Americanul William G. Morgan (1890-1942), născut în statul New York, a rămas în istorie pentru inventarea jocului de volei (volleyball), pe care iniţial l-a numit „Mintonette”, la 9 februarie 1895.
William G. Morgan a urmat studiile universitare de educaţie fizică la Colegiul Springfield, din cadrul YMCA (Young Men’s Christian Association), unde l-a întâlnit pe James Naismith, care, în 1891, avea să inventeze jocul de baschet. După absolvire, în vara anului 1896, Morgan s-a mutat la YMCA, Holyoke, Massachussets, unde a ajuns director la catedra de Educaţie Fizică.
Aici, a avut oportunitatea să creeze, să dezvolte şi să coordoneze un vast program de exerciţii şi lecţii de sport pentru bărbaţii tineri. Numărul lecţiilor a crescut simţitor în urma aprecierilor primite şi, astfel, a ajuns să-şi de seama că avea nevoie de un anumit tip de joc competitiv recreaţional pentru o diversificare a programului. Jocul de baschet, care începuse să se dezvolte, părea să se potrivească tinerilor, dar considera necesară o alternativă mai puţin violentă şi intensă pentru membri mai în vârstă.
A decis să combine elemente de baschet, baseball, tenis, handbal şi s-a inspirat dintr-un joc italian foarte vechi şi aşa-numitul „Faustball” german. Scopul său era acela de a crea un joc accesibil clasei de oameni de afaceri pe care o pregătea şi din care făceau parte, în general, oameni cu vârsta peste 40 de ani. William G. Morgan a împrumutat plasa de la tenis, pe care a ridicat-o mai sus, cam în zona capului. Aşa a luat fiinţă jocul de „mintonette”. În timpul unei demonstraţii, un spectator a observat că jucătorii păreau „a trage salve de tun” (în engleză „to volley”) şi, de atunci, sportul s-a numit „volley”.
Studenţii au adoptat imediat noul joc şi l-au popularizat în rândul rudelor şi prietenilor. Sportul a devenit unul dintre cele mai practicate în întreaga lume, ulterior fiind inventate şi alte forme ale acestui sport: voleiul pe plajă şi voleiul în noroi, practicat în Finlanda.
În 1900, an în care au început să fie fabricate mingi speciale de volei, voleiul a ajuns în Canada, în 1905, în Cuba, în 1909, în Puerto Rico, în 1912, în Uruguay, în 1916, în Filipine (aici se numea „bomberino”), în 1917, în Brazilia etc. În 1949, a fost organizat primul campionat mondial de volei, la Praga. În 1951, voleiul ajunsese să fie practicat de 50 de milioane de persoane din 60 de ţări. În 1957, voleiul a devenit sport olimpic.
În România, voleiul a fost menţionat în jurul anului 1920, spunându-i-se „mingea bombă”. În 1922, la Bucureşti, opt echipe şcolare şi-au disputat întâietatea, iar în 1926 au apărut echipe de cluburi şi în provincie.
Federaţia Română de Baschet si Volei a fost constituită în 1931, organizându-se la scurt timp şi un campionat regional. În 1946, sunt menţionate campionate şcolare, universitare, sindicale şi regionale. Echipele reprezentative ale României au participat la Jocurile Balcanice unde au câştigat, la masculin şi la feminin. În 1948, a fost înfiinţată Federaţia Română de Volei şi au fost organizate Campionatele naţionale de volei.
În 1956, România se situa pe locul secund la Campionatele Mondiale de la Paris, atât la fete cât şi la băieţi. În 1961, echipa masculină Rapid Bucureşti a cucerit Cupa Campionilor Europeni, performanţă, pe care o va mai reedita de două ori, ca şi echipa Dinamo Bucureşti care, în 1981, a intrat în posesia „Cupei Campionilor Europeni”, câştigată de trei ori. Campionatele Europene de la Bucureşti, din 1963, aduc României locul întâi la băieţi, iar în 1966 se clasează pe locul al doilea la Campionatele mondiale. După multe încercări neizbutite, în 1980, la Jocurile Olimpice de la Moscova, reprezentativa masculină a ţării noastre ocupă un onorabil loc trei.
Jocul de volei presupune o temeinică pregătire atletică, forţă, viteză, spirit de anticipare, reflex şi inteligenţă tactică. Terenul de joc este un dreptunghi de 18 metri pe 9 metri, împărţit în două pătrate egale printr-o linie de mijloc. Liniile de marcare ale terenului sunt late de 5 centimetri şi fac parte din terenul de joc. Se poate juca pe pământ, pe iarbă, pe bitum, zgură sau în săli de sport şi chiar şi pe terenuri mai puţin sigure (noroi sau nisipul de pe plajă). Fileul care separă cele două terenuri de joc are înălţimea (la marginea sa superioară), de 2,43 metri pentru bărbaţi, respectiv 2,24 metri pentru femei. Mingea este confecţionată din benzi de piele având o cameră de cauciuc în interior, o circumferinţă de 65-68 centimetri şi o greutate de aproximativ 250 grame.
Echipa este formată din 6 jucători titulari (care sunt pe teren) şi încă 6 jucători de rezervă, care pot fi introduşi oricând în timpul jocului (dar nu mai mult de 6 schimbări într-un set). Jucătorii unei echipe stau pe teren astfel încât să acopere întreaga suprafaţă de 81 metri pătraţi. Principalele elemente tehnice care sunt folosite în jocul de volei sunt serviciul (care poate fi efectuat de sus sau de jos, din faţă şi din lateral, în funcţie de poziţia jucătorului faţă de fileu), preluarea (sau manşeta, efectuată cu două mâini de sus sau de jos, din serviciu sau din atac), ridicarea pentru lovitura de atac sau pasarea mingii, lovitura de atac, blocajul (individual, în 2 şi 3 jucători), dublarea pasei loviturii de atac sau blocajului.
Statisticile arată că, în zilele noastre, aproximativ 46 de milioane de americani joacă volei, iar în întreaga lume acest sport este practicat de 800 de milioane de persoane, cel puţin o dată pe săptămână.
La 6 iunie 1987, la Holyoke, a fost deschis muzeul Volley Hall of Fame, la iniţiativa primăriei oraşului. Muzeul a fost amenajat în incinta Bibliotecii Centrale a oraşului şi a fost inaugurat printr-o ceremonie, care a inclus deschiderea Cărţii de Onoare, unde este menţionat numele inventatorului acestui sport, William G. Morgan. (Text: Agerpres, Foto: sportrevolution.ro)
