7 februarie – ziua paradisului

credincios

Persoanele născute pe 7 februarie au propria viziune asupra societăţii şi manifestă dorinţa de a îndrepta nedreptăţile existente. Deşi se număra printre cele mai idealiste persoane, se pot înşela uneori deoarece sunt severi, ironici, chiar cinici cu cei care nu îi înţeleg.

Este adevărat că nativii zilei de 7 februarie sunt extrem de critici cu viaţa, aşa cum se prezintă aceasta, dar nu fără să aibă idee de cum ar putea fi altfel. Eforturile lor de a trăi după propriile idealuri şi speranţa că ceilalţi le vor urma exemplul nu sunt întotdeauna realiste.

Nativii mai puţin deschişi criticilor sunt consideraţi uneori inocenţi sau naivi, în primul rând datorită modului lor natural de a fi şi atitudinii lor tinereşti. Într-adevăr, ei preţuiesc foarte mult sinceritatea tinereţii şi caută să o păstreze vie în ei înşişi. În general, ei consideră că ceea ce este mai aproape de divinitate, valorile universale şi naturale sunt cele mai importante.

Nativii zilei de 7 februarie sunt de obicei judecători perspicace ai caracterului, sufletului şi personalităţii umane. În general, ei îşi aleg prietenii cu foarte mare atenţie. Dacă îşi asumă reponsabilităţile unei familii şi au copii, ei pun accentul pe corectitudine şi de obicei încearcă să rămână deschişi la punctele de vedere ale copiilor lor.

Ei consideră că putem învăţa foarte multe de la copii şi copilăria trebuie să fie cât mai fericită cu putinţă. Ei nu sunt adepţii cruzimii manifestate faţă de cei slabi şi lipsiţi de protecţie. Suferinţa umană are un efect dăunător asupra psihicului lor. Mulţi dintre cei născuţi în această zi se implică în diferite cauze în cadrul comunităţii sau la un nivel mult mai înalt.

Nativii zilei de 7 februarie pot ajunge foarte departe cu gândurile lor şi astfel vor resimţi constrângerile autorităţii, fie parentale, fie sociale. Cei născuţi astăzi refuză să fie sufocaţi de cei care se simt ameninţaţi de ideile lor. Preţuiesc spontaneitatea şi le place să îi vadă pe ceilalţi exprimându-se în mod cinstit şi direct, chiar dacă nu sunt de acord cu ei. Se opun categoric suprimării, inflexibilităţii, obiceiurilor repetitive şi tendinţelor reacţionare pe care le consideră fatale pentru caracterul uman.

În încercarea lor de a-şi impune părerile, nativii zilei de 7 februarie pot întâmpina o rezistenţă puternică din partea indivizilor mult mai practici. De aceea, trebuie să se mulţumească uneori doar să prezinte problemele existente, să propună sugestii şi să permită celorlalţi fie să accepte, fie să refuze.

Dacă vor încerca să îşi impună ideile cu forţa, trebuie să fie pregătiţi să înfrunte respingerea şi ostilitatea celorlalţi.

SFATURI
Deşi nu poţi schimba prea mult în lume, te poţi perfecţiona pe tine însuţi. Ia măsuri pentru depăşirea propriilor slăbiciuni. Stabileşte un exemplu pentru ceilalţi. Rămâi deschis şi chiar idealist pe măsură ce te maturizezi.

PUNCTE FORTE
– Uman
– Natural
– Spontan

PUNCTE SLABE
– Ireal
– Exagerat de permisiv
– Nemulţumit (Text: secretulnumerelor.ro, Foto: patheos.com)