În urmă cu 75 de ani, la 7 decembrie 1941, în plină desfăşurare al celui de-al Doilea Război Mondial, avea loc unul dintre cele mai teribile momente din istoria Statelor Unite ale Americii, când flota aeriană a Japoniei condusă de viceamiralul Chuichi Nagumo, a atacat baza militară navală americană din portul Pearl Harbor, aflat pe insula Oahu din Hawaii.
În dimineaţa zilei de 7 decembrie 1941, la ora 7 şi 55 minute, ora locală, primul avion de bombardament a ajuns la Pearl Harbor, fiind urmat de avioane încărcate cu torpile, bombardiere şi avioane de luptă, care au atacat în valuri succesive.
La ora 8 şi 45 minute, al doilea val de avioane au atacat cu bombe şi torpile crucişătoarele, terenurile pentru aviaţie şi rezervoarele petroliere ale bazei militare. În timp de o oră şi jumătate, forţele japoneze au distrus opt crucişătoare mari, între care „Arizona”, „California” şi „Virginia de Vest” au fost scufundate, iar „Oklahoma” răsturnat; au fost distruse peste 180 de avioane şi nenumărate alte nave avariate.
Pe lângă toate aceste distrugeri, 2.300 de oameni care făceau parte din personalul militar al bazei au fost ucişi, între care 68 de civili, iar 1.178 de persoane au fost rănite, potrivit site-ului www.encyclopedia.com.
În anii care au precedat acest eveniment, relaţiile dintre SUA şi Japonia se degradaseră considerabil. Până la sfârşitul lui 1941, relaţiile comerciale şi financiare existente între cele două state au fost rupte în totalitate.
Totodată, pentru a menţine neutralitatea, preşedintele Statelor Unite, Franklin D. Roosevelt (1933-1945), promovase o serie de măsuri pentru livrarea de furnituri militare statelor care se opuneau Axei (Germania şi Italia).
Pe de altă parte, clasa politică americană era îngrijorată nu numai de succesele militare germane din Europa, dar şi de politica promovată de Japonia în Asia de Sud-Est. Japonia era implicată din vara anului 1937 într-un conflict în China, iar politica intransigentă a preşedintelui american faţă de politica expansionistă niponă în această regiune a condus la reacţia militarilor niponi, care au demarat planuri pentru atacarea Statelor Unite.
Flota japoneză dislocată la 26 noiembrie 1941, la 440 km nord de Hawaii pentru a susţine acest atac, s-a constituit într-o desfăşurare impresionantă de forţe, fiind lansate aproximativ 360 de avioane. Atacul a constituit transpunerea pentru prima dată în istoria conceptelor militare a ceea ce ulterior avea să devină cunoscut drept lovitura de preemţiune (”preemtive strike”), iar arhitectul acestui atac a fost amiralul japonez Isoroku Yamamoto, potrivit site-ului amintit.
Strategia de atac a amiralului Yamamoto conţinea şi un al treilea atac asupra depozitelor de petrol aflate în zonă. Ofiţerii japonezi aflaţi în subordinea viceamiralului Nagumo i-au indicat acestuia să comande cel de-al treilea val de atac, însă acesta s-a temut de un contraatac şi a dat ordin de retragere.
Preşedintele american Franklin D. Roosevelt a numit această zi ”ziua ce va rămâne a infamiei”, societatea americană s-a unit, iar toţi cei care susţineau neutralitatea au fost reduşi la tăcere.
În aceeaşi zi, a fost convocat într-o sesiune extraordinară Congresul american, care a votat cu majoritate de voturi declaraţia de război împotriva Japoniei. În replică, la 11 decembrie 1941 Germania şi Italia au declarat război SUA.
În scurt timp, armata japoneză a ocupat o mare parte a Asiei de Sud-Est, inclusiv zone strategice precum Singapore, Hong Kong sau Indiile Olandeze. Ofensiva japoneză a fost oprită în Insulele Solomon, la Guadalcanal, militarii americani, aflaţi sub comanda generalului Douglas MacArthur, luptând cu succes din mai 1942 până în februarie 1943 pentru cucerirea acestui punct strategic. (Text: Agerpres, Foto: en.wikipedia.org, Video: youtube.com)
