Pietrari, comuna unde s-a născut Rebusul

0
61

Pietrari-01

Comuna vâlceană Pietrari este o aşezare din Depresiunea Horezu, împărţită în două jumătăţi care sunt cam „de-a-ndoaselea”, după cum spune filologul prof.dr. Ion Soare, adică Pietrarii de Sus, care sunt, de fapt, în partea de jos ca relief şi Pietrarii de Jos care sunt la altitudine.

Împărţirea însă nu ţine de relief, ci de apropierea de oraşul Horezu, pe drumul naţional, semnificând, de fapt depărtarea respectiv apropierea de acesta. În Pietrari sunt şi băi sulfuroase pe care autorităţile locale vor să le recondiţioneze şi să facă din localitatea lor o staţiune balneologică. De fapt, comuna este cunoscută de pe vremea comunismului ca locul unde se „făcea comerţ privat cu var şi calcar de la cariera Bistriţei”. În tot judeţul Vâlcea, dar şi în toată Oltenia, erau cunoscute căruţele pietrărenilor care mergeau cu var de vânzare în toată zona, înainte de Paşte şi de Crăciun.

Dar nu doar prin var sau izvoarele sulfuroase Pietrariul a devenit celebru. Pietrărenii sunt „urmaşii lui Rebus”, spune prof. Soare. Localnicii sunt mândri de faptul că celebra revistă de cuvinte încrucişate pe care o cumpărau toţi românii pe vremuri, Rebusul, îşi are originile în localitatea lor.

„Integramele sunt de import, la Pietrari există Rebus. De ce există Rebus, pentru că la Pietrari s-a născut Nicolae Popescu – Rebus, un prieten cu care îmi face plăcere să mă laud, nimeni altul decât creatorul jocului românesc de cuvinte încrucişate şi fondatorul revistei care îi poartă numele. Pentru că aşa e, porecla lui Nicolae Popescu s-a transformat în nume”, spune Ion Soare.

Pietrari-02

Nicolae Popescu Rebus s-a născut pe 22 aprile 1909, în comuna Pietrari. De profesie filolog, a urmat şi doi ani de Teologie. Rebus a fost publicist, rebusist de talie naţională, prozator, animator cultural-artistic. Este întemeietorul mişcării rebusiste din România, cu performanţe de nivel european în domeniu şi are meritul de a fi introdus rebusismul în şcoli, ca mijloc eficient de învăţare prin joc. A fost redactor la revista „Realitatea ilustrată” şi la ziarele „Dimineaţa” şi „Adevărul”.

A fondat şi a condus revista „Rebus” (seria veche,1931-1939). După război, a revenit în judeţul Vâlcea şi a intrat ca învăţător la şcoala din comuna natală (din 1948 până la pensionare), unde a depus o bogată activitate pe tărâm cultural (teatru şcolar, cor etc.), obţinând numeroase premii.

„În dialogul purtat cu mine, înainte de a muri, în anul 2002, întemeietorul rebusismului românesc mărturisea că a conceput, de la bun început, rebusismul nu ca un scop în sine, ca o pură distracţie, şi argumenta afirmând crezul pedagogic care l-a călăuzit şi la catedră. Rebus spunea că pe elev nu trebuie să-l plictisească noţiunile care i se transmit, oricât de grele sau seci ar fi acestea. Dacă metodele şi limbajul dascălului sunt cele mai potrivite şi mai atractive, şcolarul va învăţa de plăcere.

Învăţătura ca joacă sau jocul-învăţare – iată cheia reuşitei în educaţie. Cât de eficientă a fost această strategie didactică, atipică, ne putem da seama reamintind că unul dintre discipolii profesorului din Pietrari este universitarul, istoricul şi criticul literar Cornel Moraru. Aşa încât putem aprecia că N. Gh. Popescu-Rebus a tras (după propria-i expresie) nu numai «o brazdă în publicistica românească», dar a dăruit culturii româneşti un cărturar de vază”, spune Soare.

Prietenul lui Nicolae Popescu, prof. Ion Soare a evocat şi momentul naşterii renumelui Rebus.

„Nicolae era student în 1930, iar żi într-o zi, la o editură, o mare editură din Bucureşti, „Adevărul”, s-a trezit pe culoar strigat cu numele de „Domnul Rebus”. Nicolae tocmai câştigase campionatul de cuvinte încrucişate în 1929, vara, campionat organizat de editura «Gazeta de Duminică», din Bucureşti, care mai scotea şi «Oglinda Lumii», două reviste mari deci. Din 1930, porecla i-a devenit nume, Popescu fiind mult prea răspândit, mai ales în Oltenia şi Muntenia”, povesteşte Soare.

