Pate de ficat cu trufe, focaccia cu mozzarela şi trufe sau muşchi de vită cu trufe sunt doar câteva dintre preparatele servite în premieră la un restaurant italian din Miercurea Ciuc în care se foloseşte preţioasa ciupercă denumită şi „diamantul pământului”, având în vedere dificultatea găsirii ei.
Ideea includerii în meniu a preparatelor cu trufe i-a venit administratorului restaurantului, Italo De Michelis, în urmă cu aproximativ 6 ani, când cineva i-a oferit spre vânzare mai multe trufe. Era familiarizat cu ele din Italia, unde se folosesc frecvent în gastronomia locului, şi a fost surprins şi entuziasmat să afle că şi în România se găsesc, motiv pentru care a încercat diferite reţete şi a început să le folosească în meniu, preparatele devenind imediat un adevărat succes.
Italo a dezvoltat şi o reţetă proprie – „pate de ficat cu trufe a la San Gennaro” – preparat care a devenit în timp preferatul clienţilor. „Pentru prepararea pateului cu trufe se folosesc carne de porc, ficat de pui, ceapă, ţelină şi morcov. Carnea de porc se fierbe pe jumătate, legumele se călesc în ulei, după care se adaugă carnea de porc, ficatul de pui, sare, piper şi o lingură de capere. După ce s-au fiert împreună, se trece de două ori prin maşina de tocat. În momentul servirii se amestecă cu o linguriţă de ulei de trufe, se răzuieşte trufă înăuntru, iar pe deasupra trufa se feliază subţire. Se mănâncă cu pâine prăjită şi unt”, ne explică reţeta Italo De Michelis.
El spune că aceasta este reţeta specifică a restaurantului şi este atât de apreciată încât se prepară în fiecare zi sau din două în două zile. Italianul a conceput şi un sos universal cu trufe care se foloseşte la orez, tăiţei sau chiar la muşchi de vită cu trufe.
„Într-o tigaie pun o bucată de unt, pentru că aroma de trufe este accentuată de unt, apoi răzuiesc trufa, pun sare, piper, adaug două linguri de smântână, două linguri de parmezan, o lingură de ulei de trufe şi fac un sos. Acest sos se foloseşte pentru orez, tăiţei sau muşchi de vită la grătar. Sosul este universal cu trufe, are un gust foarte plăcut”, spune Italo. El ţine să puncteze că aroma de trufe trebuie să fie predominantă, aşa că este nevoie de multă grijă pentru a nu amesteca greşit ingredientele.
În bucătăria restaurantului italian San Gennaro se mai gătesc ochiuri cu trufe sau focaccia cu mozzarela şi trufe. „Preparatele au fost primite bine, pentru că unii au gustat în străinătate şi au încercat şi la noi şi a devenit imediat un succes, mai ales că avem tot timpul anului. Înainte cumpăram mai puţin, acum folosim un kilogram de trufe pe lună, iar vara ajungem şi la două kilograme de trufe pe lună. Cantitatea care se foloseşte pe o porţie este de zece grame de trufe, în felii subţiri”, mai spune Italo De Michelis.
La restaurantul din Miercurea Ciuc se folosesc, cu precădere, trufe negre, întrucât acestea se pot congela, spre deosebire de trufele albe, care sunt şi mult mai scumpe şi care se pot consuma doar proaspete. Dacă un kilogram de trufe negre costă 100 de euro, cel de trufe albe ajunge şi la 1.000 euro. Cu toate acestea, fidel gastronomiei italiene, Italo pregăteşte în timpul toamnei unt cu trufe albe, pe care îl congelează şi cu care îşi desfată clienţii în momentele speciale.
„Interesul a crescut permanent de când am introdus în meniu preparatele cu trufe şi clienţii mereu le solicită. Dar şi cei care vin din alte oraşe sunt interesaţi, pentru că aici e o varietate mare de preparate cu trufe faţă de Braşov sau Bucureşti. Am fost primii care au introdus în oraş trufele şi cred că suntem şi cei care vindem mai mult din tot judeţul, aproape vindem mai multe preparate cu trufe şi decât Braşovul”, afirmă italianul.
Trufele au început să fie folosite în România relativ recent, dar acum există o piaţă consistentă şi mare parte din producţie, atât cea spontană, cât şi cea de cultură, este exportată în toată lumea. (Text si foto: Agerpres)
