Prima Miss Japonia metisă dezlănţuie pasiuni în Ţara Crizantemelor

Miss-Japonia-2015-01

Titlul de Miss Japonia a fost acordat, pentru prima dată în istorie, unei metise, iar evenimentul a dezlănţuit veritabile pasiuni în această ţară asiatică în care tradiţia este la mare preţ, relatează ziarul belgian „Le Soir”.

Ariana Miyamoto are 20 de ani şi este foarte frumoasă, dar faptul că provine dintr-un tată afro-american şi o mamă japoneză displace unora dintre naţionaliştii niponi, care şi-ar fi dorit ca regina frumuseţii să fie 100% japoneză.

Deşi cei mai mulţi utilizatori ai reţelei Twittter au salutat acest semn de deschidere într-o societate foarte conservatoare, nu au lipsit nici detractorii, unii dintre ei foarte vocali. Aceştia au folosit chiar un termen puţin flatant în arhipelagul nipon, „hafu”, care provine din cuvântul englez „half” şi desemnează, cu o nuanţă de dispreţ, persoanele „japoneze doar pe jumătate”.

Miss-Japonia-2015-02

Noua Miss a declarat că, deşi nu arată ca atare, se simte ca şi cum ar fi japoneză. Ariana Miyamoto a mărturisit că unul dintre modelele ei în viaţă este Mariah Carey, care „a trecut prin multe dificultăţi înainte de a deveni o cântăreaţă de succes”.

Miss-Japonia-2015-03

„Ea a fost nevoită să facă faţă unor piedici de natură rasială, ca şi mine, dar le-a depăşit şi a devenit un star”, a explicat tânăra metisă care va reprezenta Japonia la următoarea ediţie a concursului Miss Univers. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/Ariana Miyamoto / Miss Universe Japan 2015, Video: youtube.com)