UNTOLD 2017: probleme cu locul de desfăşurare

untold-2016

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, spune că organizatorii festivalului Untold au restanţe la plata daunelor pricinuite stadionului Cluj Arena, motiv pentru care eventuala închiriere a stadionului pentru ediţia 2017 va fi discutată după remedierea problemelor.

„Voi discuta despre o eventuală închiriere a stadionului Cluj Arena în vederea organizării festivalului Untold 2017 precum şi despre cuantumul chiriei abia după finalizarea reparaţiilor rămase restante, fapt pe care l-am comunicat în scris şi organizatorilor evenimentului Untold”, a declarat, marţi, 20 decembrie, într-un comunicat de presă, Alin Tişe.

Potrivit comunicatului CJ Cluj, organizatorii Untold nu s-au achitat încă de obligaţiile contractuale.

‘Reamintim în acest context faptul că o comisie constituită din dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj a inventariat în luna august 2016 toate daunele aduse gazonului, pistei, tribunelor etc. şi a încheiat un proces verbal de constatare a pagubelor, acestea trebuind să fie suportate în totalitate de către organizatorii festivalului Untold. Totodată, reamintim faptul că, având în vedere prevederile contractuale ale convenţiei încheiate în acest sens între Cluj Arena şi organizatorii festivalului Untold, Consiliul Judeţean Cluj, în calitate de proprietar al Stadionului Cluj Arena, a solicitat societăţii organizatoare să remedieze în regim de maximă urgenţă problemele legate de starea gazonului precum şi toate celelalte eventuale pagube aduse infrastructurii arenei sportive cu ocazia desfăşurării acestui festival, probleme care, până la ora actuală, nu au fost remediate în totalitate’, se menţionează în comunicatul CJ Cluj.

Primele două ediţii ale festivalului au fost organizate pe Cluj Arena şi în imediata vecinătate a stadionului, în Parcul central din Cluj-Napoca.

Untold a ajuns cel mai mare festival din Europa de Est şi, printre altele, a câştigat, în premieră pentru România, titlul de Best Major Festival, în cadrul competiţiei europene Festival Awards.

La ediţia din 2016, au participat peste 300.000 de spectatori din 60 de ţări, iar pe scenă au evoluat 150 de artişti, printre care s-au numărat Avicii, Armin van Buuren, David Guetta şi Dimitri Vegas&Like Mike.(Text: Agerpres, Foto: romaniatv.net)