Echipa de fotbal Steaua Bucureşti cucerea, la 24 februarie 1987, Supercupa Europei, învingând la Monte Carlo puternica formaţie sovietică Dinamo Kiev, cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat de Gheorghe Hagi din lovitură liberă.
Cu numai un an înainte, la 7 mai 1986, echipa bucureşteană câştiga la Sevilla Cupa Campionilor Europeni (CCE) în faţa spaniolilor de la FC Barcelona (2-0 la loviturile de departajare), succes care i-a dat dreptul să dispute Supercupa Europei, ce se juca între câştigătoarele CCE şi Cupei Cupelor.
Potrivit www.fcsteaua.ro, echipa roş-albastră aborda sezonul 1986-1987 cu obiectivul clar de a-şi confirma statutul câştigat, atât prin continuarea şi accentuarea dominaţiei interne, cât şi prin cucerirea celor două trofee care se năşteau prin succesul în faţa Barcelonei: Cupa Intercontinentală şi Supercupa Europei.
Cupa Intercontinentală, disputată la Tokyo, pe 14 decembrie 1986, a fost un meci special, pierdut în urma unei erori de arbitraj, care a anulat un gol regulamentar înscris de Belodedici, pe fondul jocului de un nivel superior practicat de „militari” în faţa argentinienilor de la River Plate şi a absenţei lui Boloni.
Principala noutate pentru acel sezon o constituia promovarea lui Emerich Jenei la echipa naţională şi trecerea lui Anghel Iordănescu, antrenorul (secund)-jucător de la Sevilla (şi din ultimii doi ani), în funcţia de antrenor principal. În plus, despărţirea de Duckadam, forţat să se retragă din sportul de mare performanţă, a fost suplinită excelent de tânărul Dumitru Stângaciu (folosit în toate cele 16 meciuri ale turului de campionat, alături de Belodedici, Balint şi Piţurcă).
Echipa era, în mare, aceeaşi, în campionatul intern, dar lotul era în continuare, extrem de redus numeric. Steaua se bazase pe 13 jucători, titularii din meciul cu Anderlecht Bruxelles, din semifinalele CCE din 1986, respectiv Duckadam — Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu — Balint, Stoica, Boloni, Majaru — Lăcătuş, Piţurcă, cărora li se adăugau Radu II şi Bălan. A plecat Radu II şi a fost adus Turcu. Practic, nu existau variante în momentul unei accidentări sau suspendări. Mai erau Ivan, Cireaşă, Rotariu.
Gheorghe Hagi, la 21 de ani, era copilul teribil al fotbalului românesc şi dublu golgheter al campionatului. A fost transferat atunci la Steaua, în special pentru meciul cu Dinamo Kiev. Astfel, avându-l pe Hagi în lot şi neavând suspendaţi sau accidentaţi, Steaua avea posibilitatea trimiterii în teren a echipei ideale.
Intrată în vacanţă, după revenirea din Japonia, din 16 decembrie 1986, Steaua pregătea Supercupa Europei, care avea să se dispute pe 24 februarie 1987, la Monte Carlo, împotriva câştigătoarei Cupei Cupelor, marea echipă sovietică Dinamo Kiev, condusă de celebrul Valeri Lobanovski.
Dinamo Kiev cucerise, în 1986, Cupa Cupelor, învingând în finală pe Atletico Madrid. Câştigase, până atunci, zece titluri ale Uniunii Sovietice şi şapte Cupe. Echipa, care era formată, în mare, din titularii echipei naţionale a Uniunii Sovietice, jucase patru sferturi de Cupa Campionilor (1973, 1976, 1982 şi 1983) şi o semifinală (1977). Dinamo Kiev jucase două finale de Cupa Cupelor, ambele câştigate cu 3-0 (Atletico Madrid şi Ferencvaros Budapesta) şi o Supercupă a Europei, câştigată în faţa lui Bayern Munchen tot cu 3-0 (1-0, la Munchen şi 2-0, la Kiev, în 1975). În echipa care întâlnea Steaua, pe 24 februarie 1987, erau doi jucători care câştigaseră Balonul de Aur, trofeul care desemnează cel mai bun jucător de fotbal al Europei: Oleg Blohin (1975) şi Igor Belanov (1986).
Pe stadionul Louis II din Monte Carlo, în faţa a 8.456 spectatori, Steaua s-a impus prin golul marcat de Gheorghe Hagi, din lovitură liberă de la 20 de m, în min. 43.
Antrenorul Anghel Iordănescu a folosit următoarea echipă: Stîngaciu — Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu — Bălan, Boloni, T. Stoica, Hagi (Balint) — Lăcătuş (Majearu), Piţurcă.
La rândul său, Valeri Lobanovski a aliniat o pleiadă de internaţionali sovietici: Cianov — Bal, Baltacea, Kuzneţov, Demianenko — Evtuşenko, Iakovenko, Raţ, Belanov (Mihailicenko) — Zavarov (Morozov), Blohin. Sovieticii au avut o singură absenţă, stoperul Besonov.
Site-ul www.fcsteaua.ro notează că, la mijlocul terenului, Steaua a propus multe combinaţii caracteristice, prin multe linii frânte, devieri, cu dublări şi redublări, un-doi-uri cu schimbarea poziţiilor şi lansări cu angajarea extremei Lăcătuş sau pătrunderile încheiate cu şut, în special ale tânărului Hagi.
