În urmă cu 81 de ani, la 22 iunie 1941, România a intrat în război, alături de Germania, împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Generalul Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi Nordul Bucovinei: ”Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul, Zdrobiţi vrăşmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre (…)”.
Au fost angajate în operaţiunile militare efectivele celor două armate (peste 450.000 de militari români), care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată şi 6 brigăzi independente, precum şi aviaţia militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament şi 146 de vânătoare) şi forţa maritimă (3 distrugătoare, două submarine şi alte vase mici).
Eliberarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei a fost finalizată la 26 iulie 1941, eveniment care a fost salutat cu satisfacţie de opinia publică românească.
Cu câteva zile înainte de declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, la 23 august 1939, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au încheiat Pactul Ribbentrop-Molotov, care, potrivit prevederilor protocolului adiţional (anexele secrete), stabilea destinele ţărilor baltice (Estonia, Lituania şi Letonia), Finlandei, Poloniei şi României.
După semnarea de către Franţa, la 22 iunie 1940, a armistiţiului cu Germania, la Compiegne, prin notele ultimative din 26 şi 28 iunie 1940, guvernul Uniunii Sovietice a rupt graniţele româneşti, ocupând teritoriile Basarabiei, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei (44.500 kmp şi o populaţie de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 kmp şi o populaţie de 500.000 de locuitori din Nordul Bucovinei).
Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă a ocupat 44.492 kmp, respectiv nord-estul Transilvaniei, cu o populaţie de 2.667.000 locuitori. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele Durostor şi Caliacra, cu o suprafaţă totală de 6.921 kmp şi aproximativ 410.000 locuitori.
În intervalul 22 iunie – 1 iulie 1941, de-a lungul Prutului, subunităţi române au realizat mici capete de pod la est de râu, care au fost supuse ripostei forţelor sovietice. Mai multe centre urbane din partea de est şi sud-est a ţării au fost supuse bombardamentelor aeriene sovietice, precum Constanţa, la 26 iunie. Începând cu 1 iulie, diviziile Armatei a IV-a române asigurau flancul drept german, înaintând pe direcţia Huşi, Chişinău, Dubăsari. S-au desfăşurat lupte grele în localităţile Epureni şi Ţiganca.
La 9 iulie 1941, marile unităţi române deţineau controlul deplin asupra întregului teritoriu al Nordului Bucovinei. Ultimele divizii sovietice retrase din partea de nord a Basarabiei dincolo de Nistru au fost cele din zona oraşului Orhei (15 iulie). La 16 iulie, unităţile Diviziei blindate au intrat în oraşul Chişinău, continuând înaintarea spre Tighina. S-a trecut la ofensivă în sudul Basarabiei, unde acţiona Corpul 5 armată. Ameninţate cu încercuirea, trupele sovietice au început să se retragă spre est, până la aliniamentul fortificat de pe malul estic al Nistrului, unde la 26 iulie marile unităţi germane şi române s-au întâlnit.
Armata a III-a română a fost subordonată de către Armata 11 germană, iar marile unităţi ale Armatei a IV-a au trecut sub conducerea operativă română, rămânând în dispozitiv de apărare pe Nistru şi pe litoralul maritim.
La 8 august 1941, marile unităţi din compunerea Armatei a IV-a române au primit ordin să acţioneze pe direcţia generală Nistrul inferior – limanul Tiligulski, având obiectiv final Odessa. La 16 octombrie 1941, după două luni de lupte grele, trupele Armatei a IV-a române au cucerit Odessa. Pierderile Armatei Române s-au ridicat la 92.545 militari, dintre care 17.729 morţi şi 63.345 răniţi şi 11.471 dispăruţi. Începând cu 15 iunie 1942, unităţi militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz şi Cotul Donului – Stalingrad, unde au acţionat în condiţii deosebit de grele de climă şi de lipsuri materiale (tunuri de artilerie antitanc, mijloace de transmisiuni, muniţii, echipament gros pentru iarnă, alimente şi medicamente), luptând până la 3 februarie 1943. În aceste lupte, Armata Română a suferit mari pierderi materiale şi umane: 155.010 ostaşi din 228.072 cât au avut, la 19 noiembrie 1942, cele două corpuri (a III-a şi a IV-a).
