Grila de salarizare din Educaţie este definită într-un mod similar cu cea din Sănătate, 50% din creşteri urmând să intre în vigoare la 1 august 2016, iar întreaga majorare va fi aplicată în decembrie 2017, a declarat ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, luni, 6 iunie, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit.
„Ce se întâmplă de la 1 august 2016? (…) Intră în vigoare toate corecţiile disfuncţionalităţilor în ceea ce înseamnă încadrarea în aceeaşi unitate, la aceeaşi funcţie, vechime. (…) Persoane care sunt colegi de birou, cu aceeaşi funcţie, vechime, au salarii diferite. Acest lucru se rezolvă. (…) Grila pe sănătate, care presupune în ansamblul său (…) o masă salarială undeva spre 15% referitor la bugetul aferent în acest moment, intră în vigoare începând cu 1 august 2016, urmând ca sectorul de sănătate să mai beneficieze de acel bonus de performanţă de 2% de la 1 ianuarie 2017. În ceea ce priveşte grila pe educaţie, ceea ce am făcut în textul ordonanţei (…) am definit grila integrală într-un mod similar cu cea de pe sănătate, dar (…) 50% din aceste creşteri intră de la 1 august 2016, deci la un loc cu celelalte, dar majorarea ei la nivelul întreg pe care îl regăsim în grilă intră în decembrie 2017 şi pe impact bugetar din 2018 încolo”, a explicat Dragoş Pîslaru, vorbind despre ordonanţa privind salarizarea bugetarilor.
El a afirmat că de la 1 ianuarie 2018 este luat în calcul şi bonusul de performanţă pentru educaţie, similar cu domeniul sănătăţii.
„Ultima măsură pe care noi o adoptăm este legată de aparatele proprii ale ministerelor şi aici, fără neapărat să le denumim, discutăm (…) de circa şapte ministere şi aici (…) măsura pe care am luat-o a fost aceea de a seta un nivel minim de 70% din grila Secretariatului General al Guvernului pentru această majorare”, a spus Pîslaru.
Potrivit acestuia, în cazul acestor ministere nu este vorba despre o mărire salarială, ci despre rezolvarea unor inechităţi în aparatul central al Guvernului.
„Nu este vorba de o mărire salarială, este vorba că o poziţie de consilier, pe care o am într-un minister, cum ar fi Ministerul Mediului şi Ministerul Culturii, este din punct de vedere al funcţionarilor publici la fel ca şi în celelalte ministere, care şi-au rezolvat grilele salariale în trecut. Prin urmare, este o problemă de inechitate între consilierii care sunt pe aceeaşi funcţie, cu aceeaşi vechime, în ministere diferite. Într-o administraţie centrală coerentă nu poţi să ai aceste tipuri de decalaje, mai ales că ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani a fost că tot personalul valoros din ministerele care aveau grilele scăzute (…) se ducea în ministerele care aveau grilele crescute şi în acest mod avem politici cheie publice care sunt afectate, iar calitatea politicilor publice depinde până la urmă de oamenii care lucrează. Prin urmare, nu discutăm de creşteri, discutăm de rezolvarea unor inechităţi (…) doar în aparatul propriu, central, pe care Guvernul îl are în acest moment”, a explicat ministrul Muncii.
Dragoş Pîslaru a mai spus că anul acesta vor fi făcute economii în privinţa personalului, pentru că într-un număr mare de ministere există posturi vacante.
„Acesta este un lucru pe care l-a spus astăzi în CNT doamna ministru Dragu. Anul acesta (…) facem economii pe personal, pentru că într-un număr mare de ministere, întâmplător sau nu, aş zice eu exact acelea care au salariile mici, există posturi vacante, care deşi au fost concursuri, care au fost unul după altul, nu s-au ocupat. Și atunci (…) poate că dacă am o grilă salarială care să fie la fel cu celelalte ministere şi (…) discutăm de un nivel minim, deci nici nu discutăm să le ducem la nivel de SGG sau peste şi atunci poate că, dacă voi avea într-adevăr un nivel salarial care să mă ducă peste 1.600 de lei într-un minister, atunci va veni cineva la concurs şi voi putea avea oameni de calitate şi ocuparea posturilor vacante”, a mai afirmat Pîslaru. (Text: Agerpres, Foto: expertbeacon.com)