La 15 decembrie 1876, în ajunul Războiului pentru Independenţă de Stat a României, a fost înfiinţat Cercul Militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti, ca simbol al identităţii şi demnităţii Armatei Române. Adunarea generală de constituire a votat statutul de funcţionare a Cercului, primul statut al unui cerc militar.
Obiectivele prevăzute în statut erau strângerea legăturilor de camaraderie între ofiţerii de toate armele şi de toate gradele, între ofiţerii activi şi cei în rezervă; stabilirea legăturilor între familiile ofiţerilor, precum şi între acestea şi societatea civilă din garnizoană; punerea la dispoziţia ofiţerilor şi a membrilor de familie a unui local propriu în care aceştia să-şi poată dezvolta educaţia cultural-artistică, să-şi îmbogăţească cunoştinţele generale şi de specialitate sau să-şi poată petrece, în mod util, plăcut şi reconfortant, timpul liber.
Conform www.cmn.ro, la 18 martie 1896, prin Înaltul Decret Regal nr. 1612 promulgat de regele Carol I, Asociaţia corpului ofiţeresc din garnizoana Bucureşti împreună cu cele din Iaşi, Craiova şi Galaţi, sunt recunoscute ca persoane juridice şi instituţiuni de interes general al armatei, sub denumirea de ”Cercul Militar”. Prin statutul de funcţionare este pus sub Înaltul patronaj al M.S. Regelui, având ca preşedinte de onoare pe ministrul de război, iar ca preşedinte de conducere (de ordine) pe generalul comandant al Corpului 2 Armată.
Până în aprilie 1897, Cercul Militar a funcţionat cu chirie în localul Eforiei (Bdul. Regina Elisabeta), iar apoi s-a mutat în casa Greceanu, lângă Biserica Doamnei.
Cerinţa imperativă de a avea un local propriu se concretizează în 1899, când a fost ales, pentru construcţia Palatului Cercului Militar, proiectul elaborat de arhitectul Dimitrie Maimarolu (1859-1926), personalitate a arhitecturii româneşti.
Lucrările pentru construcţia Palatului Cercului Militar Naţional au început în anul 1911, deşi terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti. Fondurile necesare au fost adunate din donaţii, subscripţii şi cotizaţii ale ofiţerilor (circa 80%), precum şi din subvenţii de stat şi împrumuturi rambursabile.
Palatul Cercului Militar Naţional a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăştinos. Din cauza solului umed şi nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny şi Elie Radu se adoptă soluţia unei fundaţii pe piloni de stejar, înfipţi în terenul ferm de sub mlaştină.
La declanşarea Primului Război Mondial, construcţia se prezintă terminată ”la roşu şi învelită”. La 2 aprilie 1916, ”Gazeta ilustrată” considera că Cercul Militar din Bucureşti este ‘‘podoaba arhitecturală a ţării (…), cel mai frumos, cel mai impunător din toate palatele cu care, în ultimele decenii, ştiinţa şi simţul estetic al marilor arhitecţi români şi străini au înzestrat România”.
Inaugurarea oficială a Palatului Cercului Militar a avut loc la 4 februarie 1923, în prezenţa regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, a ministrului de război, generalul Gheorghe Mărdărescu, şi a comandantului Corpului 2 Armată, generalul Ștefan Holban.
Cercul Militar (instituţia şi palatul în care îşi are sediul) a purtat, de-a lungul timpului, mai multe denumiri, fără ca scopul şi destinaţia iniţială să se schimbe: până la 1948 — Cercul Militar; între 1948 şi 1991 — Casa Centrală a Armatei; din 1991 — Cercul Militar Naţional.
Cercul Militar Naţional este astăzi unul dintre cele mai vechi centre de cultură din România, o prestigioasă instituţie centrală de cultură a Armatei, de imagine, reprezentare şi protocol, declarată prin lege instituţie de interes naţional.
O impresionantă scară din marmură, în dublă pantă, conduce către etajul al doilea şi către sălile de recepţie. Scările de acest tip nu sunt doar simple elemente de legătură, ci sunt gândite ca parte din regia unui ceremonial.
Sala de Marmură care a fost destinată de la început celor mai importante evenimente, poate fi socotită astăzi una dintre cele mai reuşite realizări ale arhitecturii româneşti. Ferestrele înalte arcadate de pe latura dinspre Bulevardul Regina Elisabeta îşi găsesc echilibrul în şirul de coloane înalte care se află pe partea opusă. Motivele decorative sunt de evidentă inspiraţie antică, cu stilizări şi prelucrări în stilul epocii. Săbii, stilete, scuturi, lănci, coifuri, săgeţi, „Victorii înaripate”, zeităţi ale războiului fac aluzie, toate, la mediul militar.
Sala Maură se află plasată în prelungirea Sălii de Marmură. Ea are pereţii îmbrăcaţi în lambriuri din lemn de calitate, cu motive ornamentale discrete. Plafonul este conceput din casete, decorate cu motive florale stilizate şi acoperite cu foiţă de aur.
Sala Bizantină îşi trage numele de la concepţia în stil bizantin, la care se adaugă elemente specifice artei tradiţionale româneşti. Sala este dominată de un şir de arcade care susţin un plafon casetat, arcade ce se sprijină la rândul lor pe un şir de coloane înnobilate cu frize din stucatură aurită. În interiorul arcadelor romane, la ultima renovare au fost adăugate fresce murale reprezentând imaginile unor conducători ai României independente şi unele momente de referinţă din istoria poporului român.
Sala Gotică reprezintă o ambianţă arhitecturală caracterizată prin arcuri frânte în ogive şi prin candelabrele simple. Pardoseala este în desen gotic bavarez.
Sala Norvegiană este inspirată din atmosfera specifică Nordului Europei, cu candelabre în forma unor corăbii ale vikingilor, plafon din lemn cu grinzi terminate în console, reprezentând chipuri de animale fantastice, inspirate tot din mitologia scandinavă, dând impresia de vechi interioare nordice.
Pe lângă aceste săli, Cercul Militar Naţional dispune de săli de expoziţie, o sală de spectacole, dar şi de restaurant şi braserie. De asemenea, în incinta clădirii se află Biblioteca Militară Naţională.
La 1 martie 2005, în clădirea Cercului Militar Naţional a avut loc Ceremonia dezvelirii bustului arhitectului Dimitrie Maimarolu, proiectantul Palatului Cercului Militar şi inaugurarea oficială a Salonului fondatorilor Palatului, care mai cuprinde şi busturile lui Vasile Zottu şi al lui Nicolae Filipescu.
Pe zidul exterior al scărilor ce urcă spre terasa din faţa Palatului Cercului Militar Naţional a fost montată o placă comemorativă spre amintirea fostei Mănăstiri Sărindar, pe al cărei fost amplasament se ridică în prezent Palatul Cercului Militar Naţional. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org)
