Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut la Salzburg, 27 ianuarie 1756, ca fiu al lui Leopold Mozart (1719-1789) şi al Annei Maria Pertl (1720-1778).
A fost botezat Johannes Chrysostomus Wolfgang Theophilus, dar acest ultim prenume a fost repede transformat în echivalentul german Gottlieb, apoi în Amadeus, traducerea italiană a lui Gottlieb (traducerea în limba română fiind „cel iubit de Dumnezeu”). Tatăl său era dirijorul adjunct al orchestrei Curţii episcopale din Salzburg şi un bun pedagog muzical, precum şi autorul unei admirabile metode pentru studiul viorii.
Cei 35 de ani de viaţă ai lui Mozart pot fi împărţiţi în trei mari etape, corespunzând principalelor epoci de viaţă şi de creaţie a marelui artist. Primii 17 ani, între 1756-1773, alcătuiesc prima etapă din viaţa muzicianului şi reprezentată de călătoriile pe care le-a întreprins genialul copil prin toate marile centre muzicale ale Europei. Mozart s-a născut cu o înclinaţie muzicală excepţională. Avea doar patru ani atunci când tatăl lui i-a dat primele lecţii de clavecin.
La cinci ani, executa cu virtuozitate la vioară şi clavecin concerte întregi, scrise de compozitorul Wagenseil. Un exemplu în acest sens este concertul susţinut, în noaptea Anului Nou 1761/1762, prin care a impresionat peste două mii de oameni din Salzburg. În urma succesului obţinut, tatăl său a hotărât să plece la Viena, drum care a marcat începutul primei perioade din viaţa lui Mozart, perioada turneelor artistice întreprinse de el, copil şi adolescent fiind.
Mozart a cucerit cu iuţeala fulgerului Viena şi succesul nu era fără de reală importanţă artistică, deoarece la acea vreme, Viena devenise metropola artistică ce tindea să smulgă Parisului întâietatea. După Bonn, Aix-la-Chapelle şi Bruxelles, unde a înregistrat numeroase succese, Mozart a sosit la Paris, la 18 noiembrie 1763, unde a rămas până în 1764. Important pentru Mozart, în această perioadă petrecută la Paris, a fost întâlnirea cu muzicieni, precum Eckard, Le Grand, Hochbrucker şi mai ales Schobert, clavecinist şi compozitor al prinţului de Conti. Aici, la Paris, la vârsta de şapte ani, Mozart a compus şi a publicat primele lui opere definitive: patru sonate pentru clavecin cu acompaniament de vioară.
La 10 aprilie 1764, familia Mozart a plecat, către Londra, unde a fost primită de rege şi regină. Au rămas aici timp de 16 luni. Șase sonate pentru clavecin şi vioară sau flaut, două simfonii, precum şi o serie întreagă de medaje şi note au completat opera creată de copilul Mozart. Întâlnirea lui Mozart cu Christian Bach nu s-a rezumat şi nu s-a soldat numai cu lecţiile şi sfaturile primite. Muzica lui Bach a lăsat urme în creaţia lui Mozart. Multe din caracteristicile proprii stilului lui Bach au trecut şi s-au încrustat în arta componistică mozartiană.
După popasuri făcute la Haga şi Amsterdam, în 1766, după trei ani de absenţă, Mozart s-a întors la Salzburgul natal. Apoi, însoţit de Leopold tatăl, a plecat din Salzburg, spre Italia, unde a rămas 15 luni. Călătoria a continuat prin Florenţa, Roma, Napoli, din nou Roma, unde Leopold şi Mozart au fost primiţi de papa Clement al XlV-lea.
La 26 decembrie 1770 a avut loc premiera operei „Mitridate”, care a înregistrat un deosebit succes. Opera s-a cântat la Milano, de 30 de ori, în cursul stagiaturii 1770-1771. Marele succes a avut drept rezultat comanda unor alte piese necesare teatrelor italiene. În martie 1773, Mozart a părăsit definitiv Italia, la această dată încheindu-se şi epoca turneelor artistice, a călătoriilor făcute în mai toate centrele muzicale europene ale epocii.
A doua perioadă a creaţiei sale începe odată cu întoarcerea artistului, în 1773, la Salzburg. Căderea operei „Lucio Slla” a constituit prima lovitură artistică pe care Mozart a trebuit să o suporte. A fost şef de orchestră la curtea noului arhiepiscop între 1773-1781. Aceşti opt ani alcătuiesc cea de a doua perioadă din viaţa şi creaţia lui Mozart.
În 1777, la vârsta de 22 de ani, el scrisese în total trei sute de lucrări, aproape jumătate din întreaga sa creaţie. Mereu însoţit de tatăl său, a ajuns la Munchen, unde la 13 ianuarie 1775 a avut loc premiera „La Finta Giardiniera”. La 6 martie 1775, s-a reîntors la Salzburg, unde a rămas până în septembrie 1777. În catalogul mozartian, în această perioadă, se înscriu, în afară de „Re pastore”, mai multe capodopere: sonata pentru pian, cunoscută ca sonata „Durnitz”, o serenadă în re major şi cinci Concerte pentru vioară şi orchestră, compuse din aprilie până în decembrie. Șirul creaţiilor deosebite continuă într-un ritm din ce în ce mai accelerat. În 1776, a scris o interesantă serenadă, intitulată „Haffner-serenade”, dedicată Elisabetei, fiica primarului Haffner din Salzburg, potrivit site-ului britannica.com.
