Stephen Hawking lansează un premiu care răsplăteşte popularizarea ştiinţifică

stephen-hawkings-01

Astrofizicianul britanic Stephen Hawking (74 de ani) a creat un premiu care să recompenseze profesioniştii care fac ca ştiinţa să fie pe înţelesul publicului larg, s-a anunţat joi, 16 iunie, la Festivalul Starmus, organizat în Spania. Premiile vor fi atribuite în 29 iunie, transmite AFP.

Festivalul, care are loc de trei ani în Tenerife, vizează să facă ştiinţa mai accesibilă şi se bucură de participarea unor celebrităţi în domeniu. La ediţia din 2016 — care se va desfăşura între 27 iunie şi 2 iulie — urmează să participe 11 câştigători ai Premiului Nobel.

Primii trei laureaţi ai Premiilor Stephen Hawking pentru Știinţă — fizicianul britanic Jim Al-Khalili (54 de ani), compozitorul german de muzică de film Hans Zimmer (59 de ani) şi regizorul Mark Levinson (60 de ani), alături de fizicianul David E. Kaplan (48 de ani) — vor primi medaliile în 29 iunie, chiar de la Stephen Hawking.

Jim Al-Khalili, profesor la Universitatea Surrey, va fi recompensat „pentru că a abordat concepte de fizică complexe în documentare ştiinţifice, printre care recentul ‘Secretele fizicii cuantice'”, a afirmat Stephen Hawking într-un comunicat transmis de festival.

Hans Zimmer, autor al muzicii filmului „Regele Leu”, va primi o medalie pentru coloana sonoră a peliculei „Interstellar” de Christopher Nolan, lansată în 2014.

Al treilea premiu îi revine documentarului „Febra particulelor” (2014), regizat de Mark Levinson şi produs de David Kaplan. El „prezintă viaţa şi activitatea fizicienilor de la acceleratorul de particule din cadrul CERN (Organizaţia europeană pentru cercetare nucleară), care au descoperit Bosnul lui Higgs”, particulă elementară ce înlesneşte înţelegerea materiei negre, încheie AFP. (Text: Agerpres, Foto: starmus.com)