Se împlinesc, astăzi, 97 de ani de la naşterea părintelui Justin Pârvu, marele duhovnic şi stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, supranumit şi „apostolul neamului românesc“.
Părintele Justin s-a născut în satul Petru Vodă, la 10 februarie 1919, şi şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. În anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă Bucureşti.
În timpul războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de est, până la Odessa. După ce comuniştii au preluat conducerea ţării, părintele a fost arestat pe motive politice, fiind acuzat de apartenenţă la mişcarea legionară, şi condamnat la 12 ani de detenţie, trecând prin închisorile de la Suceava, Văcăreşti, Jilava şi Aiud.
După 1990, părintele Justin s-a întors la Mănăstirea Secu şi, până în 1991, a fost preot şi duhovnic la această mănăstire. Doi ani mai târziu, el s-a retras în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece restul zilelor în post şi rugăciune. În 1991, a întemeiat Mănăstirea de la Petru Vodă.
În anul 2000, părintele a ridicat un schit de maici lângă Mănăstirea Petru Vodă, o casă de educaţie pentru copii şi un azil pentru bătrâni, iar trei ani mai târziu a înfiinţat o publicaţie de învăţătură şi atitudine ortodoxă, cu apariţie lunară, numită „Glasul Monahilor“.
Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţă pe 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, fiind înmormântat lângă biserica ridicată de el la Petru Vodă.
Desigur că şi acum, ca şi în timpul vieţii sale, părintele veghează soarta ţării, de acolo, de Sus. Ca dovadă, nenumăratele minuni care se petrec lângă mormântul său, cu oameni care suferă de boli incurabile sau trec prin necazuri mari.
Astfel, maica Iustina povesteşte că o femeie, soţia unui mare chirurg din Iaşi, i-a spus că fiica sa a fost salvată de marele duhovnic.
„Ea era soţia unui mare chirurg din Iaşi şi ultimul lor copil, o fetiţă, a făcut encefalită, a paralizat, a surzit a orbit. Era ca o legumă şi au zis că au auzit de părintele Justin Pârvu şi au venit la el. Au plecat din mănăstire, au făcut autostopul până la Pipirig. Iar când a coborât, femeia a trântit portiera, iar fetiţa, care era surdă, oarbă şi paralizată, s-a uitat spre portieră, de unde s-a auzit zgomotul. Apoi a început evoluţia fetei şi a devenit un copil normal“, povesteşte măicuţa (potrivit romaniatv.net).
Cât despre sensul jertfei miilor de mucenici odrăsliţi din pământul românesc, părintele spunea:
„Nicio altă ţară nu se poate compara cu suferinţa martiriului neamului românesc, prin numărul mare de martiri, de mărturisitori pe care l-a dat şi prin viaţa creştină pe care a dus-o fiecare deţinut în puşcărie, că nu mai încăpeau închisorile, celulele, podurile şi beciurile Securităţii. Ce putem să spunem de o naţie ce nu s-a făcut vrednică de o astfel de suferinţă? Se poate ea compara cu una suferindă? România nu e valoroasă prin aur şi alte bogăţii materiale, aşa cum se laudă occidentalii, pentru că astea pier degrabă, ci prin jertfa şi valoarea ei spirituală“. (Text: ziarulceahlaul.ro, Foto: crestinortodox.ro)
