ani, lângă Alba Iulia, la Bucerdea Vinoasă, a fost inaugurat un centru de degustare, într-o pivniţă de piatră cu boltă, cu două datări, 1760, respectiv 1898, unde sunt prezentate toate vinurile micilor producători membri ai asociaţiei.
Istoricii susţin că, în antichitate, dealurile din împrejurimi, de la Bucerdea Vinoasă la Cricău, erau cultivate cu viţă-de-vie, în apropiere, pe Piatra Craivei, existând şi o importantă aşezare dacică. Consumul de vin apare menţionat într-una din tăbliţele cerate de la Alburnus Maior. Vinul consumat de minerii din zonele aurifere provenea din podgoriile situate în jurul oraşului Apulum, astăzi Alba Iulia.
Viticultura a fost practicată şi după părăsirea Daciei de către romani. În acest sens stau actele emise de către regele Andrei al II-lea al Ungariei, la 1206, prin care saşii colonizaţi la Ighiu, Cricău şi Romos, „primii hospites regni”, sunt scutiţi să nu plătească nimănui dare după viile pe care le vor sădi. Potrivit unei legende care circulă în zonă, la nunta regelui Matei Corvin s-ar fi servit vinuri din satele Bucerdea Vinoasă, Ţelna, Ighiu şi Şard.
În secolul al XVI-lea, cronicarul Veracsics relata despre vinurile ce se produc în această zonă, afirmând că sunt atât de bune la gust încât nu mai doreşti nici vinul din Campania, Italia. La mesele princiare de la Alba Iulia se serveau, de asemenea, vinuri autohtone, acestea provenind din satele învecinate oraşului, printre care şi Bucerdea Vinoasă, potrivit celor de la Asociaţia „Tradition Group”.
Vinificaţia tradiţională începea cu storsul strugurilor. Până după Primul Război Mondial, strugurii se introduceau într-un sac de cânepă, ţesut rar, numit sac de călcat, folosit în paralel cu teascul. Mustul curgea într-un ciubăr, apoi se turna în buţi şi butoaie. Acestea erau spălate cu trei-patru zile înainte de cules, se opăreau şi se clăteau cu apă rece.
Cu o zi înainte de turnarea mustului erau dezinfectate cu pucioasă. Mustul era lăsat să fermenteze până se limpezea, după care, în februarie, se trăgea de pe drojdie şi se punea în vase curate, fiind considerat bun de băut. Vinul nou obţinut se păstra totdeauna în vase pline. El se decanta în fiecare an pentru a se recupera drojdia produsă de a doua fermentaţie.
Marii proprietari din zonă aveau pivniţe subterane de dimensiuni mari, cu boltă, construite din piatră şi arcuri semicirculare de cărămidă. Culesul era precedat de o petrecere, numită hăidău, ce se ţinea la casa unui bogătaş al satului.
Pe teritoriul judeţului Alba se întind patru dintre cele mai importante podgorii din Transilvania, respectiv Alba (Ţara Vinului), Aiud, Sebeş-Apold şi Târnave.
Podgoria Alba, numită şi „Ţara Vinului” de către saşi (Weinland), se află în centrul Transilvaniei, unde viticultura are tradiţii îndelungate. Se întinde de-a lungul Mureşului, de la Vinţu de Jos până spre Stremţ. În zonă există multe spaţii de cazare şi degustare. Suprafaţa podgoriei depăşeşte 470 de hectare.
În perioada de formare şi dezvoltare social-economică a statului dac, viţa de vie a fost atât de răspândită, încât din secolul I î.Hr., marele preot Deceneu i-a convins pe daci să taie viile şi să trăiască fără vin, după cum a relatat geograful antic Strabon.
Măsurile luate au putut restrânge extinderea plantaţiilor şi consumul vinului, nu însă şi pustiirea viţei de vie.
Mărturie în acest sens stau curbatele cosoare dacice, confecţionate de meşterii locali.
