Filosoful şi scriitorul italian Umberto Eco s-a născut la 5 ianuarie 1932, la Alessandria, în regiunea Piemont din nordul Italiei, în mijlocul triunghiului urban Genova, Milano, Torino.
Potrivit umbertoeco.com, tatăl său, Giulio, a fost contabil, apoi guvernul l-a recrutat pentru a participa la trei războaie. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Umberto şi mama sa, Giovanna, s-au mutat într-un sat mic din zona muntoasă piemonteză. A fost educat ca romano-catolic în Societatea St. Francis de Sales, iar în operele sale, precum şi în interviuri, a făcut referire la acest ordin şi la fondatorul lui.
Numele său de familie este probabil un acronim pentru „ex caelis oblatus” (Latină – „un cadou din cer”), ce i-a fost atribuit bunicului său (care a fost orfan) de către un funcţionar.
A studiat filosofia la Torino. În 1961, şi-a luat doctoratul în estetică. După ce a introdus, pentru prima dată în Italia, semiotica arhitecturii la Universitatea din Florenţa, a devenit profesor de semiotică generală, din 1971, la Bologna. A fost, de asemenea, preşedintele Școlii Superioare de Studii Umaniste, Universitatea din Bologna, şi membru onorific al colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.
Site-ul umbertoeco.com mai scrie că Umberto Eco a lucrat ca redactor cultural pentru RAI (Radiotelevisione Italiana) şi a fost lector la Universitatea din Torino (1956-1964).
Este cunoscut în special pentru romanul „Numele trandafirului” („Il nome della rosa”, 1980), în care a combinat elemente de semiotică într-un cadru ficţional combinat cu analiză biblică, studii medievale şi teorie literară. De atunci a scris mai multe romane, incluzând „Pendulul lui Foucault” şi „Insula din ziua de ieri” (1994). Cel mai recent roman, „Cimitirul din Praga”, publicat în 2010, este un best-seller.
Autor de romane, eseuri, tratate academice şi cărţi pentru copii, a publicat două eseuri, unul intitulat „Problema estetică la Toma D’Aquino” (1956), iar celălalt – „Dezvoltarea esteticii medievale” (1959). În acelaşi timp, a luat parte la toate cercetările avangardei italiene grupate în jurul revistei „Il Verri” şi în jurul studiourilor experimentale ale Radioteleviziunii italiene.
A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre acestea. A condus revista „VS. Quaderni di studi semiotici”. În anii 1960 a fost unul dintre reprezentanţii de frunte ai avangardei culturale italiene, numărându-se printre fondatorii revistelor Marcatre şi Quindici.
Din 1959 a fost consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii şi distincţii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). Profesor de semiotică la câteva dintre cele mai celebre universităţi europene şi americane, Umberto Eco a abordat din această perspectivă aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre.
Prin opera sa ştiinţifică, Eco este considerat unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu umor şi ironie, sunt adevărate modele ale genului. Prin romanele „Il nome della rosa” (1980) şi „Il pendulo di Foucault” (1988), devine cel mai citit şi tradus romancier de la sfârşit de mileniu. „Il nome della rosa” este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj şi pentru abundenţa simbolurilor şi aluziilor culturale. În notele explicative ale romanului, Umberto Eco teoretizează printre primii concepte ale postmodernismului. În 1986, a fost lansat filmul cu acelaşi titlu în regia lui Jean-Jacques Annaud, cu participarea actorului Sean Connery.
Alte romane publicate de scriitor sunt: „Baudolino” (2000), „Misterioasa flacără a reginei Loana” (2004), „Cimitirul din Praga” (2010). Pe lângă „Opera deschisă” (1962), reeditată în 1967, a publicat cu privire la arta contemporană o serie de experienţe ironice: „Diario minimo”, o lucrare consacrată culturii de masă; „Appocalittici e integrati” (1964), „La struttura assente” (1968), „Il superuomo di massa” (1976), „Trattato di semiotica generale” (1975), „Lector in fabula” (1979), „I limiti dell’ interpretazione” (1990), „Dire quasi la stessa cosa. Esperienze di traduzione”, 2003.
În topul cei mai mari o sută de intelectuali realizat de revista „Prospect”, a ocupat locul al doilea în 2005 şi al 14-lea în 2008.
A fost căsătorit, din 1962, cu Renate Ramge, profesoară de artă germană, mariaj în urma căruia a rezultat un fiu şi o fiică.
A murit la 19 februarie 2016. (Text: Agerpres, Foto: cuvintecelebre.ro, Video: youtube.com)
