Ucraina a câştigat EUROVISION 2016

Jamala-Ucraina

Reprezentanta Ucrainei, cântăreaţa Jamala, a obţinut la Stockholm cu piesa „1944” a doua victorie pentru ţara sa a competiţiei Eurovision, cea mai politizată din ultimii ani, reuşind să devanseze Australia şi Rusia, marea favorită a caselor de pariuri, relatează duminică EFE.

Controversata sa piesă amintind de deportările masive din epoca lui Stalin a tătarilor din Crimeea — peninsula anexată de Rusia în 2014 — se referă la soarta bunicii sale născute în Kârgâstan, ţară unde au fost instalaţi majoritatea celor exilaţi cu forţa.

„Vă urez cu adevărat pace şi dragoste tuturor”, a strigat Jamala de pe scena Globen Arena după ce a fost încoronată învingătoare, graţie votului telespectatorilor celor 42 de ţări participante din festival, care stabilesc jumătate din total.

Noutatea introdusă anul acesta de European Broadcasting Union (Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune) a fost difuzarea mai întâi a voturilor juriului şi apoi „televotul popular”, în loc de anunţarea punctajului total, fapt ce a prelungit suspansul până în ultima clipă, când s-a aflat că Rusia, care avea cele mai multe voturi ale publicului, nu a mai putut ajunge din urmă Ucraina.

Australia a dominat clar voturile juriului cu 320 de puncte, înaintea Ucrainei (211), Franţei (148), Malta (137) şi Rusiei (130). Însă piesa „Sound of Silence”, balada interpretată de australianca Dami Im, a căzut pe locul patru după televotul popular, evitând o victoriei a Australiei, care s-a alăturat acestui concurs în urmă cu doi ani.

Rusia a fost cea mai susţinută de telespectatori, cu 361 de puncte, insuficiente însă pentru a putea devansa Ucraina, care a învins, prin interpretarea emoţionantă a cântăreţei Jamala, spectacolul vizual al concurentului rus Serghei Lazarev.

Topul 10 a fost completat, în ordine, de Franţa, Armenia, Polonia, Lituania şi Belgia. Polonia care s-a calificat cu doar 7 puncte ale juriului a primit de la telespectatori 222 de puncte.

Spania, prin reprezentanta sa Barei şi piesa ei ritmată „Say Yay!”, s-a clasat de locul 22, unul mai jos decât la Viena în 2015, fiind penalizată de votul popular, în contrast cu primirea caldă a publicului de pe Globen Arena care a aplaudat-o în picioare.

La fel de dezamăgitoare au fost şi clasificările Israelului (14) şi Italia (16), în timp ce Marea Britanie a terminat pe penultimul loc, iar Germania pe ultimul.

Gala de sâmbătă seară transmisă pentru prima oară în direct în SUA şi cu o audienţă de 200 de milioane de telespectatori a inclus o reprezentaţie a supervedetei Justin Timberlake, care a cântat nouă lui piesă „Can’t Stop the Feeling” inclusă pe coloana sonor a filmului Trolls. Un număr de 267.000 de internauţi l-au urmărit în direct Timberlake.

Finala a fost transmisă în direct pe platforma Youtube, oferind Google o parte semnificativă din prăjitura rezervată până acum televiziunilor publice de pe Bătrânul Continent, organizatoare ale concursului. (Text: Agerpres, Foto: EPA/Maja Suslin, Video: youtube.com)