Produsele vitivinicole în cosmetică

0
23

struguri-cosmetica-02

Strugurii şi vinul sunt cunoscuţi încă din antichitate pentru efectul benefic asupra sănătăţii, dar şi asupra menţinerii frumuseţii. Cleopatra, care a rămas până în zilele noastre un simbol al frumuseţii feminine, obişnuia să-şi îngrijească pielea făcând băi în lapte sau în vin.

Mai târziu, în secolul al XVI-lea, în urma căsătoriei Caterinei de Medici cu regele Franţei, Henric al II-lea (1533), aceasta l-a luat cu ea din Italia şi pe parfumierul ei de încredere, Renato Bianco, cunoscut ca René Florentinul. Acesta promova o reţetă de frumuseţe care a ajuns repede la modă: pentru întinerirea pielii şi pentru înviorarea coloritului acesteia, se spăla faţa mai întâi cu apă caldă, iar apoi cu vin roşu. În secolul al XVII-lea, la curtea regelui Ludovic al XIV-lea era la modă aplicarea vinului vechi pe faţă, pentru a-i da o tentă strălucitoare.

Strugurii şi vinul sunt produse naturale cunoscute pentru aportul de antioxidanţi adus în organism. Cosmeticele având la bază aceste produse au cunoscut o creştere accentuată în ultimii ani, fiind apreciate pentru rolul benefic în îngrijirea pielii şi a tenului. Produsele vitivinicole au un conţinut ridicat de substanţe deosebit de utile pentru sănătatea pielii, drept pentru care au fost create multe produse de îngrijire pe bază de struguri, ulei din seminţe de struguri, must şi vin.

Datorită conţinutului de resveratrol, acestea stimulează longevitatea pielii. Resveratrolul este un compus descoperit în struguri, în special în cei negri, care se află îndeosebi în pieliţa boabelor şi în seminţe, prezent, de asemenea, în vinul roşu. Este considerat a avea proprietăţi miraculoase. Este un bun antioxidant, cardioprotector, antiviral, antiinflamator, chimioprotector etc. În ultimii ani, resveratrolul a devenit un compus de bază atât al unor produse medicale, cât şi cosmetice.

Strugurii şi mustul pot fi folosiţi pentru măşti, adaptate fiecărui tip de ten în parte. Conţin zaharuri uşor asimilabile (glucoza şi fructoza), cu rol în nutriţia pielii, acizi (tartric, malic, citric), taninuri cu acţiune antiseptică, vasoconstrictoare şi astringentă, vitamine (A, B1, B2, PP, C), săruri minerale (potasiu, mangan, calciu, magneziu, sodiu, fier, clor, siliciu etc.), prin urmare au efecte protectoare, antioxidante, regeneratoare şi hrănitoare. Antioxidanţii întăresc membranele celulare şi protejează celulele împotriva oxidării de către radicalii liberi.

struguri-cosmetica-01

Conform prof. dr. Liviu Dejeu, seminţele de struguri conţin importante cantităţi de procianidine, care acţionează ca antioxidanţi, au o putere protectoare de 50 de ori mai mare decât vitamina E şi sunt mai active decât vitamina C. Seminţele de struguri au o paletă largă de utilizare în cosmetică: băi, masaje, creme împotriva descuamării, creme pentru bărbierit, aromoterapie etc. Uleiul din seminţe de struguri presat la rece contribuie la hidratarea pielii, îi redă elasticitatea, diminuând astfel ridurile. De asemenea, uleiul din seminţe de struguri conţine acid linoleic în proporţie de 69-78%, care nu este sintetizat în organism şi a cărui carenţă poate duce la o piele uscată şi la alergii.

El reduce pierderile de apă din piele şi are calităţi nutritive, este astringent, tonifică şi întăreşte ţesuturile. Este folosit în multe creme, loţiuni, rujuri, produse pentru întreţinerea părului, geluri de duş, spumante de baie, fiind uşor absorbit în piele, cu efecte de catifelare. Este folosit şi pentru tratarea rănilor şi a arsurilor solare, fiind un agent natural antiinflamator.

Crema de picioare pe bază de ulei din seminţe de struguri ameliorează circulaţia sangvină şi tonusul vaselor de sânge, are efect de regenerare, vindecă uşoarele rugozităţi, are şi un efect relaxant. Uleiul din seminţe de struguri, împreună cu germeni de grâu, frunze de iederă, anason şi rozmarin, se poate folosi în masaje împotriva celulitei.

Săpunul pe bază de struguri, combinat cu uleiul de măsline, datorită conţinutului strugurilor în flavonoizi, are proprietăţi antioxidante, de hrănire şi catifelare, păstrând pielea tânără şi frumoasă. Pentru îngrijirea părului se recomandă folosirea uleiului din seminţe de struguri, care-l hidratează şi îi adăugă luciu.

struguri-cosmetica-03

De asemenea, pentru a acoperi primele fire albe sau pentru a le da uşoare reflexe, se pot face frecţii cu un macerat din vin cu rădăcini de rubarbă şi flori de muşeţel sau tinctură de vin cu coajă verde de nucă. Dintr-o infuzie de urzici şi rădăcină de săpunariţă în vin alb se poate obţine o loţiune antimătreaţă.

Pentru îngrijirea feţei se folosesc comprese cu vin cu genţiană, comprese astringente din vin cu meişor sau loţiune din vin cu petale de trandafir. Pentru diminuarea ridurilor, se recomandă împachetările cu vin cu Echinaceea, iar cele cu vin roşu sunt recomandate pentru picioarele obosite. Băile în vin roşu sunt recomandate şi pentru relaxare, tonifiere, dezintoxicare şi împotriva celulitei. Pentru faţă şi gât pot fi folosite măşti astringente, regeneratoare, din struguri, sau măşti emoliente şi de reîmprospătare.

Produsele pe bază de struguri, seminţe de struguri, must şi vin, au, pe lângă efectele antioxidante, şi o acţiune fotoprotectoare, antiinflamatoare, antialergică, protectoare vasculară, cicatrizantă şi astringentă, emolientă etc. Se pot aplica pe toate tipurile de piele şi concurează cu toate celelalte produse cosmetice existente pe piaţă. (Text: Agerpres, Foto: hpcimedia.com, fashiontrendsinpk.files.wordpress.com, ko-te.com)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.