Romanii au dat un nou impuls viticulturii Daciei. Ei au acordat libertate deplină coloniştilor de a dezvolta cultura viţei de vie, introducând soiuri noi, dar şi practici de cultură şi vinificaţie mai performante.
Numeroase descoperiri arheologice, cum ar fi mesele de piatră de la presele de struguri, pietre funerare ori altare votive care au ca ornamente viţa de vie şi ciorchini de struguri, cât şi altarul ridicat de un veteran al legiunii XIII Gemina în cinstea zeului Silvanus, protector al agriculturii şi viticulturii, reprezintă dovezi cu privire la vechimea şi ponderea acestei ocupaţii.
Intensificarea viticulturii a fost stimulată în această podgorie odată cu stabilirea sediului Episcopiei Catolice a Transilvaniei şi a Capitlului (adunarea călugărilor sau a clericilor catolici dintr-o regiune – n.r.) acesteia la Alba Iulia şi de aşezarea coloniştilor germani la Cricău şi Ighiu.
Pământurile acestora se învecinau nu numai cu ale localnicilor, ci şi cu cele ale „oaspeţilor” episcopiei din Şard, după cum reiese din hotărnicia făcută în anul 1238, prin care se dorea stimularea cultivării viţei de vie. De aceea, coloniştii germani au fost scutiţi de dijme şi vămi pentru viile şi vinurile pe care le valorificau.
Un alt document din anul 1255 scuteşte de vama vinului pe coloniştii saşi: „Poruncim cu tărie tuturor ca de la vânzarea şi cumpărarea vinului celor dintâi oaspeţi ai noştri saşii, adică a celor din Karaco (Cricău) şi Krapundorf (Ighiu) nimeni să nu cuteze a lua vreo vamă nici pe apă şi nici pe uscat”.
Este posibil ca saşii să fi îmbunătăţit viticultura, introducând metode de lucru mai avansate şi plantând vii noi, alături de cele vechi. Faptul că saşii au găsit vii aici reiese şi din textele documentelor unde se menţionează scutirea de dări pentru viile plantate de ei, unde rezultă existenţa viilor mai vechi.
Cu privire la valoarea acestei podgorii, trebuie menţionate în mod special relatările lui Martin Opitz, profesor la Academia de Obşte din Alba Iulia (1622-1623), în care acesta vorbeşte despre vinurile podgoriei Alba, amintind de soiurile Fetească albă, Riesling italian, Furmint, Sauvignon Blanc, Grasă de Cotnari, Muscat Ottonel, Traminer, Pinot Gris. Opitz a elogiat vinurile zonei, vorbind despre cele din Ţălna, Ighiu şi Şard.
Podgoria Târnave, situată în continuarea podgoriei Alba Iulia, pe văile Târnavei Mari şi Târnavei Mici, a cunoscut cultura viţei de vie mult mai târziu.
Podgoria de pe Târnave, acestea fiind singurele râuri din România care dau numele unei regiuni viticole de mare faimă, este cea mai mare din Transilvania, a menţionat Ioan Stanciu. Suprafaţa podgoriei depăşeşte 2.500 de hectare. Cuprinde localităţi ca Blaj, Bălcaciu, Jidvei, Cetatea de Baltă, Şona, Crăciunelul de Jos, Roşia de Secaş.
Prima atestare a viilor de aici se referă la dijmele datorate Episcopiei Romano-Catolice. Acestea erau strânse de preoţi, care, pe lângă partea cuvenită lor, arendau uneori şi partea ce-i revenea episcopiei.
În 1283, Petru, episcopul Transilvaniei, confirma că a arendat preoţilor din satele săseşti din împrejurimile Mediaşului o treime din dijmele de grâne, vii, albine şi miei, care i se cuvin acolo, cu 40 de mărci de argint bun.
În 1315, comitele Nicolae a dăruit capitlului din Alba Iulia satul Boia Mare, aflat lângă Târnava Mare, „moara şi cu via şi cu toate folosinţele ce ţin de el”.
