Solstiţiul de iarnă s-a producs, în 2014, la 22 decembrie, ora 01,03. Solstiţiu înseamnă „soare nemişcat”. În emisfera nordică, 21 decembrie este prima zi de iarnă astronomică – cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului. De la această dată, ziua începe să crească, iar noaptea se scurtează.
Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorât simbolic şi, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).
Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii.
Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.
Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.
În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost astfel poziţionate încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anume fel.(Text: Agerpres, Foto:astro-urseanu.ro, gandul.info)
