Steve McQueen – „The King of Cool”

Steve McQueenActorul şi regizorul Steve McQueen, supranumit şi „The King of Cool”, s-a născut la 24 martie 1930 la Beech Grove, Indiana, SUA. Şi-a petrecut copilăria în statul Missouri, la ferma unchiului său. La vârsta de 17 ani pătrunde în lumea spectacolului, prin intermediul unei trupe de circ ambulant pe care la scurt timp o abandonează.

Ulterior, lucrează ca paznic al unei societăţi cu profil forestier, apoi mecanic, iar în cele din urmă întră în rândurile Marinei americane. A mai fost şofer de camion, confecţioner de flori artificiale şi hamal.

A urmat cursurile şcolii dramatice a lui Sanford Meisner, la care a renunţat în anul 1952. Interpretează şi un rol într-o piesă de teatru intitulată „Peg O’ my heart”. În acelaşi an, decide să urmeze o carieră actoricească. În 1958, a jucat în pelicula „The Blob”. Filmele care l-au consacrat au fost „The Magnificent Seven” (1960) şi „The Great Escape” (1963). A jucat alături de marele actor Paul Newman în filmul „The Towering Inferno” (1974) iar în 1978 un rol în „An Enemy of the People”.

Considerat unul dintre cei mai îndrăgiţi actori ai generaţiei sale, Steve McQueen s-a remarcat prin stilul său de viaţă nebunesc şi prin rolurile de mafiot.Steve McQueen este un exemplu clasic al visului american devenit real: s-a născut într-un orăşel mic, fără a beneficia de o educaţie aleasă, însă a reuşit să devină unul dintre cei mai bogaţi şi apreciaţi actori de film. Dintre filmele sale mai amintim: „The Cincinnatti Kid” (1965), ” Nevada Smith” (1966), „Bullitt” (1968), „The Reivers” (1969), „Les Mans” (1971), „Junior Bonner” (1972), „Papillon” (1973), „Dixie Dynamite” (1976), „An Enemy of the People” (1978), „Tom Horn” (1980), „The Hunter” (1980).

În 1967, a fost nominalizat la premiul Oscar pentru rolul principal din „The Sand Pebbles”. O fost nominalizat, de patru ori, la Globul de Aur. În 1963, a obţinut premiul de „Cel mai bun actor în rol principal” pentru prestaţia sa din pelicula „The Great Escape”, la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova.

A avut o pasiune pentru motociclete şi cursele de maşini, la un moment dat gândindu-se să se dedice carierei de pilot de curse. Iubitor al artelor marţiale, a fost bun prieten cu maestrul Bruce Lee. Era renumit pentru faptul că îşi realiza singur cascadoriile din filmele în care era distribuit. A fost căsătorit de trei ori şi a avut doi copii. A murit la 7 noiembrie 1980. (Text: Agerpres, Foto: 42ndblackwatch1881.files.wordpress.com, Video: youtube.com)