Persoanele născute pe data de 23 iulie duc o viaţă care, după părerea lor, este plină de incertitudini. Indivizii mai evoluaţi născuţi în această zi reuşesc în cele din urmă cu succes să îşi lămurească aceste incertiudini.
Le rezolvă în mod personal pentru ei înşişi sau, în mod profesional, pentru ceilalţi. Indivizii mai puţin evoluaţi născuţi în acastă zi suferă în mod periodic de crize de identitate. Au mari îndoieli în privinţa lor şi au o atitudine extrem de autocritică la adresa propriilor acţiuni.
Cei născuţi în această zi sunt de fapt indivizi tradiţionalişti. Oricât de largi ar părea unele dintre vederile lor, ele vor avea la bază, în mod sigur, principii conservatoare. Indiferent de aria de interes, fie că este vorba de profesie, de hobby sau de artă, nativii zilei de 23 iulie vor căuta să afle cât mai multe lucruri despre istoria acelui subiect pentru a-şi înlătura incertitudinile.
Într-adevăr, aceste persoane vor investiga orice domeniu despre care au îndoieli, în cel mai profund mod posibil. Aceste investigaţii pot fi foarte variate. Nativii pot avea chiar meserii legate de cercetare. Ei activează în instituţii foarte diferite, începând cu poliţia sau agenţiile de detectivi şi terminând cu cele din domeniul cercetării ştiinţifice sau sociale.
Nativii zilei de 23 iulie au o modalitate foarte cerebrală de a aborda lumea. În mod frecvent, viaţa lor emoţională rămâne lipsită de expresie şi într-o umbră totală. De fapt, ei suferă uneori chiar de dereglări psihosomatice din cauza acestor sentimente reprimate.
În loc să îşi petreacă atât de mult timp rezolvând probleme cotidiene sau intelectuale, cei născuţi în această zi ar trebui să acorde mai multă atenţie propriei stări emoţionale. Din moment ce, în mod frecvent, nativii sunt orientaţi spre spiritualitate şi religie, cultivarea practicilor meditative poate fi de mare ajutor pentru ei. În orice caz, dacă vor insista să se ocupe de problemele legate de exterior în detrimentul celor legate de viaţa lor interioară, aceste persoane vor deveni din ce în ce mai stresate şi nervoase.
Cu toate acestea, a te retrage şi a te proteja într-o cochilie nu este soluţia. Persoanele născute pe data de 23 iulie trebuie să facă eforturi constante şi susţinute pentru a integra în viaţă şi preocupările lor sociale şi propria viaţă sentimentală. Deseori, fapul că există o relaţie pozitivă şi de lungă durată cu iubitul, prietenul său colegul poate fi o foarte importantă punte de legătură cu lumea înconjurătoare. Pericolul ca aceşti nativi să devină dependenţi de persoană de lângă ei este evident.
Exceptând acest lucru, persoanele născute pe data de 23 iulie au foarte multe de oferit atunci când sunt implicate într-o relaţie. Simţul lor de a rezolva problemele, compasiunea de care dau dovadă, înţelegerea de care sunt capabile şi abilitatea de a recunoaşte calităţile oamenilor sunt de nepreţuit.
Indiferent cât de evoluaţi ar fi nativii, ei se vor confrunta şi vor fi asaltaţi periodic de îndoieli. De fiecare dată când persoanele născute pe data de 23 iulie îşi vor rezolva dificultăţile prin care trec, vor deveni mai puternice. Astfel, vor mai înainta cu un pas pe drumul realizării personale.
Nativii care sunt capabili să îşi împărtăşească bogatele lor gânduri şi fantezii cu ceilalţi vor avea numai de câştigat. Din această cauză, vor fi foarte apreciaţi. Sunt demni de multe laude atunci când lucrează în calitate de asistenţi sociali, psihologi, avocaţi sau doctori. Nativii care au avut parte de serioase probleme emoţionale au o anumită pătrundere psihologică în legătură cu bolile, dar şi cu vindecarea lor. Au atâta putere în această privinţă, încât sunt capabili să îi ajute şi pe ceilalţi în timp ce se tratează ei înşişi.
Prin marea lor putere de a se dărui şi prin atitudinea lor pozitivă, nativii îşi vor primi negreşit răsplata. Aceşti oameni sunt complecşi din punct de vedere emoţional. Datorită căldurii şi altruismului nativilor, relaţiile celorlalţi cu ei sunt foarte frumoase şi plăcute.
SFATURI
Nu mai încerca să fii tu cel care rezolvă problemele tuturor. Acordă-ţi mai multă atenţie (fără a deveni obsesiv în această privinţă). Învaţă să laşi de la tine în anumite privinţe. Evită să îţi faci griji atunci când nu este necesar. Lăsă deoparte, măcar pentru o vreme, criticile şi judecăţile.
PUNCTE FORTE
– Înţelegător
– Altruist
– Omenos
PUNCTE SLABE
– Depresiv
– Predispus la crize
– Prea vulnerabil (Text: secretulnumerelor.ro, Foto: crosswalk.com)