12 părţi ale corpului care nu servesc la (aproape) nimic

corpul-omenesc

Unele părţi ale corpului nu mai servesc la aproape nimic, ele fiind ”resturi” rămase de la strămoşii noştri, în urma evoluţiei speciei noastre de-a lungul erelor.

Revista americană Slate recenzează douăsprezece dintre aceste organe vestigiale, cu menţiunea că rolul unora dintre ele este încă cercetat şi dezbătut de oamenii de ştiinţă.

1. Măselele de minte

Unii şi-au scos deja măselele de minte, lucru normal deoarece acestea sunt inutile nefiind loc suficient pentru ele în gură. Conform cotidianului britanic The Independent, acestea ar fi servit strămoşilor noştri pentru a mesteca unele alimente, însă, în urma schimbării alimentaţiei, maxilarele au suferit modificări în timp.

2. Muşchii auriculari

Aceşti trei muşchi sunt situaţi în jurul pavilionului urechii. Singura problemă este că, spre deosebire de alte mamifere, nu ştim să ne mişcăm urechile.

3. Amigdalele

Aceste tonsile pot fi observate în spatele gâtului, la dreapta şi la stânga. În mod normal, ele au rol de apărare contra germenilor, însă această funcţie este atât de insignifiantă astăzi încât persoanele cărora, din diverse motive, le-au fost eliminate amigdalele nu prezintă riscuri bacteriologic.

4. Apedincele

Utilitatea acestei protuberanţe aflate la intersecţia intestinului subţire cu cel gros este dezbătută intens între două tabere – cei care susţin că acesta nu serveşte la nimic omului contemporan şi cei potrivit cărora acest ţesut ar fi util în lupta cu anumite bacterii intestinale asociate cu indigestii grave sau episoade diareice.

5. Tuberculul lui Darwin

Această proeminenţă auriculară cartilaginoasă situată la marginea urechii reprezintă, de fapt, o anomalie congenitală.

6. Sfârcurile la bărbaţi

Evident, bărbaţii nu pot produce lapte pentru a-şi hrăni copiii. Şi, totuşi, au sfârcuri. Acest lucru se întâmplă deoarece în primele faze de dezvoltare ale fătului acesta nu are sex. Ulterior, testosteronul este cel care decide sexul fătului — fie masculin, fie feminin, potrivit Science ABC.

7. Plica semilunară

Situată la marginea ochiului, aceasta nu are nici o utilitate pentru vedere.

8. Coccisul

Această ”sudură” de formă triunghiulară formată din patru vertebre, supranumită noadă, ar fi o ”rămăşiţă” de pe vremea în care strămoşii noştri au avut coadă.

9. Sinusurile

Rolul sinusurilor este şi el intens dezbătut astăzi. Aparent, acestea nu ”servesc” decât la acumularea mucusului şi la declanşarea de infecţii şi dureri de cap. Însă unii cercetători susţin că sinusurile ajută la încălzirea şi umidificarea aerului inhalat, un lucru determinant pentru forma craniului şi pentru rezonanţa vocii.

10. Părul

Anterior, părul a ţinut de cald strămoşilor noştri, potrivit The Independent, o utilitate care nu îşi mai găseşte locul astăzi.

11. Vezica biliară

Acest organ tubular situat în abdomen, chiar sub ficat, serveşte ca ”magazie” pentru bilă în vederea utilizării acesteia în procesul digestiei. Însă reprezintă de multe ori cauza unor probleme, de la simple inflamaţii la cancer.

12. Muşchiul erector al firului de păr

Acest muşchi situat la baza fiecărui fir de păr a servit în trecutul îndepărtat pentru a îi ajuta pe oameni să pară mai mari şi mai voluminoşi în faţa pericolelor, aşa cum se întâmplă în cazul animalelor care se zbârlesc atunci când se simt ameninţate. (Text: Agerpres, Foto: thegoodvader.com)