După facultate, Rebus revine la Vâlcea dar după zece zile primeşte o telegramă de la editura „Adevărul” cu textul „Veniţi imediat!”. Ajuns la Bucureşti, Rebus află că ziarul „Universul”, care era în mare concurenţă în ţară cu cotidienele „Adevărul” şi „Dimineaţa”, organizase o rubrică de jocuri de spirit.

„Şi atunci editura «Adevărul» i-a cerut să facă żilnic o rubrică de jocuri de spirit: enigme, şarade. Rebus a cerut două ore să dea un răspuns şi apoi a venit cu ideea de a concepe o mică nuvelă, «Castelul fermecat». Personajul care circula prin încăperi, pe acolo, trebuia să dezlege câte ceva: de la uşă, la intrarea în curtea castelului şi aşa mai departe. Mi-a spus că asta i-a venit în minte după o oră, de la «Buturuga» din Cişmigiu, unde luase şi o halbă de bere”, mai povesteşte prof. Soare.

Nicolae Popescu a cerut răgaz o săptămână să înceapă să dea primele două jocuri legate de textul nuvelei. Asta a fost o originalitate, faţă de ziarul „Universul”, care arunca câte o enigmă pe zi. La „Adevărul” au apărut astfel, la concurenţă, opt jocuri de logică legate de textul nuvelei „Castelul fermecat”. După aceste opt jocuri, după patru săptămâni, atât de mare a fost succesul, că s-au dat şi premii în bani şi abonamente.

„Aşa a devenit Nicolae Popescu o celebritate în gazetăria interbelică din Capitală. S-a încheiat concursul şi l-au rugat să mai facă, iar el a spus că poate să facă două – trei într-un an. Au fost de acord, la Crăciun a făcut iar un concurs, apoi la Paşte a schimbat ceva, propunând careul. Aşa s-a născut careul de cuvinte încrucişate cu teme originale. După doi ani, în 1931, a fost din nou chemat de directorul marii edituri, care i-a arătat ziarul «Universul», concurenţa. Scoseseră o mică broşură cu fel de fel de enigme.

Directorul i-a cerut să facă şi el o revistă cu enigme. Şi Popescu a făcut-o. Una care nu se mai făcuse nicăieri, nici în străinătate, foarte originală, cu rubrici diverse. Toate categoriile de noţiuni şi-au găsit locul pe acolo, prin fel de fel de careuri, enigme şi altele. Popescu a prezentat-o conducerii cu titlul de «Enigma». Dar directorul s-a uitat la el şi i-a spus sec. Nu, se va numi «Rebus». Şi uite aşa, porecla, pseudonimul lui Popescu, a devenit nume de revistă”, mai spune prof. Ion Soare.

Pietrari-03

Nicolae Popescu a condus revista opt ani şi jumătate, până a început războiul. Apoi s-a retras la Vâlcea şi, deşi a fost rechemat la Bucureşti de noile autorităţi comuniste pentru a conduce din nou revista, a refuzat, preferând să rămână profesor la şcoala din Pietrari şi ulterior la Râmnicu Vâlcea.

„A fost un mare om, un bun prieten, un dascăl de excepţie. A condus corul şcolii din Pietrari, a urmat conservatorul, a fost bun prieten cu Tudor Arghezi, au scris împreună o pagină celebră din istoria culturii şi spiritualităţii româneşti. Era vorba despre opusul comun „Cuvinte potrivite şi… încrucişate”. Rebus nu trebuie uitat, pentru că nu sunt cuvinte mari dacă spunem că celebrul careu care îi poartă numele este deja patrimoniu naţional. Şi cred că trebuie întreprinse demersuri pentru a aşeza careul lui Rebus la un loc de cinste în zestrea noastră naţională”, conchide prof. Soare.

Pietrari-04

De altfel, primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, are în proiect ca numele şcolii din localitate şi o stradă să poarte numele lui Nicolae Popescu Rebus. „Dacă nu era Rebus, nu era profesorul Cornel Moraru şi multe alte personalităţi ale României, care l-au avut ca dascăl. Merită ca generaţiile de azi să ştie originea careului de cuvinte încrucişate, pe care îl privesc ca pe un fapt banal în revistele de azi. Acest careu este, mai întâi, al pietrenilor. Noi l-am oferit, apoi, României”, spune edilul din Pietrari. (Text: Agerpres, Foto: comunapietrari.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.