Republica Moldova sărbătoreşte, la 27 august, Ziua naţională. La această dată, în 1991, în contextul destrămării Uniunii Sovietice, Republica Moldova a devenit stat independent.
Repere istorice
Teritoriul dintre Prut, Nistru şi Marea Neagră a fost locuit încă din Antichitate de triburi geto-dacice (tirageţi, carpi, britogali, costoboci). La vărsarea Nistrului (Tyras în Antichitate), coloniştii greci au fondat, în secolul al VI-lea î.Hr., oraşul Tyras; cucerit de Burebista şi înglobat vastului său regat (60/55 î.Hr.), Tyras a fost ataşat, în secolele II-III d.Hr., provinciei romane Moesia Inferior, în oraş fiind staţionate, potrivit inscripţiilor, unităţi ale Legiunilor I Italica, a V-a Macedonica şi a XI-a Claudia; sub numele de Maurocastron, apoi Cetatea Albă, Tyras a fost unul dintre rarele oraşe antice de pe litoralul Mării Negre, care au înflorit şi în Evul Mediu, consemnează ”Mica Enciclopedie de istorie universală” (2002).
Imperiul Roman şi-a instituit dominaţia în sudul Basarabiei de azi, în secolele II-IV d.Hr., având astfel acces la stepele nord-pontice şi la Regatul Bosporan din Crimeea, aflat în secolele I-III în sfera de influenţă romană. În mileniul I d.Hr., teritoriul Moldovei a fost străbătut succesiv de popoarele migratoare, în drumul lor spre apus: sarmaţi, goţi, huni, gepizi, avari, slavi, bulgari, maghiari, pecenegi, cumani ş.a. În 1241, a avut loc marea invazie tătară, când regiunea a trecut sub controlul politic al Hanului Hoardei de Aur.
Principatul Moldovei, întemeiat la jumătatea secolului al XIV-lea, a inclus între hotarele sale teritoriul situat între Nistru, Prut, Dunăre şi Marea Neagră. Frontiera răsăriteană a Moldovei a fost fortificată în secolele XIV-XV cu cetăţi puternice, precum: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă ş.a.
În 1484, au fost ocupate de Imperiul Otoman cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, transformând, în 1538, la sfârşitul primei domnii a lui Petru Rareş, Tighina şi sudul Basarabiei în raia turcească. Restul teritoriului a rămas, până în 1812, parte a Moldovei.
La 18/28 mai 1812, s-a semnat Pacea de la Bucureşti, care a pus capăt războiului ruso-turc (1806-1812), în urma căreia teritoriul cuprins între Prut şi Nistru, denumit Basarabia, parte a principatului Moldovei (45.600 kmp, cu o populaţie de cca 400.000 locuitori, în proporţie de 86% români) era anexat Imperiului Ţarist.
În urma Congresului de pace de la Paris (1856), Rusia, învinsă în Războiul Crimeii, a fost obligată să retrocedeze Principatului Moldovei, judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail, situate în sudul Basarabiei, la nord şi nord-est de gurile Dunării. În 1878, prin Congresul de la Berlin, Rusia ţaristă a obţinut reîncorporarea acestor trei judeţe la imperiu.
În aprilie 1917, după prăbuşirea regimului ţarist, a luat fiinţă Partidul Naţional Moldovenesc, iar Congresul ostăşesc de la Chişinău (23-27 oct. 1917) a proclamat autonomia teritorială şi politică a Basarabiei şi a luat iniţiativa constituirii, din reprezentanţi ai tuturor naţiunilor, confesiunilor, asociaţiilor profesionale şi culturale, a unui parlament — Sfatul Ţării. La 2 decembrie 1917, a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească.
Întrunit la Chişinău, Sfatul Ţării a votat, la 27 martie/9 aprilie 1918, unirea Basarabiei cu România, recunoscută prin Tratatul de la Paris, din 29 octombrie 1920, semnat de Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia. Autorităţile sovietice, care nu recunoscuseră unirea Basarabiei cu România, au creat, în 1924, în stânga Nistrului, RSS Autonomă Moldovenească, în componenţa RSS Ucrainene, în speranţa înglobării Basarabiei în această nouă unitate teritorială.
