Pe un imaş de pe câmpie,
Păştea văcuţa cea nurlie;
Un bou, ce-n taină o iubea,
A lui să fie îşi dorea.
Văcuţa, harnică, frumosă,
Cuminte, blândă şi lăptoasă,
E lucru lesne de-nţeles
C-a fost de mulţi curtată des
Deci, de la sine se-nţelege
Că ea avea de unde-alege.
Şi, aşteptând un tip distins,
Angro, văcuţa a respins
Catâri, buhai şi armăsari,
Considerându-i prea… măgari
Dar timpul trece – nu-i de şagă –
Deci trebuia un soţ s-aleagă
Şi tare-i greu de înţeles
Că ea chiar boul l-a ales;
Un dobitoc ciufut, scorţos
Şi incredibil de gelos.
Aşa că vaca măritată,
Deşi fidelă, devotată,
Şi nicidecum un pui de lele,
Primea mereu doar vorbe grele.
Iar boul, bou nu ai ce-i face,
E hotărât acum şi pace,
Ca pe văcuţa lui frumosă
Legată să o ţină-n casă.
Dar chiar în casă ţintuită,
De ochii tuturor ferită,
Plăvanu-o bănuieşte iar
Că-i dă târcoale un… ţânţar.
Acum, în fine, ca morală,
Voi reproduce o zicală:
Ca bou gelos, nu cugeţi clar
Şi din ţânţar faci armăsar.
Autor: Ica Ungureanu