La 2 iulie 1347, Petru a cerut capitlului să trimită omul de mărturie pentru hotărnicia moşiei Sîncel, deoarece are nevoie de refacerea semnelor pe alocuri deteriorate. Pe traseul hotarului dinspre Blaj se spune că acesta de la un semn suie „printre vii înspre apus”, apoi urcă pe un deal „între vii…”.
În 1432, Capitlul Transilvaniei s-a plâns regelui că „pe domeniul Cetăţii de Baltă chiar Tatăl voievodului, Ladislau de Chaak, Nicolae de Chaak, a instigat pe supuşi şi pe alţii care au vii pe dealurile domeniului să nu ducă dijma vinului la locurile pregătite pentru aceasta de dijmuitorii capitlului, cum e obiceiul, ci să le lase în vii, dar înştiinţând pe dijmuitori că au lăsat mustul de dijme în viile lor”.
Viticultura zonei a cunoscut o nouă etapă odată cu înfiinţarea în 1949 a staţiunii viticole de la Blaj, pe vechile proprietăţi ale lui Ambrosie, mare cultivator de vie la Crăciunelul de Jos şi Mediaş.
Pentru o vinificaţie şi o depozitare corespunzătoare, în 1963 a fost construit complexul de vinificaţie de la Bălcaciu, prima cramă de tip industrial din România. Între 1972 şi 1974 a fost construit un nou complex de vinificaţie la Jidvei.
În podgoria Târnave se cultivă pe suprafeţe întinse soiuri ca Fetească Regală, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Fetească albă, Traminer şi Chardonnay, Pinot Gris.
Aici se află viile unuia din cei mai mari producători de vin din România, SC Jidvei SRL, care numai în ultimul deceniu a investit zeci de milioane de euro, din care o parte însemnată reprezintă fonduri europene. Dacă în 1999, când a fost privatizat fostul IAS, combinatul de vinificaţie de la Jidvei se menţinea doar pe linia de plutire, după preluarea acestuia de către familia Necşulescu, societatea s-a transformat într-o companie profitabilă, fiind printre principalii angajatori din judeţ.
În primii ani de după privatizare au fost investiţi peste 13 milioane de euro.
Banii au fost folosiţi pentru replantarea a 70 de hectare de viţă de vie, în condiţiile în care în 1999 a fost preluată o suprafaţă de 600 de hectare cultivate cu viţă de vie, majoritatea îmbătrânite, având între 30 şi 50 de ani, şi fără o bună productivitate.
De asemenea, au fost retehnologizate cramele de la Jidvei, Blaj şi Şona, au fost plantate cu viţă-de-vie 340 de hectare, a fost achiziţionată prima maşină de plantat cu GPS din România şi a demarat restaurarea castelului de la Cetatea de Baltă, care, în ultimele decenii, a folosit ca secţie de îmbuteliere a vinului spumant.
Aderarea la Uniunea Europeană a accelerat ritmul absorbţiei de fonduri. Numai în perioada 2007-2010 au fost finalizate investiţii de peste 30 de milioane de euro, din care 15 milioane de euro surse proprii, constând în modernizarea a 286 de hectare de viţă-de-vie, replantarea a 1.150 de hectare de viţă-de-vie, modernizarea cramei de la Bălcaciu şi extinderea cramei Jidvei.
Pentru 2011-2013 au fost în derulare investiţii de peste 20 de milioane de euro, din care 10 milioane de euro surse proprii, ce au vizat replantarea a peste 400 de hectare de viţă-de-vie, achiziţia de utilaje agricole şi construirea unei crame la Tăuni, amenajarea unui sediu nou pentru birouri la Jidvei.
În prezent, compania deţine peste 2.000 de hectare de viţă-de-vie, unde sunt plantate cu preponderenţă soiuri albe, atât autohtone, cât şi internaţionale.
Creşterea temperaturii medii anuale din ultimii ani, precum şi avansul tehnologic ce permite plantarea la altitudini de peste 400 de metri au făcut posibil ca în prezent să fie plantate aici şi soiuri roşii. Din toate acestea se obţin peste 30 de produse – vinuri liniştite, vinuri spumante şi vinars.
