La 15 iunie 2015 s-au împlinit 800 de ani de la semnarea Magna Carta Libertatum. Marea Cartă a Libertăţilor este privită în mod tradiţional ca piesa de temelie a constituţionalismului britanic.
Documentul ce garanta libertăţi politice în Anglia a fost elaborat la Runnymede, o câmpie de pe malul Tamisei, şi a fost semnat la 15 iunie 1215, de regele Ioan supranumit „fără de Ţară” (1199-1216) la presiunea baronilor englezi.
În 1110, după moartea fratelui său, Richard Inimă de Leu, Ioan a preluat tronul Angliei. Potrivit surselor istorice, acesta s-a dovedit slab şi fără autoritate. A pierdut toate feudele franceze şi s-a recunoscut vasal al papei. În 1214, regele a pornit o campanie pentru recucerirea Normandiei, care s-a încheiat cu un eşec total.
În acest context, nemulţumiţi de taxele regale mari şi conştienţi de puterea slăbită a monarhului, baronii au fost încurajaţi de arhiepiscopul de Canterbury, Stephen Langton, să ceară o garanţie solemnă a drepturilor lor. Printre cele 63 de clauzele ale actului, scris în limba latină, se numărau paragrafe care stipulau libertatea bisericii, reformarea legii şi justiţiei, precum şi controlul comportamentului oficialilor regali.
Între acestea, clauza 39 a rămas una dintre cele mai impresionante, care stipula faptul că „niciun om liber nu va fi închis sau nimicit în vreun fel fără a fi judecat în mod legal de egalii săi potrivit legilor ţării”.
Primele şapte copii ale Magna Carta au început să fie distribuite la 24 iunie. În august acelaşi an, Papa Inocenţiu al III-lea declara documentul nul, printr-o bulă papală. Regele Ioan a murit în octombrie 1216, iar textul a fost revizuit pentru prima dată de regentul tânărului rege Henric al III-lea, urcat pe tron la vârsta de nouă ani (1216-1272), William Marshal, Earl de Pembroke. O a doua revizuire a avut loc în 1217.
La 11 februarie 1225, regele Henric al III-lea a emis ceea ce a devenit versiunea finală şi definitivă a Magna Carta, sub pecetea sigiliului său introdus în 1218. În ceea ce priveşte conţinutul său, Magna Carta din 1225 a impus mai multă putere şi autoritate faţă de versiunile emise în 1216 şi 1217, de la începutul domniei lui Henric.
Doar patru copii din Carta de la 1215 au supravieţuit până în prezent, dintre care două sunt deţinute de Biblioteca Naţională britanică. O copie este deţinută de Lincoln Cathedral şi o copie se află în proprietatea Salisbury Cathedral.
Magna Carta Libertatum a stat la baza mai multor texte juridice atât britanice, cât şi internaţionale, printre care Petiţia Drepturilor din 1628, Declaraţia Drepturilor din Anglia din 1689, Declaraţia americană de Independenţă din 1776, Constituţia Statelor Unite din 1787 sau Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, Legea britanică a Drepturilor Omului din 2000. (Text: Agerpres, Foto: someinterestingfacts.net)
