Prâsnele şi inele de mire, cea mai valoroasă colecţie din muzeele etnografice

0
117

muzeul de etnografie targu mures-01

Aproape 400 de prâsnele (discuri solare), cruci de chimir şi inele de mire, podoabe ale portului popular bărbătesc din zona Călimanilor, se află în posesia Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Târgu Mureş, aceasta fiind cea mai valoroasă şi mai numeroasă colecţie de acest gen din ţară.

Cele aproape 400 de piese din colecţia de la Târgu Mureş au valoare de patrimoniu şi sunt tezaurizate şi constituie unele dintre cele mai importante achiziţii ale lui Aurel Filimon (1891-1946), fondatorul primului Muzeu din Târgu Mureş, începând cu anul 1920, cel care a reuşit deschiderea în acest oraş a unei expoziţii permanente, începând cu 22 aprilie 1934.

De altfel, printre primele fotografii ale portului popular bărbătesc din zona Călimanilor cu prâsnele, cruci de chimir şi inel de mire, păstrate de Muzeul de Etnografie din Târgu Mureş îl înfăţişează pe Aurel Filimon, îmbrăcat în portul care a obţinut Locul I la Expoziţia-Târg de la Bucureşti, organizată de Liga Naţională a Femeilor Române, în anul 1937.

Potrivit cercetării ‘Prâsnelele — podoabe ale costumului popular bărbătesc din zona Călimanilor, existente în colecţiile etnografice mureşene’, realizată de Aurelia Diaconescu, prâsnelele au formă circulară cu un diametru de 3-5 centimetri şi se poartă înşirate pe fâşii înguste de piele rezistentă. Peste chimir se aşează 1-2 rânduri de prâsnele, un şir fiind format din 10, 15 sau 20 de bucăţi înşirate pe şireturi din piele.

muzeul de etnografie targu mures-05

„Aceste podoabe populare româneşti relevă măiestria cu care meşterul popular a îmbinat armonios tehnica şi materialul în scopul realizării unor obiecte frumoase şi reprezentative. Ele sunt realizate din bronz sau alamă, tehnica de realizare a lor fiind turnarea. Deşi simplă în aparenţă, turnarea cerea cunoştinţe deosebite din partea meşterului, pentru a sesiza momentul în care metalul a ajuns la fluiditatea necesară. Pentru finisare se foloseau diverse tehnici şi metode începând cu ciocănirea, cizelarea, gravarea, stanţare, pilire, traforarea pentru obţinerea orificiilor prin care se înşirau pe fâşia de piele. În general au fost folosite tehnicile combinate pentru punerea în valoare a materialului, formei şi decorului care formează un tot unitar’, se arată în studiul Aureliei Diaconescu, pus la dispoziţie de Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Târgu Mureş.

Potrivit documentului, la fel ca şi cele mai vechi podoabe păstrate în colecţiile muzeale din România, prâsnelele datează din secolele XVIII — XIX şi ‘dovedesc siguranţă în realizarea artistică, ceea ce impune ideea unei perioade de multe secole de experienţă a meşterilor populari de pe teritoriul ţării noastre şi în zona amintită’, formele vechi ale acestor podoabe fiind legate mai degrabă de ţinuta oficială sau ceremonială decât de modă, având o semnificaţie magică şi rituală.

‘Posibil ca prâsnelele să fi avut iniţial o semnificaţie magică de străveche obârşie, legată de cultul soarelui (…) Decorul prâsnelelor are la bază ca motiv ornamental punctul şi cercul care simbolizează regenerarea prin mişcare perpetuă. Liniile curbe sau drepte sunt grupate uneori în unităţi care realizează rozete sau romburi. Se regăseşte imaginea arborelui vieţii ce constituie motivul central în jurul căruia sunt ordonate restul ornamentelor, motiv care a fost şi a rămas un element arhaic al cultului solar. Profilul preocupărilor pentru câştigarea hranei, a produselor obţinute prin recoltare a adâncit procesul cultic, a dat mereu sporite dimensiuni Cultului solar (…) Cultul autohton al soarelui şi-a păstrat fondul arhaic consolidat aici înainte de migraţii’, se arată în lucrarea Aureliei Diaconescu.

muzeul de etnografie targu mures-02

Cercetătorul a precizat că un costum bărbătesc din zona Călimanilor se compune din căciulă sau pălărie, cămaşă, cioareci, chimir, opinci sau cizme, fiind completat ulterior cu elemente specifice Mărginimii Sibiului (pălăria mică, cămaşa cu barburi), dar şi din zona Năsăudului, cum ar fi pieptarul cu ciucuri. De asemenea, sumanul negru sau brun prezintă forma generală cu clini şi guler drept, cu broderie albă, plasată la cusătura de îmbinare a clinilor şi la tivuri.

În componenţa costumului un loc important l-au ocupat dintotdeauna prâsnelele, podoabe din metal care se constituie în accesorii cu caracter decorativ ataşate chimirului, ce măresc valoarea artistică a portului popular, dându-i o notă de măreţie relevând o susţinută preocupare pentru frumos. Chimirul — piesă nelipsită din portul bărbătesc, cu o arie mare de răspândire pe teritoriul României, în zona Călimanilor are o lăţime de 20-25 centimetri, cu două sau patru catarame care şi ele pot fi considerate ca intrând în sistemul podoabelor metalice ale costumului bărbătesc prin frumuseţea formelor. Chimirul are un buzunar exterior şi unul sau două buzunare interioare. Iniţial acesta a avut rol de protecţie al celor care prestau munci ce presupuneau ridicarea unor greutăţi mari. Din pricina robusteţii funcţionale, chimirul simbolizează forţa şi virilitatea, capacitatea celui care-l poartă de a împlini muncile dure şi primejdioase de la pădure. Este considerat de asemenea un semn al vigorii fizice. Cu timpul a ajuns o piesă esenţială a portului cu rol decorativ. Decorul de bordură este format din motive geometrice (dintele de lup, meandrul) obţinute prin ştanţare, iar decorul central din motive geometrice sau florale brodate cu fâşii de ‘irhă’ colorată, dând un aspect general de piele de şarpe de unde şi denumirea frecventă de ‘şerpar’. În afara prâsnelelor, chimirele erau decorate şi cu ţinte metalice’, mai precizează Diaconescu.

