Un tânăr student a reinventat tradiţia pâinii la ţest

0
83

paine-test1

Gustul inconfundabil al pâinii la ţest se reinventează în judeţul Teleorman, această tradiţie fiind încă păstrată cu sfinţenie în comuna Beuca, din vecinătatea municipiului Roşiorii de Vede.
Ţestul, aparent un suport uşor de realizat şi la îndemâna oricui, era tot mai rar întâlnit în casele gospodinelor în vârstă, deoarece tot mai multe persoane folosesc mijloace moderne pentru coacerea pâinii şi tot mai puţine sunt dispuse să realizeze astfel de accesorii.

Dintr-o pură întâmplare la început, un tânăr student la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor, în vârstă de 23 de ani, s-a specializat şi acum realizează cu migală suportul de lut ars, sub formă de clopot, care acoperă pâinea, mălaiul ori alte preparate puse la copt pe vatra încinsă, iar nevoia s-a transformat apoi rapid într-o pasiune şi chiar şi o sursă de venit.

Povestea studentului care îmbină utilul cu plăcutul, şi atunci când nu este la facultate confecţionează ţesturi, a început într-o vară când ţestul bunicii sale a cedat odată cu trecerea timpului, iar pâinea caldă pe care o mânca în fiecare zi nu a mai avut acelaşi gust. Împreună cu tatăl său s-a decis să realizeze un ţest nou pentru bunica sa, însă planul iniţial nu a fost şi cel care a dus la rezultatul final. După ce s-au documentat, stâlpii familiei Dumitru s-au apucat de treabă, întocmai ca la carte. George şi Ion Dumitru s-au înarmat, în primul rând, cu răbdare şi pricepere. Pregătirea pământului cu picioarele, modelarea acestuia cu mâinile şi uscatul la soare au condus la perpetuarea tradiţiei aflată la limita dispariţiei.

Procedeul în sine stă însă sub semnul magiei şi al simbolurilor. Deoarece pâinea este sfântă, pe ţest se realizează o cruce, iar până se ajunge la acest stadiu, lutul trebuie frământat cu picioarele de nouă ori, această cifră având caracter fermecat.

paine-test3

Se procură materia primă de la marginea satului, este vorba de un material mai special, de o argilă roşie, la care se adaugă celebra balegă de cal, care îi dă caracterul tradiţional. Acest pământ se pune la înmuiat cu o seară înainte, ziua următoare se amestecă compoziţia respectivă şi se calcă de nouă ori pentru a se omogeniza cât mai bine. Numărul ăsta reprezintă o cifră magică în tradiţia românească. Se spune că dacă nu îl calci de nouă ori, ţestul va crăpa, nu se va face bine şi se va sparge foarte repede. După ce s-a călcat de nouă ori, sunt luate nişte guguloaie, părţi egale, se transportă pe nişte muşuroaie amenajate în principal din pământ, dar mai nou sunt făcute din ciment sub formă de matriţă. Sunt făcute din ciment deoarece nu mai există riscul de a fi mişcat şi totodată să îşi păstreze dimensiunile, adică să nu varieze diametrul, înălţimea şi în acelaşi timp, grosimea buzei să fie una constantă’, a povestit tânărul George Dumitru.

În acest fel tradiţia a fost reluată, îmbunătăţită şi folosită cu scopul de a conduce la realizarea unor preparate a căror savoare rămâne neschimbată din generaţie în generaţie. Studentul a început treptat să dăruiască rezultatul muncii sale rudelor şi prietenilor, iar din această pasiune obţine deseori şi venituri. Ţesturile pe care le execută cu pricepere urmează, de regulă, calea Capitalei ori a judeţelor din nordul ţării prin curierat. Experienţa i-a demonstrat rapid că şi tinerii sunt preocupaţi de păstrarea vechilor obiceiuri, deşi nu cunosc prea multe detalii în acest domeniu.

„Totul a început dintr-un joc pentru că trebuia să îi fac bunicii aşa ceva şi făcând un număr mai mare de astfel de obiecte am zis să mai şi încerc să vând din ele deoarece nu am ce face cu acestea. Nu am stat mult pe gânduri, am pus anunţul şi după o săptămână, două, a venit primul telefon. Solicitările vin în mare parte din Bucureşti, asta se poate justifica şi prin numărul semnificativ al populaţiei acestui oraş, dar vin şi din zona Olteniei, am avut solicitări şi din Satu Mare, Oradea, Iaşi, Constanţa. Oamenii caută din ce în ce mai mult o alimentaţie cu caracter bio şi în acelaşi timp tradiţional.

Modelul este unul standard şi vrem să ne diferenţiem faţă de ceilalţi care nu prea există. Vrem să demonstrăm că încă se poate face aşa ceva şi să ne punem amprenta. Oamenii sunt surprinşi de faptul că încă se mai construiesc asemenea obiecte, ne întreabă deseori care este modul de utilizare deoarece nu mai sunt persoane care să facă pâine la ţest, pui la ţest şi alte feluri de mâncare şi cei care vin din urmă, din generaţia tânără, nu cunosc foarte bine acest obiect şi cum se utilizează. Deci întrebările vin, în mare parte, cu privire la modul de utilizare, de întreţinere, depozitare şi transport”, a completat, George Dumitru.

paine-test2

Când o persoană intră în posesia unui ţest nou, neutilizat, este informat că acesta trebuie să treacă printr-un proces de ardere înainte de utilizarea obişnuită. Ţestul se pune pe vatra din cărămidă, fie rezemat de două cărămizi formând un unghi de aproximativ 45 de grade cu vatra, fie înclinat cu „fierul ţestului”, acesta la rândul lui sprijinindu-se pe un lanţ. Pentru o rezistenţă mai bună este recomandat ca arderea să se facă utilizând prima metodă, adică arderea cu ajutorul cărămizilor.

După aceasta, se aprinde focul sub ţest. Focul trebuie făcut timp de două ore, două ore şi jumătate, la intensitate mică. Se pot folosi vreascuri, beţe de floarea-soarelui sau lemne subţiri. Focul nu trebuie grăbit pentru terminarea procesului de ardere mai repede. Ţestul se lasă la răcit pe vatră până ziua următoare.

Procedeul se repetă şi a doua zi. După ce a fost ars de două ori, ţestul se poate utiliza, trebuind însă păstrat într-un loc uscat şi ferit de orice urmă de umiditate. (Text: Agerpres, Foto: daciqum.wordpress.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.