În 23 august 1939, s-a încheiat, la Moscova, Pactul Ribbentrop-Molotov, iar în virtutea punctului 3 al protocolului adiţional secret, URSS a adresat României notele ultimative din 26 şi 27 iunie 1940, ocupând cu forţa armelor, la 28 iunie 1940, Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.
La 2 august 1940, a fost proclamată, prin hotărârea Sovietului Suprem al URSS, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, republică unională în cadrul Uniunii sovietice. Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi judeţele Hotin (nordul Basarabiei), Ismail şi Cetatea Albă (sudul Basarabiei) au fost trecute în componenţa Ucrainei.
Basarabia a fost reintegrată în hotarele României între iulie 1941 (România a intrat alături de Germania în al Doilea Război Mondial) şi august 1944 (când România, la 23 august, a întors armele împotriva trupelor naziste), când a fost din nou ocupată de trupele sovietice şi anexată URSS. Tratatul de pace de la Paris (1947) a consfinţit frontierele de stat de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, frontiera sovieto-română rămânând cea existentă la 1 ianuarie 1941.
În noile condiţii istorice create după 1985 de politica de glasnost, s-a constituit, în 1986, pentru susţinerea restructurării, Mişcarea Democratică din Moldova, devenită ulterior Frontul Popular din Moldova.
Acesta a organizat, la 27 august 1989, o mare adunare naţională, care a impus, la 31 august 1989, adoptarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la alfabetul latin. La 5 decembrie 2013, Curtea Constituţională de la Chişinău a stabilit că limba oficială a Republicii Moldova este „limba română, nu limba moldovenească în baza grafiei latine”, conferind statut de normă constituţională Declaraţiei de Independenţă a ţării, adoptată în august 1991. Limba română se utilizează în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale, inclusiv în instituţiile de stat şi ale administraţiei publice centrale şi locale.
La 23 iunie 1990, Parlamentul de la Chişinău a adoptat Declaraţia Suveranităţii RSS Moldova. La 23 mai 1991, a avut loc adoptarea noii denumiri a statului – Republica Moldova, iar la 27 august 1991, a avut loc Proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova. În aceeaşi zi, România a recunoscut independenţa noului stat.
Patrimoniu naţional cultural
Populat din timpuri străvechi, teritoriul Republicii Moldova a cunoscut influenţa mai multor culturi: de la romanizarea Daciei până la influenţele Imperiului Otoman, Tătaro-Mongol şi nu în ultimul rând influenţa slavonă. Mărturie acestor civilizaţii constituie astăzi, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, un important patrimoniu cultural, reprezentat de situri arheologice, case de locuit, conace, cetăţi, mănăstiri şi biserici, lucrări de artă monumentală, monumente şi instalaţii tehnice, ansambluri de construcţie – pieţe, străzi, cartiere, sate şi centre urbane sau zone etnografice cu arhitectură tradiţională, se arată pe pagina oficială a Agenţiei Turismului a Republicii Moldova.
Au fost identificate peste 140 de monumente, printre acestea aflându-se aşezări geto-dacice, fortificaţii romane şi medievale, diverse complexe arheologice — Orheiul Vechi, unde se află rămăşiţele cetăţii Sehr al-Cedid, ridicate de Hoarda de Aur în secolul al XIV-lea, mănăstiri rupestre, peşteri săpate în stâncă, o cetate dacică, ruinele unei băi publice tătărăşti, conace boiereşti şi case ţărăneşti. În ceea ce priveşte patrimoniul arheologic, au fost depistate mostre de sculptură încă din perioada paleoliticului târziu. De asemenea, ceramica culturii ”Cucuteni-Tripolie” din perioada eneolitică a fost atestată în mai multe localităţi ale Republicii Moldova.
Cetăţile Moldovei din epoca medievală au jucat un rol important în istoria ţării. De-a lungul malului drept al Nistrului, ţara era apărată de fortăreţele de la Hotin, Soroca, Tighina şi Cetatea Albă. În prezent, Republicii Moldova îi aparţin doar două cetăţi — Soroca şi Tighina, care s-au păstrat într-o stare bună, fiind incluse în circuitul turistic.
