Cad tăceri triste peste noi,
Ne-am tras obloanele la suflet amândoi
Şi ne bunghim printre zăbrele,
Poate ne vor ocoli tăcerile.
Aşa ştiam că fac ades nebunii,
Ascunzându-şi astfel dorinţele de ochii lumii.
Cu ce-s mai diferiţi îndrăgostiţii,
Care se ostenesc ca oblojiţii
Să pedaleze dintr-un punct în altul,
Numai atunci când îi gâdilă la tălpi păcatul?
Autor: Cristina Popovschi
