Târgul European al Castelelor

Castelul-Corvinilor-03

O nouă ediţie a Târgului European al Castelelor va avea loc sâmbătă, 14 şi duminică, 15 mai, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, manifestarea reunind reprezentanţi ai castelelor, cetăţilor şi muzeelor din cinci ţări europene, au anunţat marţi, 10 mai, organizatorii acţiunii, primăria şi Castelul Corvinilor Hunedoara.

Cei 29 de participanţi vor oferi turiştilor care vor trece pe la standurile deschise în Sala Dietei şi Sufrageria Bethlen din Castelul Corvinilor cele mai interesante informaţii despre ceea ce ar putea vizita în castele sau cetăţi medievale din România, Slovenia, Ungaria, Polonia şi Bulgaria.

„Toţi expozanţii se prezintă cu o ofertă de turism extrem de interesantă. Din România salutăm prezenţa Castelului Peleş şi Castelului Pelişor, aflate pentru prima oară la acest târg. De asemenea, vor fi reprezentate cetăţile dacice din Munţii Orăştiei şi Cetatea Devei, care a fost deschisă recent pentru public”, a declarat directorul Castelului Corvinilor, Costin Tinca.

Pe lista invitaţilor se află şi alte cetăţi sau castele din ţară, cum sunt Castelul Bran, Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Făgăraşului sau Turnul cu Ceas din Sighişoara, iar din străinătate se remarcă prezenţa Palatului de la Balchik (Bulgaria), Cetatea Postojnska (Slovenia) sau Castelul Eger (Ungaria).

Pe parcursul celor două zile ale evenimentului, turiştii şi expozanţii se vor putea bucura, în plus, de o serie de momente cu specific medieval, în care vor putea fi văzute turniruri, lupte între cavalerii Ordinului de Hunedoara, concursuri de tir cu arcul, lecţii de spadă.

„Vom avea un târg de produse tradiţionale din judeţul Hunedoara, muzică din perioada renascentistă, o serată camerală, iar Ordinul Cavalerilor de Hunedoara ne va prezenta un program de lupte şi dansuri medievale. În incinta castelului se vor desfăşura mai multe ateliere de pictură, iar lucrările vor fi expuse în faţa participanţilor”, a explicat administratorul castelului, Dan Bera.

De asemenea, membrii Asociaţiei pentru Şoimărit şi Protecţia Păsărilor de Pradă „Peregrinus” vor prezenta turiştilor mai multe numere de vânătoare cu şoimi.

Târgul European al Castelelor, aflat la ediţia a doua, va fi deschis între orele 10,00 şi 17,00, iar turiştii care achită biletul de intrare la Castelul Corvinilor vor avea acces gratuit la toate standurile şi activităţile pregătite de organizatori.

Anul trecut, târgul a fost vizitat de 11.000 de turişti. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org)