Situată în nord-estul Germaniei, Insula Rügen din Marea Baltică este o destinaţie ideală de vacanţă pentru amatorii de natură, dar şi un loc cu totul special pentru cunoaşterea realităţilor de zi cu zi ale celei mai sumbre perioade din istoria acestei ţări, cel de-al III-lea Reich.
Aproape de plaja cu nisip fin şi înconjurat de o pădure idilică, se află un imens complex hotelier construit din ordinul lui Hitler, dar care nu a mai apucat să fie inaugurat.
Format din opt clădiri cu lungime de 500 de metri dispuse în jurul unei curţi centrale pentru ceremonii, complexul cu 10.000 de camere trebuia să fie „cel mai mare şi mai impunător” din acel timp, demn numai de „o rasă superioară”.
Întins pe mai mulţi kilometri pătraţi, ansamblul de clădiri urma să devină unul dintre locurile de vacanţă preferate ale germanilor, cu preţuri accesibile inclusiv muncitorilor. Unele dintre sălile sale de mese aveau o capacitate de o mie de persoane. Staţiunea dispunea de piscină şi bază de tratament balnear, precum şi de o sală de spectacole care putea găzdui 25.000 de persoane.
„Vreau ca toţi muncitorii germani să poată beneficia de concedii şi să se facă tot posibilul pentru ca, în timpul liber, ei să aibă parte de odihna necesară. Dorinţa mea este ca poporul german să fie puternic mental”, scria un prospect citând din afirmaţiile Fuhrer-ului. Această formă de publicitate ascundea însă intenţiile oculte ale dictatorului, comentează ziarul spaniol ABC, subliniind că modul în care era conceput acel obiectiv turistic reflecta viziunea lui Hitler despre noua Germanie şi avea ca scop îndoctrinarea germanilor chiar şi în timpul vacanţelor.
Construcţia complexului hotelier a început în 1936 şi a avut ca model amenajările similare, moderne şi funcţionale, din Italia fascistă a lui Mussolini. Proiectul a fost realizat de Clemens Klotz, cunoscut arhitect nazist, împreună cu un grup de 11 arhitecţi, iar pe şantier au lucrat 9.000 de muncitori.
La acest „oraş al vacanţelor” urma să se ajungă prin călătorii ieftine cu vaporul organizate prin proiectul numit „Forţă prin bucurie” („KdF”), coordonat de Robert Ley, conducătorul Frontului German al Muncii (DAF), asociaţia salariaţilor în perioada nazistă. În cadrul acestui proiect, KdF, s-au construit vase de croazieră către „ţări sigure”, ca de exemplu Italia, şi s-a derulat ambiţiosul plan de producere a „maşinii populare” Volkswagen. Clemens Klotz şi-a prezentat proiectul în mai multe părţi din Germania, cu ajutorul unei machete de 18 metri, şi a obţinut pentru planul său medalia de aur pentru arhitectură la Expoziţia Mondială de la Paris din 1937.
Începutul războiului a însemnat însă sfârşitul construcţiilor pentru ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai mare staţiune turistică din lume, muncitorii din şantier fiind trimişi în fabrici de armament. Naziştii nu au mai revenit niciodată în complexul de pe Insula Rügen. Au ajuns însă acolo sovieticii, după victoria în cel de-al Doilea Război Mondial, şi au folosit construcţiile pentru o bază militară.
În prezent, acest complex care ilustrează perfect magalomania nazistă, dăinuie ca un oraş fantomă pe ţărmul insulei. „Colosul” – cum este numit el de localnici – arată jalnic, cu geamuri sparte şi pereţi jupuiţi şi reprezintă o problemă pentru autorităţile germane întrucât legea nu permite demolarea lui. S
e zvoneşte că, în vederea impulsionării turismului în insulă, complexul ar fi fost vândut pentru a fi modernizat şi transformat într-o destinaţie de vacanţă la standardele prezente de confort. Se vorbeşte şi că în zonă se va face o tabără pentru tineri sau că fiul actorului Ernst Busch – un comunist care a fost ani de zile prizonier al naziştilor – a achiziţionat două dintre construcţii pentru a face din ele blocuri rezidenţiale. (Text: Agerpres, Foto: bc03.rp-online.de, manager-magazin.de, Video: youtube.com)