Totul s-a schimbat o dată cu extraordinarul Concert nr. 9 în mi bemol major KV 271, terminat în ianuarie 1777. În istoria muzicii instrumentale, această lucrare premonitorie ocupă o poziţie de joncţiune cu aceeaşi semnificaţie fundamentală ca şi Cvartetele op. 20 de Haydn şi Simfonia „Eroica” de Beethoven.
La l august 1777, Mozart înainta o scrisoare de demisie. Exasperat, prinţul arhiepiscop a răspuns prin secretarul lui că tatăl şi fiul puteau să meargă să-şi caute norocul în altă parte. Leopold s-a supus şi a rămas. Dar Mozart a profitat de libertatea, care îi fusese oferită cu brutalitate, pentru a pleca din Salzburg. Apoi, însoţit de mama lui, a început o călătorie care avea să-1ducă la Munchen, Augsburg, Mannheim şi Paris. La 30 octombrie 1777, a sosit la Mannheim şi a rămas aici până la 14 martie 1778.
La 23 martie 1778, după 12 ani de absenţă, Mozart păşea din nou pe străzile Parisului. Pus în legătură cu Jean Le Gros, director al Concertelor spirituale şi cu Jean-Georges Noverre, maestru de balet al Operei, a scris pentru primul dintre aceştia două simfonii, iar pentru al doilea baletul „Mici nimicuri”. Perioada petrecută la Paris a dat creaţiei sale o strălucire nouă, care, fără a altera cu nimic definitiva închegare a personalităţii lui artistice, a mărit la maximum valoarea acestei personalităţi creatoare.
Între anii 1779-1780 a revenit la Salzburg. Aceşti ani, consideraţi ca irosiţi de către Mozart, au îmbogăţit totuşi creaţia lui cu 73 de lucrări înregistrate în catalogul întocmit de Kochel.
Ultima parte a creaţiei marelui artist începe cu premiera „Răpirea din serai”, care a avut loc la 16 iulie 1782, la Burgtheater, şi a stârnit reacţii destul de contradictorii. Totuşi, opera s-a cântat în toamna anului 1782 de 14 ori la Viena, iar, apoi, la Berlin, Munchen, Mannheim şi Bonn. În 1783, s-a jucat întâi la Salzburg, apoi, la Praga. „Răpirea din serai” a fost lucrarea care l-a făcut pe Mozart iubit de publicul ceh.
Ulterior, „Nunta lui Figaro” şi „Don Juan” i-au adus triumful. Opera „Nunta lui Figaro” a fost scrisă în lunile martie şi aprilie 1786. Ideea de a scrie lucrarea a pornit de la Lorenzo da Ponte, un reputat libretist, dar şi un cunoscut şi apreciat poet. Premiera a avut loc la l mai 1786, la Burgtheater. Relativ bine primită, reprezentată de nouă ori la Viena, în 1786, această capodoperă a fost reluată în anul următor, la Praga, cu un succes mult mai evident.
După întoarcerea la Viena, Mozart s-a consacrat compunerii operei „Don Giovanni”, lucrare care i-a ocupat aproape în întregime timpul, în lunile iulie şi august şi a cărei premieră a avut loc, la Praga, la 29 octombrie 1787.
În cursul anului 1791, Mozart a scris numeroase capodopere. Primăvara, Mozart a început să lucreze „Flautul fermecat”, al cărui libret fusese redactat de Emmanuel Schikaneder, director al teatrului „Auf der Wieden, im Freihaus”. La 30 septembrie 1791, „Flautul fermecat” era prezentat pentru prima oară la Viena, cu Schikaneder în rolul lui Papageno. Primul act a deconcertat publicul, dar ce a urmat a dezlănţuit aplauzele. Dar, Mozart a profitat prea mult de acest succes, care ar fi putut să-i relanseze cariera, pentru că la 5 decembrie 1791, 55 de minute după miezul nopţii, firul vieţii sale s-a rupt.
Evenimentul a fost trecut sub tăcere, înmormântarea a fost dintre cele mai modeste, cei câţiva prieteni care au însoţit coşciugul nu au ajuns până la cimitir, iar trupul neînsufleţit a fost aruncat în groapa comună. Speculaţiile cu privire la cauza morţii nu au lipsit, suspectându-se chiar o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, printre care cel mai cunoscut ar fi fost Antonio Salieri. Potrivit variantei cel mai des acceptată de istorici, genialul compozitor a murit de febră reumatismală recurentă şi insuficienţă renală reumatoidă
Mozart a trăit 13 097 de zile, din care 3 720 le-a petrecut călătorind în peste 200 de oraşe europene. Unele surse susţin că Mozart îşi scria întreaga operă muzicală în minte, auzind şi perfecţionând fiecare notă în parte, şi abia apoi o aşternea pe hârtie. Creaţia sa, de o mare perfecţiune a scriiturii, de o profundă originalitate şi de o acută sensibilitate, are o semnificaţie unică în istoria muzicii. (Text: Agerpres, Foto: biography.com, Video: youtube.com)
