Academia de Studii Economice din Bucureşti organizează, în perioada 18 – 22 aprilie, „Săptămâna Porţilor Deschise”, manifestare adresată liceenilor claselor a XI-a şi a XII-a din ţară şi din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al ASE remis joi, elevii vor afla informaţii despre desfăşurarea admiterii la licenţă în acest an, perspective şi oportunităţi de carieră, detalii despre oferta educaţională a fiecărei facultăţi, prezentată în cadrul Târgului Facultăţilor ASE.
De asemenea, liceenii din ani terminali vor asista, în Aula Magna, la prezentări ale universităţii şi vor dialoga cu reprezentanţi ai conducerii ASE şi ai studenţilor, vor putea participa la unele cursuri şi vor putea vizita puncte de interes ale unei viitoare vieţi de student al Academiei — amfiteatre, săli de lectură, de sport, cămine şi cantina.
Ediţia din acest an a evenimentului se va desfăşura sub sloganul „Alege un Lider şi vei deveni un Lider!”.
La ediţia de anul trecut, mai mult de 3.000 de elevi, din peste 70 de colegii şi licee din Bucureşti şi din ţară, au vizitat Academia de Studii Economice.
Facultăţile ASE oferă 24 de programe de studii de licenţă, dintre care opt cu predare integrală în limba engleză, un program în limba franceză şi unul în limba germană.
În acest an, Academia de Studii Economice din Bucureşti pune la dispoziţia viitorilor săi studenţi aproximativ 5.900 de locuri la licenţă, dintre care jumătate la buget, 5.000 de locuri în cămine, peste 400 de burse Erasmus şi alte mobilităţi studenţeşti. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/Academia de Studii Economice Bucuresti)