Zamă de păsulă cu ciolan

0
97

fasole-ciolan

După Postul Mare de şapte săptămâni, bănăţenii gurmanzi abia aşteaptă să umple strada de mirosul extraordinar de îmbietor al unei ciorbe de fasole, mai cunoscută local sub numele de „zamă de păsulă”. Pentru a fi mai gustoasă, trebuie făcută cu ciolan afumat, aşa cum o făceau şi străbunicii.

Deneş Robert din Dumbrăviţa spune că dacă se aşează la masă vreo patru-cinci persoane cu poftă de mâncare, avem nevoie de 1/2 kg fasole albă uscată, dar pentru că te poţi trezi şi cu vecinii atraşi de miros, ne trebuie un kg de fasole, un ciolan afumat, 4 bucăţi de pătrunjel, 4 bucăţi de păstârnac, 4 morcovi, 2-3 cepe o lingură de boia dulce, 200 gr ulei, o lingură de făină, sare 1 foaie de dafin, piper boabe.

„Fasolea se spală bine şi se lasă la înmuiat de seara până dimineaţa. A doua zi, aruncăm acea apă şi punem vreo 4-5 litri de apă la fiert într-o oală mai mare. Adăugăm fasolea şi o lăsăm la fiert. Dacă scade apa şi fasolea încă nu e suficient de bine fiartă, mai adăugăm apă caldă, pe care trebuie întotdeauna să o avem pregătită. Dacă adăugăm apă rece, la fel ca şi la cartofi, boabele de fasole se întăresc şi nu le mai poate mânca baba mea. Punem şi o frunză de dafin şi câteva boabe de piper negru şi ciolanul de porc. Până fierbe păsula, chemăm nepoţii din casă să cureţe zarzavatul, îl spălăm şi-l tăiem rondele”, ne explică Denes Robert.

Separat, se face rântaşul. În uleiul încins punem ceapa care a lăcrimat sub cuţitul bucătarului, o călim bine cu puţină sare până se înmoaie şi începe să se rumenească, apoi adăugăm boiaua şi lingura de făină şi amestecăm continuu să nu se prindă şi stingem cu zeama în care a fiert fasolea. Apoi o turnăm peste boabele de fasole şi o mai lăsăm să dea câteva clocote.

 „Când îi auzi pe vecini că-ţi bat în poartă şi întreabă «Uina Floare! Ai făcut păsulă?», poţi să ştii că mirosul din oala babii mele a umplut strada şi că seara şi vecinii mei o să pună păsula la înmuiat pentru a doua zi. Şi ca să nu-laşi cu ploaia în gură, îi pofteşti la un ştamplu (păhărel) de răchie şi le dai un blid de zamă”, spune hâtru domnul Robert.

Când se ia oala de pe foc,  se poate pune deasupra şi o mână de mărar verde tocat. Zeama aceasta este foarte gustoasă dacă o mănânci cu câte-un căţel de usturoi sau cu murături de oricare s-ar mai găsi ele prin cămară.(Text: Agerpres, Foto: timpul.md)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.