Combinaţiile pe zona centrală ale Stelei au adus, în minutul 44 al primei reprize, o lovitură liberă. Aceasta se bate cu vreo doi metri mai în spate faţă de locul faultului asupra lui Tudorel Stoica, de la 21 de metri, fix pe centrul porţii. Sunt şase jucători în zid, Hagi îşi ia avânt şi încearcă o execuţie în forţă, de tip foglia-seca, mingea sparge zidul, în mijlocul lui, este deviată dintr-un sovietic şi-l păcăleşte pe Cianov, plecat pe direcţia iniţială a şutului. Steaua — Dinamo Kiev 1-0!
Repriza a doua a reprezentat un joc de siguranţă al Stelei, care a avut posesia şi acţiunile cele mai importante, fiind tot timpul la cârma jocului, gestionat inteligent spre o victorie sigură. Superioritatea echipei militare a fost evidenţiată de statisticile meciului: raportul şuturilor spre poartă în favoarea Stelei, 15-10, iar pe poartă 7-4. Cea mai sugestivă, însă, pentru raportul de forţe din teren, a fost statistica cornerelor, de 10-1 în favoarea echipei româneşti. De altfel, antrenorul Lobanovski a recunoscut, la final, superioritatea echipei steliste: „Succesul formaţiei Steaua este absolut meritat. Nu avem nicio scuză pentru înfrângerea noastră”.
Potrivit site-ului www.steauafc.com, jucătorii Stelei au dat, în timp, câteva declaraţii despre victoria de la Monte Carlo:
Tudorel Stoica: „Câştigarea acelui trofeu a fost un lucru extraordinar pentru toţi cei implicaţi, dar şi pentru fotbalul românesc, în general. Mai ales că Dinamo Kiev era o echipă extraordinară, cu superjucători. Am demonstrat prin acel joc că n-a fost o întâmplare câştigarea Cupei Campionilor Europeni. Am învins clar la Monte Carlo chiar dacă am avut un început mai ezitant. Am demonstrat că la acea oră eram cea mai bună echipă din Europa, asta deşi URSS era o superputere în fotbal”.
Adrian Bumbescu: „Supercupa a fost ceva nou pentru fotbalul românesc, păcat că nu am câştigat şi Cupa Intercontinentală. Noi eram atunci o echipă foarte bună, legată. Pentru mine a fost şi mai special evenimentul pentru că sunt născut pe 23 februarie, cu o zi înainte de momentul când s-a desfăşurat meciul. Dinamo Kiev se confunda, practic, cu echipa naţională a URSS, iar victoria noastră a fost o confirmare că performanţa de la Sevilla n-a fost o întâmplare. Poate peste 200 de ani se va mai naşte o echipă ca a noastră de atunci, ar fi trebuit să ni se facă statui pentru ce am realizat”.
Miodrag Belodedici: „Dinamo Kiev era o echipă foarte puternică, majoritatea jucătorilor de la ei erau în naţionala URSS, aşa că a fost vorba atunci şi de o rivalitate sportivă, dar şi politică, pentru că eram două echipe din partea comunistă a Europei. Conducătorii noştri chiar au insistat să ne pregătim bine şi să învingem, punând în felul acesta presiune pe noi. Eu, fiind mai tânăr, chiar am fost pus pe gânduri. Ne-am concentrat foarte mult, la şedinţa de pregătire a meciului au asistat şi conducătorii, care trebuiau să se asigure că vom învinge pe rivalii din URSS. Eu, care de-abia începusem să înţeleg fenomenul meciurilor internaţionale, nu-i ştiam atât de bine pe adversari, dar am considerat că o astfel de cupă era foarte bine văzută şi urmărită de toată lumea”.
Mihail Majearu: „Orice trofeu câştigat, mai ales unul internaţional, este un lucru extraordinar, un moment la care orice jucător îşi doreşte să ajungă. Pentru mine meciul a decurs foarte greu stând pe banca de rezerve. Hagi de-abia venise şi a fost el în echipa de start, iar eu am intrat un singur minut la final. Am fost bucuros că am câştigat, a fost ca o încununare a anului acela extraordinar. Steaua de atunci era una dintre echipele de vârf ale Europei, lucru confirmat şi de traseul din CCE realizat în anii următori”.
Gabi Balint: „În comparaţie cu finala CCE a fost mult mai greu, iar noi am fost un pic norocoşi. Dinamo Kiev era foarte puternică, o bătuse pe Atletico Madrid în finala Cupei Cupelor. Eu am jucat puţin spre final. Victoria a fost o confirmare după câştigarea Cupei Campionilor. Noi eram un pic dezamăgiţi după pierderea Cupei Intercontinentale şi acest trofeu a venit ca o compensaţie, ni l-am dorit foarte mult, mai ales că partida s-a desfăşurat la Monte Carlo, unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa”.
La 24 februarie 1987, a fost prima oară când Supercupa Europei s-a disputat într-o singură manşă. A fost prima Supercupă a Europei jucată pe Stadionul „Louis II” din Monaco. Din 1998 acest lucru a devenit tradiţie. Meciul a fost arbitrat de italianul Luigi Agnolin, care a oficiat la „centru” finala Campionatului European din 1988.
Singurul arbitru român care a arbitrat o Supercupă a Europei a fost Nicolae Rainea, la 19 decembrie 1978, atunci jucând FC Liverpool şi Anderlecht Bruxelles, scorul fiind 2-1. În tur, belgienii învinseseră cu 3-1, la 4 decembrie 1978. (Text si foto: Agerpres)
