Da, îţi voi desena interiorul!
Aşa cum l-am descoperit.
Simplu, fără să îi pierd fiorul
Chiar dacă cu grabă l-ai acoperit.
Şi să povestesc fiecare cărare
Pe care cu drag eu am păşit
Cum mă grăbeam să culeg o floare
Ce de departe am zărit.
Floarea ce mă chema îţi era inima.
Strălucea, în jurul ei totul lumina.
Îmi era teamă că dacă o voi atinge
Voi aduna nori grei deasupra şi va ninge
Lăsând-o fără viaţă în propriul regat.
Dar m-am apropiat de ea – s-a desfăcut
Petală cu petală…
Mi-a spus să o culeg, să nu-mi fie teamă
Că au fost mulţi culegători de flori
Dorindu-i seminţele ca pe nişte comori.
Să le sădească şi în sufletul lor să crească
Ca apoi frumuseţea lor, lumea să oprească
Şi pe la a lor casă.
Dar au uitat că nimic ce nu trăieşte frumos
Nu va străluci indiferent de sămânţă
Căci interiorul imprimă trupului lumină
Priveşte numai către o lună plină!
Autor: Anca Horj
