Un fost ziarist vasluian este de ceva timp mentor pentru persoanele private de libertate din Penitenciarul Vaslui.
Cătălin Luncanu s-a decis, în anul 2002, să lase condeiul deoparte şi s-o ia de la capăt într-un domeniu total necunoscut. Cu entuziasm şi pasiune, a dus ziaristica în penitenciar, nu s-a lăsat dominat de rigorile noii meserii şi, alături de alţi colegi, a început o nouă muncă: cea de salvator de suflete. Lucrează din 2006 în cadrul compartimentului socio-educativ, încercând să scoată din fiecare persoană aflată vremelnic după gratii, partea frumoasă, talentul ascuns.
„Aici întâlneşti tot felul de persoane. Înveţi câte ceva de la fiecare. Oamenii au o părere preconcepută despre cei privaţi de libertate, îi condamnă adesea, dar noi vedem în fiecare un individ care merită o a doua şansă. În penitenciar, se întâmplă lucruri frumoase, simple. Se învaţă, se descoperă pasiuni, se şlefuiesc talente, sunt organizate activităţi culturale. Penitenciarul e singurul loc în care persoanele adulte au o şansă de a învăţa să scrie şi să citească, iar acesta e un lucru mare, care în viaţa din libertate nu se întâmplă”, spune Cătălin Luncanu.
La viaţa de ziarist nu a renunţat, practic, niciodată, având în vedere că în penitenciar coordonează activitatea studioului cu circuit închis de radio şi televiziune, iar câţiva ani buni a lucrat la editarea publicaţiei ‘Gânduri şi speranţe’, din cadrul unităţii vasluiene.
Studiind mult terapia educaţională şi inspirat de arta specifică penitenciarului, fiindcă deţinuţii îşi găsesc diverse îndeletniciri, cum ar fi sculptura în săpun sau în miez de pâine, a început să lucreze la un alt nivel cu persoanele aflate în detenţie. S-a îndreptat mai întâi către arta sculpturii în lemn şi a ajuns la performanţa de a lucra cu un deţinut catapeteasma de la Capela Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir a Unităţii Militare din Huşi.
„La început a fost greu. Nu aveam unelte, lucram cu dălţi improvizate. Trebuia să ne descurcăm cu ce aveam. Când mi-am cumpărat primul set de dălţi, nemţesc, de la un magazin second-hand din oraş, a fost ceva extraordinar. M-am documentat mult, am acceptat sfaturi de la deţinuţi, pentru că printre ei am avut de-a lungul timpului şi absolvenţi de artă. Eu nu pot spune că sunt un om talentat, poate am un anumit simţ estetic, dar nu e talent în adevăratul sens al cuvântului, ci e foarte multă muncă”, mărturiseşte Cătălin.
După sculptură, a încercat pictura, mai ales pictura de icoane pe sticlă sau pe blat de lemn. A găsit, de asemenea, deţinuţi talentaţi, iar unii au rămas cu drag pentru artă chiar şi după ce au părăsit unitatea de detenţie. Sprijinit de Cătălin, un deţinut a reuşit să obţină calificarea în meseria de zugrav de biserici şi lucrează în lăcaşe de cult din ţară.
Fiindcă a fost mereu în căutarea noului, Cătălin Luncanu s-a îndreptat şi spre domenii mai ‘avangardiste’. A lucrat cu deţinuţii obiecte de toate felurile: mărţişoare, felicitări, brăţări, împletituri din hârtie şi a început să se orienteze către firart, o tehnică relativ nouă pe la noi, a lucrului cu aţă şi cuie. Profitând de relaţiile pe care le avea de pe vremea cât a lucrat ca ziarist, Cătălin Luncanu a început să organizeze expoziţii. În timp, a ajuns să participe atât în nume propriu, cât şi cu lucrări ale deţinuţilor de la Penitenciarul Vaslui, la cele mai importante târguri şi expoziţii.
Lucrează şi acasă, pe cont propriu, şi, dacă meseria sa este să-i înveţe anumite lucruri pe deţinuţii din penitenciar, a ales să facă şi în viaţa de afară acelaşi lucru, dar cu copiii interesaţi. În calitate de voluntar, a organizat cursuri de firart pentru copii, la Biblioteca Judeţeană Vaslui şi la Liceul ‘Ion Mincu’ şi se pregăteşte să urmeze anul acesta un curs de confecţionat marionete pentru teatrele de păpuşi.
Pasiunea l-a călăuzit şi către confecţionarea ceasurilor personalizate din discuri vechi de vinil, care sunt foarte apreciate şi fac deliciul expoziţiilor.
„Eu am început totul lucrând cu persoanele private de libertate şi am ajuns să lucrez şi pe cont propriu foarte mult. Nu amestec lucrurile, chiar dacă e vorba de o pasiune comună, ceea ce fac eu în afara penitenciarului e altceva. Lucrez acasă, în sufrageria mea, şi asta mă linişteşte şi mă împlineşte”, a spus Cătălin Luncanu.
Cel mai mult îşi doreşte să înfiinţeze o asociaţie a meşterilor vasluieni şi, pentru că simte cum unele meserii încep să se piardă, ar vrea să existe şi la Vaslui o şcoală populară de arte, aşa încât unele îndeletniciri tradiţionale, cum ar fi olăritul sau ţesutul, să poată fi transmise noilor generaţii de cei care încă mai ştiu vechile meşteşuguri. (Text si foto: Agerpres)
