Soţia lui Emil Boc şi-a lansat un CD cu poezii, recitate de Florin Piersic

oana-boc-florin-piersic

Oana Boc, soţia primarului clujean Emil Boc, şi-a lansat, miercuri seară, 11 mai, la Cluj, un CD cu poezii proprii, recitate de actorul Florin Piersic.

Preşedintele Uniunii Scriitorilor Cluj, Irina Petraş, a declarat că poezia Oanei Boc poate fi gustată indiferent de vârstă.

‘E o poezie manifest, e o poezie sentimentală, de dragoste, care poate fi gustată indiferent de vârstă’, a spus Irina Petraş.

Oana Boc, care este lector la Facultatea de Litere a UBB, a spus că poeziile sale, recitate de Florin Piersic, fac parte din volumul ‘Scara’, lansat în 2013.

‘La lansarea volumului ‘Scara’ din 2013 mă gândeam ce frumos ar fi să recite Florin Piersic, iar acesta a şi recitat. După lansare, m-a sunat că a înregistrat un CD cu câteva din poeziile mele, m-am bucurat foarte mult. Viaţa e pusă sub semnul verbului a iubi, iubirea este o deschidere luminoasă spre ceva, ceva care poate fi un iubit, o iubită, copii, părinţi, ţara, plantele, animalele. Iubirea este acea forţă nelimitată a sufletului de a ne dărui’, a menţionat Oana Boc.

La rândul său, Florin Piersic a declarat că poezia o reprezintă pe Oana Boc şi a recitat, acompaniat de muzică, mai multe poezii din volumul ‘Scara’.

Printre alţii, la manifestare au participat rectorul Universităţii UBB, Ioan Aurel Pop, poetul Ion Mureşan şi taragotistul Dumitru Fărcaş, alături de Emil Boc şi de cele două fiice ale familiei primarului clujean. (Text: Agerpres, Foto: oradestiri.ro)