Cetatea Soroca este unicul monument al epocii medievale din spaţiul pruto-nistrean, care s-a păstrat aproape integral. A fost construită din piatră, pe cursul de mijloc al Nistrului, pe locul unei străvechi colonii genoveze, menţionată şi de către Dimitrie Cantemir în lucrarea ”Descrierea Moldovei”, potrivit sursei amintită mai sus. Construită iniţial din lemn şi pământ, în 1499, din porunca lui Ștefan cel Mare, domn al Moldovei între 1457 şi 1504, cetatea a fost reconstruită de Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546) în timpul celei de-a doua domnii, cu ajutorul meşterilor din Transilvania, cunoscători ai arhitecturii cetăţilor din zona mediteraneană.
Cea mai puternică dintre cetăţile medievale ale Moldovei, Cetatea-citadelă Tighina, a fost menţionată pentru prima dată, sub această denumire, în gramota domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432) în 1408. Cetatea, la origine, a fost un punct fortificat al romanilor, reconstruită, mai târziu, de genovezi şi, apoi, ridicată la rang mare de cetate de apărare în secolul al XVI-lea de către Ștefan cel Mare. Fortăreaţa a fost zidită în piatră pe timpul lui Petru Rareş. Cucerită în 1538 de către Soliman Magnificul, cetatea a fost reconstruită, devenind reşedinţă turcească. Suprafaţa cetăţii a fost lărgită şi modernizată, între 1705-1707, sub supravegherea turcilor de către domnitorul Moldovei Antioh Cantemir (1695-1700; 1705-1707).
Cetatea Tighina reprezintă un ansamblu arhitectonic cu plan în formă de patrulater neregulat, înconjurat de ziduri late, cu grosimea de 2,3 — 3 m şi înalte, din piatră de calcar şi cărămidă, având 10 bastioane pentru artilerie la colţuri şi 11 turnuri şi 6 porţi, fiind înconjurată de un şanţ de piatră.
Din numărul mare de mănăstiri şi biserici ridicate pe teritoriul Republicii Moldova, le amintim pe cele mai vechi dintre ele: Vărzăreşti, Căpriana, Rudi, Hârbovăţ, Hârjauca, Curchi.
Mănăstirea Căpriana se află la o distanţă de 35 km de capitala Chişinău, în apropierea satului cu acelaşi nume. A devenit ctitorie domnească din 1429, aflându-se sub grija voievozilor Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, potrivit www.turism.gov.md. Ansamblul monastic include bisericile „Adormirea Maicii Domnului” (1545), „Sfântul Nicolae” (1840), „Sfântul Gheorghe” (1907). Ridicată în 1545 la indicaţia domnitorului Petru Rareş, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost reconstruită în 1820, după un puternic cutremur de pământ şi este, astăzi, cea mai veche biserică păstrată pe teritoriul Republicii Moldova.
Mănăstirile rupestre reprezintă câteva din cele mai vechi monumente de arhitectură din secolele XIII-XIV. Ridicate în perioade diferite, părăsite şi din nou întemeiate, schiturile şi mănăstirile rupestre prezintă un interes sporit pentru vizitatori, unele din ele păstrând, încă, vestigii anterioare creştinismului. Cele mai cunoscute mănăstiri rupestre sunt: Ţipova, Japca, Butuceni, Saharna.
Gastronomie
Tradiţionale pentru gastronomia Republicii Moldova sunt felurile de mâncare pregătite dintr-o largă gamă de legume, fructe, diverse mirodenii şi condimente proaspete şi uscate. Dovleceii, vinetele, ardeii, gogoşarii, roşiile, fasolea, ridichea, ceapa, varza, diverse legume murate şi marinate se folosesc frecvent la pregătirea bucatelor. Usturoiul, piperul, cimbrul, leuşteanul, ţelina, mărarul, pătrunjelul folosite ca şi condimente fac bucatele mai apetisante, mai gustoase, potrivit http://moldova-online.travel/ro/bucataria-moldovei/.
