Terminalul „Plecări” al Aeroportului Arad a fost inaugurat miercuri seară, 20 aprilie, în prezenţa a câteva sute de persoane, iar din luna iunie vor fi reluate cursele de pasageri, pe rute interne şi externe.
Este vorba de lucrările de extindere şi recompartimentare a unei părţi din terminalul Cargo al aeroportului în terminal de pasageri, începute în anul 2014. Extinderea a fost de la 1.300 de metri pătraţi, la 4200 de metri pătraţi, terminalul Cargo urmând să rămână cu 700 de metri pătraţi, suprafaţă apreciată ca suficientă pentru desfăşurarea activităţii acestuia.
„În prezent, prin inaugurarea noului terminal, Aradul are după părerea mea una dintre cele mai frumoase aerogări din România. Aradul nu a beneficiat de nicio investiţie majoră din anul 1994, amenajarea acestui terminal fiind prima condiţie pentru a ca aeroportul să redevină operaţional. Operatorii erau nemulţumiţi de condiţiile din vechea aerogară construită în 1936 şi care nu mai era funcţională din punct de vedere al reglementărilor. Însă, prin efectuarea unui volum minim de lucrări, aceasta va deveni terminalul „Sosiri” a aeroportului”, a declarat Adrian Țolea, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad.
El a adăugat că, în continuare, trebuie să se lucreze pe zona de marketing, de promovare, astfel ca din vară, aeroportul să aibă atât curse interne, cât şi internaţionale regulate.
„După terminarea acestor lucrări, activitatea pe aeroport ar trebui să se dubleze. Fluxurile sunt autorizate de către Autoritatea Aeronautică Civilă, cu tot ceea ce înseamnă televiziune cu circuit închis, toate sistemele de securitate necesare. Terminalul va putea asigura un flux de 500 de pasageri pe oră. Investiţia s-a ridicat la milioane euro, finanţarea fiind asigurată dintr-un credit furnizor, contractat de Aeroportul Arad”, a spus Adrian Țolea.
Primarul municipiului, Gheorghe Falcă, a arătat că modernizarea unei componente importante a aeroportului demonstrează faptul că Aradul a devenit un „pol economic important”.
„Sunt sigur că împreună cu Timişoara vom realiza un pol economic puternic pentru România şi va exista o colaborare între cele două aeroporturi, astfel încât această zonă să fie considerată un hub important de transport pe calea ferată, un hub important de transport pe autostradă şi un hub important de transport pe căile aeriene. A rămas şi zona de Cargo, suntem deschişi în acest sens la colaborări şi cred că perspectiva Aradului şi a Timişoarei în acest pol economic, pe următorii zece ani, va genera economie, cercetare şi, evident, turism”, a afirmat Gheorghe Falcă.
Directorul Aeroportului Arad, Dan Bălăcel, a precizat că primele destinaţii care vor fi operate odată cu reluarea curselor de pasageri vor fi Verona, Stuttgart, Viena şi zilnic, Bucureşti — tur/retur
„Aceste destinaţii sunt cele anunţate de operatorul cu care am semnat deja contractul de operare, însă am fost contactaţi şi de alte companii care ar dori să opereze aici, companii cu ai căror reprezentanţi am demarat discuţii care sperăm să se concretizeze’, a adăugat Dan Bălăcel.
La eveniment au luat parte oficialităţi locale, parlamentari, reprezentanţi ai celor două universităţi locale, oameni de afaceri.
Slujba de sfinţire a noului terminal al aerogării a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului. (Text: Agerpres, Foto: aeroportularad.ro)