Ziua mondială a părinţilor este aniversată la 1 iunie, pentru a le aduce un omagiu părinţilor din întreaga lume, care veghează la dezvoltarea personală a copiilor, instaurând un climat armonios şi de înţelegere reciprocă în cadrul familiei.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a proclamat această zi în 2012, prin Rezoluţia 66/292, pentru a le arăta părinţilor din întreaga lume respectul cuvenit. Celebrată la nivel mondial, ziua dedicată părinţilor reprezintă o oportunitate pentru exprimarea preţuirii deosebite faţă de părinţii de pe întreaga planetă, pentru angajamentul lor dezinteresat faţă de copii şi pentru sacrificiul acestora, pe tot parcursul vieţii, se subliniază în rezoluţie.
Se arată, de asemenea, că familia are responsabilitatea cea mai mare în educarea şi protecţia copiilor, pregătindu-i pentru o viaţă împlinită şi fericită. Recunoscând rolul părinţilor în creşterea copiilor, rezoluţia invită statele membre să sărbătorească această zi împreună cu societatea civilă, implicând totodată şi cât mai mulţi tineri şi copii în evenimentele organizate.
Decizia Adunării Generale a ONU de a marca o zi a părinţilor s-a întemeiat pe recunoaşterea rolului fundamental pe care tatăl şi mama îl au în viaţa copiilor lor, dar şi pe conştientizarea unor pericole la care aceştia sunt expuşi în societatea contemporană, a unor circumstanţe socio-economice care îi împiedică să îşi îndeplinească datoria pe care o au faţă de copii.
În comunităţile tradiţionale, taţii erau cei care se ocupau de educaţia morală şi disciplinară a copiilor, pe lângă sarcina de a asigura partea materială necesară familiei. În zilele noastre, într-o societate în permanentă schimbare, în multe ţări, se insistă pe creşterea implicării taţilor şi în dimensiunea emoţională a dezvoltării copiilor, în creşterea lor de zi cu zi.
În prezent, există numeroase provocări cărora taţii şi societatea, în ansamblul ei, trebuie să le facă faţă. La nivel internaţional, fenomenul migraţiei conduce la realitatea ca mulţi taţi să fie nevoiţi să se separe de propria familie. O altă provocare căreia familiile trebuie să îi facă faţă este aceea a violenţei domestice, mulţi taţi făcându-se vinovaţi de violenţă domestică şi chiar de abuzuri sexuale, provocând răni, în primul rând emoţionale. Alţii îşi abandonează total familiile, lăsându-le fără niciun sprijin. Toate aceste provocări evidenţiază nevoia de a reafirma poziţia tatălui în cadrul familiei, potrivit site-ului un.org.
Mamele, de cealaltă parte, au un rol esenţial în cadrul familiei. Relaţia mamă-copil este vitală pentru dezvoltarea firească şi sănătoasă a acestuia din urmă. În societăţile contemporane, mamele nu mai oferă doar afecţiune copiilor lor, ele asigură şi mijloace materiale pentru familiilor lor. Totuşi, mamele trebuie să facă faţă unor provocări majore, unele dintre ele ameninţătoare pentru ele şi pentru familie.
Naşterea, care ar trebui să fie prilej de bucurie, continuă să fie un risc major pentru sănătatea multor femei din ţările subdezvoltate. O femeie dintr-o astfel de ţară este supusă unui risc de 300 de ori mai mare de a muri la naştere sau de a suferi complicaţii legate de sarcină, în comparaţie cu o femeie dintr-o ţară dezvoltată. Violenţa împotriva femeilor, cu care se confruntă un număr tot mai mare, rămâne una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din timpurile noastre, scrie site-ul un.org. Accesul la educaţie pentru femei şi fete este o altă problemă majoră.
Beneficiile educaţiei pentru femei şi tinere fete sunt incontestabile nu numai pentru familii, ci şi pentru societatea din care fac parte, potenţialul feminin putând fi valorificat în eforturile de dezvoltare. Statisticile arată, de asemenea, că, dacă mamele au studii, probabilitatea de a-şi trimite copiii la şcoală şi de a-i încuraja să nu abandoneze studiile este mai mare.
Acestea sunt raţiunile pentru care ONU a decis să dedice ziua de 1 iunie părinţilor, pentru a reafirma rolul tatălui şi al mamei, al familiei în general, în sănătatea şi în dezvoltarea generaţiilor următoare. Potrivit onu.org, familiile care integrează principiul egalităţii între femei şi bărbaţi pot contribui la crearea unor societăţi mai stabile şi mai productive.
Noţiunea de părinte este, în ţările civilizate din întreaga lume, codificată în sistemele juridice actuale. La nivelul documentelor europene, se foloseşte, cel mai adesea, termenul de „autoritate” sau „responsabilitate părintească”, reprezentând un ansamblu de drepturi şi îndatoriri pe care un părinte le are cu privire la copilul său.
Din acest punct de vedere, în Recomandarea din 2011 a Comisiei europene privind Legislaţia familiei (Comisie creată la 1 septembrie 2001 cu obiectivul principal de a armoniza dreptului familiei în Europa), „autoritatea părintească” desemnează un cumul de drepturi şi obligaţii, care au drept scop promovarea şi protejarea bunăstării copilului, referindu-se în special la următoarele categorii de responsabilităţi: îngrijire, protecţie şi educaţie; menţinerea relaţiilor personale; stabilirea rezidenţei; administrarea proprietăţii şi reprezentarea legală.
În cele mai multe coduri ale familiei din ţările europene este prevăzută ideea că „autoritatea părintească” nu devine niciodată un drept absolut şi nelimitat şi că ea se opreşte acolo unde încep drepturile copilului. De exemplu, în cazul părinţilor divorţaţi apare o anumită limitare legată de faptul că ambii părinţi trebuie să cadă de acord cu privire la aspectele ce ţin de organizarea vieţii minorului: viaţa şcolară, sportivă, culturală, religioasă, tratamente medicale, vacanţe, etc. (Text: Agerpres, Foto: babble.com)