Unul dintre cele mai populare preparate tradiţionale, mămăliga, se serveşte de obicei cu brânză de oi sau de vaci, smântână, tocăniţă din legume şi friptură din carne sau cu peşte prăjit şi mujdei (usturoi tocat cu anumite condimente şi adaosuri). Sărmăluţele sunt învelite în frunze de viţă de vie, fiind mai mici decât sarmalele turceşti. În alte zone sunt împachetate în varză acră, ştevie, leurdă, podbal. În timpul postului, umplutura este făcută din hrişcă sau crupe cu legume înăbuşite.
Zeama sau supa de găină sau pui, conţine, de obicei, şi tocmagi de casă (tăiţei de casă).
”Fasoliţa bătută” este un pireu din fasole rece, fiind cea mai răspândită din bucatele de post. Ciorba de urzici, de asemenea, este un fel de mâncare tradiţional, servit în timpul postului şi primăvara, când se găsesc din abundenţă asemenea verdeţuri.
Carnea de miel, viţel, porc, pasăre, peşte se prepară la grătar sau înăbuşită în ulcele de lut. De asemenea, sunt răspândite şi afumăturile din carne.
Alivencile, plăcintele, învârtitele cu diverse umpluturi, prăjiturile dulci (de obicei, presărate cu zahăr tos) sunt şi ele reprezentative pentru tradiţiile culinare ale Republicii Moldova. Desertul tradiţional este reprezentat de prune uscate umplute cu nuci sau mere, gutui sau bostan copt. Un alt preparat tradiţional este pasca, care se pregăteşte doar cu prilejul sărbătorii de Paşti.
La sfârşitul verii şi începutul toamnei, se pregătesc conserve pentru iarnă, folosindu-se fructe pentru magiunuri, dulceţuri, gemuri, compoturi, şi legume asortate care se pun la murat, marinat sau copt.
În bucătăria moldovenească sunt servite o gamă variată de băuturi tradiţionale, precum: izvarul, vinul (inclusiv cel de casă), sucurile naturale şi compoturile, cruşonul, ceaiurile din ierburi şi flori.
Pe lângă preparatele tradiţionale se regăsesc şi cele care aparţin bucătăriei greceşti, musacaua, învârtite (coapte) cu diferite umpluturi, de obicei carne şi legume, supa din peşte; turceşti, legume umplute şi înnăbuşite (ardei, vinete, roşii), vinete şi ardei copţi, chiftele sau perişoare, ciorba de linte, fasole sau năut, gozleme, pilaf, halva şi baclava; ruseşti, rassolnikul (supă cu castraveţi muraţi), răcituri, pârjoale, renumita salată Shuba (hering cu legume fierte), iar la desert pateuri cu diverse umpluturi, blinii, brânzoaice.
O particularitate a Republicii Moldova este reprezentată de tradiţiile de cultivare a viţei-de-vie şi de producere a vinului, care datează din secolul al XV-lea. Clima şi relieful ţării permit ca strugurele să primească exact ce are el nevoie pentru îmbogăţirea calităţilor gustative: soare abundent şi umiditate relativă.
În prezent, în ţară funcţionează peste 140 de fabrici de vinuri, cu tehnologii de ultimă oră, iar cca 20 dintre acestea dispun de condiţii şi experienţă în ceea ce priveşte primirea vizitatorilor. Acestea fac parte din ruta turistică ”Drumul vinului în Republica Moldova”, turiştii putând vizita beciuri şi oraşe subterane, vinoteci, întreprinderi de prelucrare primară a vinului, de producere a şampaniei, divinului, heresului, balsamurilor etc.
Cele mai cunoscute vinării sunt cele de la Cricova, Mileştii Mici, Purcari, Cojuşna, turiştilor fiindu-le propuse numeroase itinerare vitivinicole. Lumea subterană a cramelor este dotată cu săli de degustare executate într-o arhitectură clasică. În 2007, crama de la Mileştii Mici a fost inclusă în Guinness World Records, dispunând de cea mai mare colecţie de vinuri îmbuteliate din lume.
Cel mai important eveniment, care pune în valoare şi caracterizează specificul culturii vinicole, este Festivalul Naţional al Vinului, denumit oficial Ziua Naţională a Vinului, manifestarea fiind organizată anual în primul weekend al lunii octombrie, după recoltarea strugurilor, potrivit moldovaholiday.travel. (Text: Agerpres, Foto: turism.gov.md, agerpres.ro, Video; youtube.com)