În martie 1944, au început, la Cairo, convorbiri între emisarul opoziţiei democratice din România, Barbu Știrbei, plecat cu consimţământul lui Ion Antonescu, şi reprezentanţii Marii Britanii, SUA şi URSS, privind desprinderea României de Reich. În 29 martie, un mesaj al generalului Maitland Wilson către mareşalul Ion Antonescu l-a informat pe acesta că guvernul sovietic era dispus să stabilească legătura cu el, cerându-i să ordone predarea trupelor române de pe Frontul de Est. Mareşalul a arătat, în răspunsul său, imposibilitatea morală de a accepta capitularea necondiţionată, atât timp cât România dispunea încă de însemnate forţe militare, iar Germania a ajutat România în momente critice.
Convorbirile româno-sovietice de la Stockholm între reprezentanţii oficiali ai celor două ţări au fost reluate la 12 aprilie 1944. Guvernul sovietic a transmis condiţiile ”minimale” de armistiţiu: frontiera din 1940, despăgubiri de război, revenirea Transilvaniei sau a ”celei mai mari părţi a ei” la România. Guvernul român a respins condiţiile de armistiţiu la 15 mai.
La 20 august 1944, trupele Frontului 2 Ucrainean conduse de mareşalul Rodion Malinovski au declanşat ofensiva pe direcţia Iaşi-Chişinău. Peste două zile, sovieticii se aflau pe linia Târgu Neamţ-Huşi-Chişinău, făcând o puternică spărtură în frontul germano-român din Moldova. Se demonstra, astfel, că ţara noastră se afla la capătul rezistenţei. Generalul Friessner a cerut continuarea rezistenţei pe linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, lucru cu care, în general, mareşalul a fost de acord.
În dimineaţa zilei de 23 august 1944, politicianul Gheorghe Brătianu a făcut un nou demers pe lângă mareşal, în vederea încheierii neîntârziate a armistiţiului. La orele amiezii, mareşalul Ion Antonescu a fost în audienţă la regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), declarând că este dispus să semneze armistiţiul după stabilizarea frontului şi obţinerea acordului lui Hitler. În aceste condiţii, la ora 16.30, regele Mihai I a ordonat demiterea şi arestarea mareşalului Ion Antonescu, conducătorul statului, şi a principalului său colaborator, Mihai Antonescu, viceprim-ministru.
La ora 22.30, prin Proclamaţia către ţară, difuzată de posturile de radio, regele Mihai I anunţa „ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”.
Începând din aceeaşi seară, Armata Română a trecut la lupta antifascistă. În perioada 23-28 august, lupte grele s-au dat pe Valea Prahovei, în porturile dunărene, în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia. Capitala a fost teatrul unor puternice lupte între forţele germane şi trupele române. Lupte grele s-au dat la Școala superioară de Război, Prefectura din Ilfov, bariera Rahova, pădurile Băneasa şi Otopeni. În urma operaţiunilor militare au fost capturaţi 6.700 de militari germani, dintre care şapte generali şi 358 de ofiţeri. La 28 august, Bucureştii erau eliberaţi prin forţe proprii.
Semnarea Convenţiei de armistiţiu a avut loc, la Moscova, la 12 septembrie 1944, care declară România o ţară înfrântă în război, consacră anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impune plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de şase ani, în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena ”Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României.
Prin eliberarea oraşelor Carei şi Satu Mare, la 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu transilvan.
Cu un efectiv total de peste 560.000 de militari, din care au pierit peste 169.822, Armata Română, care a parcurs peste 1.700 kilometri de la Marea Neagră până în cadrilaterul Boemiei, a eliberat până la 12 mai 1945, peste 200.000 de kmp de sub ocupaţia străină (România, Ungaria, Cehoslovacia şi Austria), a traversat prin lupte grele circa 20 de masivi muntoşi, a forţat 12 cursuri mari de apă şi a eliberat peste 3.821 de localităţi, dintre care 53 de mari oraşe. Ostaşii români au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii.
Prin Convenţia de Armistiţiu din septembrie 1944 şi, mai târziu, prin Tratatul de Pace de la Paris din anii 1946-1947, României i s-au impus condiţii grele de natură politică, economică şi militară din partea marilor puteri ale Naţiunilor Unite. Prin aceste acte internaţionale, se consfinţeau pierderile suferite de către ţara noastră în est şi sud-est, dar i se accepta, cu unele rezerve exprimate din partea puterilor anglo-saxone, revenirea nord-estului Transilvaniei în cadrul graniţelor sale, fapt realizat în martie 1945. (Text: Agerpres, Foto: istorie-pe-scurt.ro, agerpres.ro)
