15 iulie – ziua convingătorilor reali

convigere

Cei născuţi pe 15 iulie sunt capabili să-şi realizeze obiectivele lor în lume. Ei îşi vor folosi modalităţile de convingere şi de manipulare, determinându-i pe ceilalţi să facă aşa cum vor ei.
Cei născuţi astăzi afişează un control impresionant asupra mediului lor. Cu oamenii, primul lor pas este să îi stârnească sau să îi activeze. Apoi, încearcă să îşi exercite presiunile pozitive pentru a-i face să se îndrepte pe calea cea bună.

Folosirea înţeleaptă şi plină de talent a laturii materiale este o temă recurentă în vieţile nativilor zilei de 15 iulie. Ei pot fi legaţi de această lume prin diverse căi. În cazul în care sunt bogaţi, vor fi legaţi de bani, în cazul proprietarilor de teren de proprietate, în cazul în care sunt tată/mama vor fi legaţi de casă, un pictor de picturi, sau un muzician de instrumentul său.

În cazul unui artist, deşi modul de exprimare este real şi bine fondat, conţinutul devine adesea mult mai ireal şi se îndreaptă spre latura spirituală, demonstrând astfel progresul artistului în viaţă.

Deşi motivele lor au la origine dorinţa, atracţia şi anumite puteri, nativii zilei de 15 iulie vor fi predispuşi să se ataşeze de lucruri, odată ce le-au realizat. Ei trebuie să înveţe să nu mai fie atât de ataşaţi în anumite puncte din viaţa lor. Ei trebuie să îşi asume riscul de a experimenta şi alte domenii. De asemenea, trebuie să renunţe la gelozie şi la alte tipuri de obsesii sexuale.

Nativii zilei de 15 iulie pot fi membri extrem de folositori ai societăţii atunci când îşi direcţionează energiile spre îmbunătăţirea instituţiilor acesteia. O disponibilitate de a împărtăşi bogăţia, norocul sau posesiunile cu ceilalţi este o componentă importantă a unui nativ evoluat al zilei de 15 iulie. Tipurile mai puţin evoluate au tendinţa de a percepe mai simplu aceste lucruri în beneficiul lor şi al familiei lor.

Datorită conexiunii lor unice cu lumea materială, nativii zilei de 15 iulie trebuie să facă faţă unei decizii importante referitoare la predispoziţia lor de a fi sclavii acestei legături sau de a o stăpâni. Cuvântul stăpânire nu trebuie să implice în acest caz o dominare prin exploatare, ci o relaţie cu mediul lor într-o permanentă schimbare. Inactivitatea joacă un rol la fel de însemnat ca şi activitatea, atunci când scopul este menţinerea armoniei.

Într-adevăr, cei născuţi astăzi au o mare responsabilitate pentru fiinţele umane în general, în special datorită faptului că influenţa lor magnetică asupra acestora poate fi condsiderabilă. În consecinţă, de timpuriu, nativii zilei de 15 iulie trebuie să-şi formeze o etică şi să trăiască în conformitate cu un set de principii în care cred cu adevărat, deoarece talentele lor de influenţare nu implică o profunzime corespunzătoare în sfera morală.

Deşi sunt extrem de responsabili în împlinirea îndatoririlor, ei trebuie să se ferească să-i folosească pe ceilalţi în scopuri egoiste şi să-i înveţe pe copii, angajaţi sau asociaţi valorile lipsite de importantă, fie prin intermediul cuvintelor, fie al exemplelor.

SFATURI
Învaţă să îţi arăţi talentele reale. Foloseşte-le în scopuri pozitive. Fereşte-te de dependențe şi obsesii care în final te încetinesc sau te fac să stagnezi. Creşterea este un întreg proces de schimbare. Promovează un cod etic ce îţi defineşte personalitatea.

PUNCTE FORTE
– Influenţabil
– Dinamic
– Inspirat

PUNCTE SLABE
– Materialist
– Autoritar
– Indecis (Text: secretulnumerelor.ro, Foto: jwengroup.com)