Aceasta a precizat că podoabele purtate de bărbaţi la costumul tradiţional de sărbătoare sunt mai puţine decât cele purtate de femei, sunt mai frecvente la tineri, dar lipsesc aproape în totalitate la bătrâni.

muzeul de etnografie targu mures-04

O anume diferenţiere în cadrul podoabelor bărbăteşti este determinată de ocupaţii şi de specificul zonal impunându-se cea creată de momentele festive sau ocazionale din viaţa oamenilor, legându-se în primul rând de ceremoniile legate de nuntă (…) Aşa cum podoabele femeieşti de nuntă sunt menite să marcheze ‘reginele de o zi’ şi bărbatul caută să marcheze ceremonialul nupţial prin câteva însemne uneori tot atât de bine realizate sub aspect estetic. În ‘garnitura’ podoabelor folosite la decorarea costumului bărbătesc din Zona Călimani, pe lângă prâsnele includem şi inelele de mire, de aceeaşi formă şi dimensiune ca şi prâsnelele, crucile pentru decorarea buzunarelor de chimir, băltagul sau ciocanul de alamă precum şi cuţitul cu teacă metalică şi lanţ’, susţine cercetătorul.

Potrivit Aureliei Diaconescu, din studierea prâsnelelor şi inelelor de mire din colecţiile mureşene reiese concluzia că piesele moştenesc aspecte valoroase ale creaţiei înaintaşilor, dovedind inspiraţie bogată şi variată, cunoaştere şi îndemânare în execuţie, simplitate şi fantezie, cu obârşia în vremuri îndepărtate.

‘Fiecare piesă poartă pecetea unui trecut pe care îl pătrundem cu greu, în acelaşi timp totul pare lucrat spontan cu siguranţa meşterului care a preluat o experienţă milenară. Este cert că nu putem vorbi de podoabe fără a căuta stabilirea unor legături cu podoabele antice şi feudale, ele însele fiind purtătoare ale unor elemente străvechi venind poate de la originile civilizaţiei umane. Acest lucru l-a intuit şi Aurel Filimon, dând prâsnelelor o deosebită atenţie în cercetare, valorificându-şi calităţile de etnograf şi în egală măsură de arheolog. Aşadar el numeşte prâsnelele din Călimani ‘urme dacice’ şi din cercetările efectuate concluzionează pentru Călimani un prezent (perioada interbelică n.n.) ‘cari şi astăzi păstrează reminiscenţele epocii bronzului cu atâta sfinţenie tradiţională, parcă am vedea în faţa noastră desfăşurarea vieţii de pe acele timpuri'”, afirmă Diaconescu.

De-a lungul timpului aceste podoabe au fost valorificate în diverse expoziţii ale muzeului mureşean începând cu expoziţia de artă populară românească şi secuiască în Palatul Culturii din Târgu Mureş în anul 1921, la deschiderea expoziţiei de bază de Etnografie din anul 1934, în expoziţiile prilejuite de luna Târgu Mureşului în anul 1936, dar au ajuns cunoscute şi peste hotare.

Cercetătorul a ajuns la concluzia că portul popular şi podoabele pe lângă alte funcţii o au şi pe aceea de a permite membrilor unui grup să se recunoască, iar prin intermediul podoabei „omul s-a înălţat în proprii săi ochi, pentru a se distinge în ochii altora”.

muzeul de etnografie targu mures-03

„Podoabele şi distincţia s-au dezvoltat în paralel. Dorinţa omului de a se împodobi şi prin aceasta de a se distinge generează şi un comportament specific, indiciu al unei acţiuni spontane ieşite din obişnuitul cotidian. De aici rezultă însăşi dorinţa comunităţii de a imita pe cel care s-a distins promovând involuntar sau conştient răspândirea modelelor, transformând o atitudine spontană într-un comportament durabil. Acest lucru explică poate frecvenţa mare a prâsnelelor în Zona Călimanilor la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în secolul al XIX-lea„, a conchis cercetătorul.

Patrimoniul Secţiei de Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Judeţean Mureş din Târgu Mureş cuprinde 117 colecţii etnografice, obiecte de port popular, textile de interior, arhitectură populară, instalaţii tehnice, obiecte de uz casnic, mobilier, icoane pe lemn şi pe sticlă, obiecte de cult religios sau obiceiuri, ceramică, piese din metal şi os, precum şi produse de creaţie contemporană.

Primele achiziţii de obiecte etnografice din colecţiile secţiei de etnografie le-a realizat Aurel Filimon la începutul secolului XX, fondul ‘Aurel Filimon’ fiind constituit din peste 1.500 de piese etnografice achiziţionate începând cu anul 1918 până în anul 1940.

Potrivit conducerii muzeului, îmbogăţirea patrimoniului muzeal a fost continuată prin alte campanii de achiziţii care au urmărit completarea colecţiilor etnografice în vederea reprezentării tuturor zonelor etnografice mureşene — Câmpia Transilvaniei, Târnavele, Valea Gurghiului, Valea Superioară a Mureşului, Valea Nirajului — raritatea şi diversitatea tipologică, precum şi valoarea artistică deosebită a pieselor achiziţionate. (Text si foto: Agerpres)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.