Vinurile obţinute pe Târnave au fost distinse cu multiple medalii naţionale şi internaţionale la cele mai prestigioase concursuri de profil.
O particularitate a companiei Jidvei este „Şcoala de viţă”, o pepinieră viticolă, ce are ca scop producerea de material săditor de calitate, cu valoare biologică ridicată şi adaptat condiţiilor de mediu ale podgoriei.
Podgoria Aiud, care depăşeşte 700 de hectare, este situată în nord-vestul judeţului, în preajma oraşului Aiud, în comunele Rădeşti, Lopadea Nouă, Hopârta, Ciumbrud, dar şi în alte sate disparate. Şi aici viile au fost cultivate din perioada daco-romană. Mărturie în acest sens stă un postament de teasc confecţionat din piatră, ce se află în prezent la Muzeul de Istorie din Aiud. Şi la Ciumbrud, două astfel de vestigii se găsesc la intrarea în cramă.
În prima jumătate a secolului trecut, la Ciumbrud a fost înfiinţată o şcoală de viticultură de tip inferior, apoi, în 1938, de maiştri viticoli, care ulterior, în 1966, a fost transformată în liceu horticol cu specialitatea de viticultură şi vinificaţie.
Şcoala de viticultură din Ciumbrud şi-a găsit preocupare prin a furniza material săditor de bună calitate. Aici există o pepinieră, în care s-a experimentat metoda de parafinare a butaşilor altoiţi, folosindu-se propriul portaltoi.
Vinurile din podgoria Aiud sunt foarte bune, atât cele demidulci şi dulci, cât şi cele curente de masă cu o doză de aciditate ce se armonizează echilibrat cu alcoolul, dulceaţa şi celelalte substanţe constituite, ce le fac să fie tot mai căutate pe piaţă, potrivit lui Ioan Stanciu.
Ceea ce le deosebeşte de vinurile din celelalte podgorii este o oarecare duritate, deşi soiurile sunt aceleaşi. Pe raza acestei podgorii sunt pivniţe tradiţionale în care se organizează degustări la Ciumbrud şi Aiud. Crama de la Domeniile Boieru are o capacitate de degustare de vinuri pentru grupuri de 30 de persoane.
În fine, podgoria Sebeş-Apold, care are în jur de 900 de hectare, se întinde în zona de sud-vest a Podişului Transilvaniei. Teritoriul acesteia cuprinde localităţi ca Şibot, Sălişte, Pianu, Săsciori, Câlnic, Gârbova, dar şi din judeţul Sibiu, ca Ludoş, Miercurea Sibiului, Apoldu de Sus şi Sălişte.
Colonizarea saşilor începută în această regiune în secolul al XII-lea a condus la o intensificare a activităţii vitivinicole şi la o îmbogăţire şi diversificare a viilor din zonă cu soiuri de viţă de vie din Germania. Unul din izvoarele scrise cu privire la viile din zonă şi despre viticultura practicată în jurul oraşului Sebeş datează din 1514.
Din acesta reiese faptul că una din principalele parcele cu viţă de vie din zonă „se regăseşte pe dealul Giesshubel, spre ieşirea de sud-est a oraşului, spre Miercurea Sibiului”. Această zonă viticolă, precum şi altele au fost părăsite rând pe rând, mai ales ca urmare a luptelor dese cu turcii.
O caracteristică a podgoriei este altitudinea dealurilor ce depăşesc media din alte podgorii.
Vinurile din zonă au o tărie alcoolică de 11-12 grade şi sunt cu aciditate ce se resimte uşor la gust. Soiurile ce se regăsesc în mare măsură în această podgorie sunt Fetească regală, Riesling Italian, Pinot Gris, Iordovan, Muscat Ottonel. Vinurile din acest areal formează o excelentă materie primă şi pentru producerea vinurilor spumante naturale.
Colindele păstrate în folclorul din acest spaţiu geografic ne arată că locuitorii acestor meleaguri se ocupau cu viticultură de sute de ani. (Text: Agerpres, Foto: taravinului.ro, proalba.ro)
