A fost un cutremur tipic din zona Vrancea, nu avem motive să ne speriem

seism

Cutremurul produs miercuri dimineaţa, 28 decembrie, este unul tipic din zona Vrancea şi în general aceste cutremure nu prea au replici, a declarat Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Cutremurul a avut loc în zona Vrancea şi a fost unul tipic pentru această zonă. Adâncimea la care s-a produse este, conform ultimei estimări, de 87 kilometri, iar magnitudinea 5,2 pe scara Richter, magnitudinea care exprimă mărimea lui, energia eliberată în focar. Seismul s-a resimţit în diferite locuri de pe teritoriul ţării şi afară cu diferite intensităţi. Intensitatea se măsoară pe scara Mercalli şi arată modul cum este simţit el la suprafaţă şi pot să fie în diferite locuri diferite intensităţi”, a explicat Radulian.

Acesta a precizat că astfel de cutremure, considerate „moderate”, de obicei nu au replici, sau dacă au acestea sunt mici şi a subliniat că „nu ne aşteptăm la ceva mai puternic”.

„În general cutremurele astea, noi le zicem moderate, nu prea au replici, sau dacă au, au puţine. Nu este exclus să fie o replică, două, dar oricum, sunt mici şi nu sunt importante. Nu ne aşteptăm la ceva mai puternic. În zona respectivă a fost o activitate obişnuită. Nu este ceva ieşit din comun. Ne încadrăm într-o activitate obişnuită, zic eu, nu avem motive să ne speriem”, a spus Radulian.

Potrivit acestuia, magnitudinea cutremurului a variat la agenţiile din domeniu, deoarece „au date diferite, metode diferite, iar magnitudinea poate să difere de la o agenţie la alta”.

În ceea ce priveşte site-ul INFP, care s-a blocat imediat după producerea cutremurului, Radulian a menţionat „o problemă tehnică”, la server.

„Este o problemă la site. S-a blocat serverul. Nu ştiu de ce sunt problemele astea. Am înţeles că sunt probleme tehnice”, a spus el. (Text: Agerpres, Foto: istock.com)